Donald Trump a discutat cu lideri europeni despre necesitatea unui răspuns internaţional faţă de atacul chimic din Siria

Preşedintele american Donald Trump nu a luat deocamdată o decizie privind o intervenţie militară în Siria şi va discuta cu preşedintele francez Emmanuel Macron şi cu premierul britanic Theresa May despre riposta la atacul chimic din oraşul Duma, relatează agenţia The Associated Press.

13 apr. 2018, 06:23
Donald Trump a discutat cu lideri europeni despre necesitatea unui răspuns internaţional faţă de atacul chimic din Siria

Preşedintele american Donald Trump şi premierul britanic Theresa May au discutat telefonic, joi, şi au convenit asupra necesităţii unui răspuns internaţional pentru descurajarea folosirii armelor chimice de către regimul sirian condus de Bashar al-Assad, relatează site-ul agenţiei Reuters.

Potrivit unui comunicat al Cabinetului premierului Marii Britanii, Trump şi May „au convenit că regimul Assad a stabilit un model de comportament periculos în ceea ce priveşte utilizarea armelor chimice”.

Liderii celor două state aliate consideră că „este vital ca utilizarea armelor chimice să nu rămână necontestată” şi pledează pentru „necesitatea de a descuraja utilizarea în continuare a armelor chimice de către regimul Assad”.

Donald Trump şi Theresa May au stabilit să continue colaborarea pentru un „răspuns internaţional” la presupusul atac chimic din oraşul sirian Duma.

Anunţul a fost făcut de către purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Sarah Huckabee Sanders. Donald Trump s-a întâlnit joi cu echipa de securitate naţională a preşedinţiei.

„Preşedintele Trump tocmai a încheiat o întâlnire cu echipa sa de securitate naţională în care a fost discutată situaţia din Siria. Nu a fost luată nicio decizie finală. Continuăm să analizăm informaţiile şi suntem implicaţi în conversaţii cu partenerii şi aliaţii noştri. Preşedintele va vorbi cu preşedintele Macron şi cu premierul May în această seară”, a transmis Sarah Sanders.

Joi, Donald Trump a transmis, prin intermediul contului de Twitter, că nu a precizat niciodată când ar putea avea loc un atac asupra Siriei, adăugând că s-ar putea întâmpla „foarte curând sau nu atât de repede”.

Luni, preşedintele american a anunţat că va decide răspunsul Statelor Unite la atacul „odios” cu arme chimice din Siria în următoarele 24-48 de ore.

Sunt şanse mari ca Donald Trump să primească susţinere din partea Franţei şi Marii Britanii pentru o operaţiune militară împotriva regimului sirian condus de către Bashar al-Assad. Emmanuel Macron a declarat că Franţa are dovezi că regimul de la Damasc a comis atacul chimic din oraşul sirian Duma, iar guvernul britanic condus de către Theresa May a convenit asupra „nevoii de a lua măsuri” în Siria, pentru a descuraja folosirea armelor chimice de către regimul Assad.

La 8 aprilie, o serie de organizaţii umanitare şi mai mulţi medici au susţinut că minimum 70 de persoane din oraşul sirian Duma au murit prin asfixiere şi alte câteva sute prezintă simptome specifice pentru expunerea la substanţe neurotoxice sau clor. Potrivit organizaţiei umanitare Căştile Albe, ar fi fost folosit un dispozitiv de tip bombă-butoi cu gaz sarin, care a fost aruncat dintr-un elicopter. Oraşul sirian Duma este ultima redută a grupării insurgente Jaish al-Islam din regiunea Ghuta de Est, iar forţele regimului sirian au efectuat mai multe bombardamente în zonă.

Statul Major al armatei Rusiei susţine că atacul chimic produs în oraşul sirian Duma a fost o înscenare a organizaţiei umanitare insurgente Căştile Albe şi reprezintă un pretext pentru o intervenţie militară în Siria.

Regimul sirian de la Damasc a anunţat că forţele guvernamentale nu au efectuat atacuri chimice, iar informaţiile prezentate în presa occidentală sunt „invenţii” generate de faptul că rebelii au pierdut majoritatea teritoriilor ocupate.