Femeie de 72 de ani, dispărută de opt zile de acasă, găsită în viaţă, într-o râpă

O femeie în vârstă de 72 de ani, care fusese dată dispărută, a fost găsită de poliţiştii tulceni după opt zile de căutări, fiind descoperită într-o râpă cu vegetaţie abundentă din apropierea oraşului Măcin. Femeia se afla într-o stare de sănătate bună, fiind dusă la spital pentru investigaţii, iar apoi a fost predată familiei.
Iulian Tudor
30 mai 2018, 07:29
Femeie de 72 de ani, dispărută de opt zile de acasă, găsită în viaţă, într-o râpă

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Tulcea, marţi seara, poliţiştii din cadrul oraşului Măcin au găsit o femeie dispărută, în vârstă de 72 de ani, care fusese dată dispărută.

Astfel, pe data de 21 mai, oamenii legii fuseseră anunţaţi de un bărbat în vârstă de 52 de ani din Măcin în legătură cu faptul că în noaptea precedentă mama sa, Tatiana Toader, în vârstă de 72 de ani, a plecat de acasă şi nu a mai revenit, potrivit news.ro.

Poliţiştii au început căutările femeii, iar marţi seara au reuşit să o găsească într-o râpă cu vegetaţie abundentă, într-o zonă greu accesibilă, din apropierea oraşului Măcin. În zece minute femeia a fost scoasă din râpă. Ea se afla într-o stare de sănătate bună, dar a fost preluată de o ambulanţă şi dusă la spitalul din Brăila pentru investigaţii medicale. Miercuri dimineaţă femeia a fost predată familiei.

Deocamdată, poliţiştii nu au stabilit ce a făcut femeia în toată perioada dispariţiei şi nici nu au putut afla de la ea deoarece comunică mai greu, dar vor ţine legătura cu familiei ei pentru a afla ce s-a întâmplat între momentul când a plecat de acasă şi până când a fost găsită.

DailyBusiness
Bolojan schimbă regulile pentru pensionarea anticipată. Pachetul 3 de măsuri include noi restricții
Spynews
Este oficial! Dorian Popa s-a căsătorit în Maldive! Mama cântărețului, primele declarații, în exclusivitate! Andreea nu a știut nimic despre nuntă
Fanatik.ro
Aryna Sabalenka a scris un mesaj din cinci cuvinte după ce a ajuns în China. Ce a spus numărul 1 mondial
Capital.ro
Călin Georgescu și soția sa au primit interdicție. Cristela Georgescu a răbufnit public: Noi nu avem voie. Oamenii nu știu ce e în sala de judecată
Playtech.ro
Traseul complet al ciclonului Barbara: „Se mișcă rapid, dar intensitatea e neobișnuită”, avertizează ANM
Adevarul
Fiii lui Putin și ai fostei gimnaste Alina Kabaeva trăiesc „sub acoperire”. Presa le-a dezvăluit numele și fotografiile
wowbiz.ro
S-A AFLAT! Substanța care ar fi ucis-o, de fapt, pe Andreea Cuciuc! Mama fetei aruncă BOMBA, la un an după tragedie
Economica.net
Mini-Dacia! Anunţ oficial despre noul "Lăstun Hipster" (FOTO interior/exterior)
Prosport.ro
FOTO. Ce a pățit „cea mai frumoasă femeie din lume”
kanald.ro
UPDATE Şcolile din Capitală vor fi închise pe 8 octombrie, din cauza ciclonului. În ce alte județe s-a anunțat suspendarea cursurilor
Cancan.ro
Gestul intim dintre Dan Alexa și Alina Pușcău, de la Asia Express 2025. Ce s-a întâmplat noaptea, de fapt, între cei doi
iamsport.ro
Decizia regretată de Dorinel Munteanu ”din prima zi”: ”Eram bulversat!”
MediaFlux
Alertă meteo de ultimă oră! Vremea face ravagii
stirilekanald.ro
„Un gest criminal!” Mama Andreei Cuciuc face acuzații grave. E convinsă că moartea fetei nu a fost întâmplătoare: „O clipă de neatenție și viața ei s-a sfârșit”
substantial.ro
După apariția CASS la pensie, o nouă lovitură pentru pensionari. Rămân cu mai puțini bani în buzunar