Fost hocheist de echipa naţională, mort într-un accident rutier. Avea 45 de ani şi lucra în NHL, pentru Edmonton Oilers

Vaclav Burda, fost component al naţionalei de hochei pe gheaţă a Cehiei la Mondialele din 1998, unde a câştigat medalia de bronz, a murit într-un accident de maşină, la vârsta de 45 de ani.

17 iul. 2018, 20:02

Vaclav Burda a jucat hochei la Sparta Praga până în 1999, la 26 de ani, când s-a transferat în Suedia, la Lulea IF. Din motive de sănătate el a abandonat însă prematur activitatea de performanţă, în 2002, având probleme cu muşchii abdominali, ca urmare a unei operaţii de rinichi suferite cu mai mulţi ani în urmă. Totuşi până la 29 de ani a adunat 19 prezenţe în prima reprezentativă a Cehiei, iar în palmaresul său figurau pe lângă bronzul de la Mondialele din 1998 şi o altă medalie de bronz ca junior, cucerită la Mondialele din 1993.

După ce s-a retras din activitatea de jucător el a rămas în hochei, lucrând ca scouter pentru Europa pentru gruparea de NHL Ottawa Senators, apoi pentru cei de la Edmonton Oilers, unde era angajat în momentul morţii ca şef al căutătorilor de talente în Europa.

Vaclav Burda a murit luni noapte, într-un accident produs la Mikulčice, localitate situată în apropiere de graniţa cu Slovacia. Presa cehă scrie ca maşina condusă de Burda s-a izbit frontal de un camion, astfel că fostul hocheist n-a mai avut nicio şansă.