Enel prelungeşte termenul de plată a facturilor la electricitate, din cauza grevei de la Poşta Română

Enel anunţă că facturile de electricitate vor ajunge cu întârziere la clienţi din cauza grevei de la Poşta Română. Compania a decis astfel să prelungească termenul de plată pentru consumul de energie electrică. 

31 oct. 2016, 07:57
Enel prelungeşte termenul de plată a facturilor la electricitate, din cauza grevei de la Poşta Română

„Ca urmare a grevei spontane declanșate de angajații Poștei Române, vă aducem la cunoștință că transmiterea facturilor emise începând cu 24 octombrie 2016 va fi întârziată până la finalizarea grevei.

Pentru a veni în întâmpinarea clienților afectați de acest eveniment, compania Enel a decis prelungirea termenului de plată pentru clienții care ar fi trebuit să primească factura de energie electrică în perioada de derulare a grevei.

Compania Enel reamintește clienților săi că au la dispoziție contul MyEnel, pe care îl pot accesa prin intermediul www.enel.ro sau aplicația pentru telefonul mobil – MyEnel mobile app, pentru a vedea situația plăților efectuate și istoricul facturilor pentru ultimele 12 luni, încă din prima clipă de utilizare a contului personal în aplicație.

În plus, încurajăm clienții să își activeze factura electronică, pentru a primi lună de lună factura prin intermediul e-mailului, imediat ce a fost emisă”, transmite Enel clienţilor săi. 

Grevă la Poşta Română. Activitatea mai multor oficii poştale, OPRITĂ

Sindicaliştii din Poşta Română au încetat activitatea în mai multe puncte de lucru din Bucureşti şi din ţară după ce negocierile cu reprezentanţii companiei au eşuat miercuri seară, a declarat joi, pentru Agerpres, Ionel Oţelea, secretar general al Sindicatului Lucrătorilor Poştali din România (SLPR). Detalii, aici.