Criza din Grecia. Eurogrupul OPREŞTE negocierile până după referendum. FMI e tranşant

Miniștrii de finanțe din statele zonei euro au hotărât miercuri seară, în cadrul unei teleconferințe, să continue negocierile cu guvernul de la Atena numai după ce se vor afla rezultatele referendumului de duminică prin care Grecia va lua o decizie privind acceptarea ori respingerea ultimelor propuneri ale creditorilor internaționali.

RomaniaTV.net
01 iul. 2015, 18:15
Criza din Grecia. Eurogrupul OPREŞTE negocierile până după referendum. FMI e tranşant

„Eurogrupul este unit în decizia sa de a aștepta rezultatul referendumului din Grecia înaintea unor noi discuții (…) Nu punem căruța înaintea boilor”, a scris pe Twitter ministrul slovac de finanțe, Peter Kazimir.

Anterior, premierul grec Alexis Tsipras a cerut concetățenilor săi, într-un mesaj televizat, să respingă la referendum ultimele propuneri ale creditorilor internaționali privind un nou acord de asistență financiară. El a susținut că dorește astfel să obțină un acord ‘mai bun’ și mai ‘just din punct de vedere social’, pe baza ‘propunerilor alternative’ formulate de guvernul său. Principalele elemente ale acestor propuneri transmise de guvernul grec sunt obținerea unui nou împrumut de 30 de miliarde de euro pe doi ani, în cadrul Mecanismului European de Stabilitate (ESM), și o nouă restructurare a datoriei externe a Greciei.

Prin decizia de a nu mai negocia cu Grecia, Eurogrupul s-a aliniat de fapt poziției Germaniei, cancelarul Angela Merkel declarând că nu este dispusă să discute despre un nou plan de asistență pentru Grecia înaintea referendumului din 5 iulie.

FMI e tranşant

”FMI a acordat amânări câtorva țări cu venituri slabe, la cererea lor, dar în fiecare caz această amânare nu a contribuit la depășirea nevoilor de finanțare și a problemelor economice fundamentale”, a menționat organizația financiară internațională.

Atena a intrat oficial în incapacitate de plată față de FMI, nereușind să vireze o tranșă de 1,6 miliarde de dolari. Totuși, Grecia a depus, in extremis, o cerere de amânare a plăților asupra căreia instituția internațională se va pronunța în următoarele săptămâni, potrivit unei surse apropiate acestui dosar.

”În virtutea unei reguli în vigoare de mult timp, Fondul nu acordă amânări de plăți. Scopul nostru este de a ajuta o țară să-și rezolve problemele”, a adăugat FMI în comunicatul de presă consacrat situației de criză din Grecia.

Decizia finală îi revine Consiliului de administrație al FMI, ce reprezintă cele 188 de țări membre ale FMI și în care SUA și statele membre ale Uniunii Europene dețin aproape 50% din voturi.

Dacă cererea Atenei va fi acceptată, Grecia nu ar mai fi considerată în incapacitate de plată față de Fond și ar avea din nou acces la resursele acestuia, în condițiile în care țara încearcă să ajungă la un acord cu instituțiile europene.

Prevăzut în actul fondator al FMI, mecanismul folosit de Grecia nu a fost utilizat decât în două ocazii, ambele în 1982, de către Nicaragua și Guyana.