Constantin Niţă, fost ministru al Energiei, la DNA. Procurorii au pus sechestru pe bunurile sale

Constantin Niță, fost ministru al Energiei, s-a prezentat, luni, la DNA în dosarul în care este cercetat că i-ar fi cerut unui om de afaceri un comision de 5% din valoarea unui contract. Procurorii DNA au pus sechestru pe bunurile imobile ale lui Constantin Niţă pentru suma de 450.000 de lei.
Iulian Tudor
13 iun. 2016, 07:43
Constantin Niţă, fost ministru al Energiei, la DNA. Procurorii au pus sechestru pe bunurile sale

„Din punctul meu de vedere, n-ar trebui să am nicio legătură cu acest dosar, însă respect munca procurorilor, după cum și eu am dreptul să mă adresez, și o voi face, până în pânzele albe, fie la instanțele naționale, fie la cele internaționale„, a declarat Constantin Niţă, la ieşirea de la DNA.

Pe 25 aprilie, DNA a anunțat că deputatul Constantin Niță, fost ministru al Energiei, este urmărit penal, sub control judiciar pe cauțiune în valoare de 150.000 lei, pentru trafic de influență.

Procurorii DNA au instituit sechestru asigurator asupra bunurilor imobile aflate în proprietatea deputatului Constantin Niţă, până la concurența sumei de 435.823 lei, reprezentând obiectul infracțiunii de trafic de influență reținută în sarcina inculpatului, se arată într-un comunicat DNA remis luni.

„Din probatoriu a rezultat că suma respectivă a fost primită de inculpatul Niță Constantin de la un om de afaceri, în două tranșe, de 30.000 euro, respectiv 303.118 lei, în schimbul exercitării influenței sale asupra primarului unui municipiu și a promisiunii că interveni pe lângă acesta pentru a-l determina să agreeze semnarea și buna derulare a contractului cu firma omului de afaceri.

Această măsură asigurătorie a fost dispusă de procurorii anticorupție în vederea confiscării speciale și pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare. 

La data de 13 iunie 2016, inculpatului i-a fost adusă la cunoștință ordonanța privind dispunerea măsurilor asigurătorii, în conformitate cu dispozițiile CPP”, se menţionează în comunicat. 

DNA susține că, în 2013, Constantin Niță, deputat în Parlamentul României și, la data faptei, ministru al Energiei, i-a solicitat unui om de afaceri (denunțător) un comision de 5% din valoarea unui contract încheiat de societatea comercială a acestuia cu primăria unui municipiu.

„Comisionul a fost pretins de Niță în schimbul exercitării influenței sale asupra primarului de municipiu și a promisiunii că va interveni pe lângă acesta pentru a-l determina să agreeze semnarea și buna derulare a contractului cu firma omului de afaceri. Potrivit înțelegerii, urma ca suma reprezentând 5% din valoarea contractului (aproximativ 3,4 milioane lei) să îi fie remisă lui Niță în două forme: parțial cash și parțial printr-un contract de consultanță fictiv, ce urma a fi încheiat cu o persoană de încredere din anturajul lui Constantin Niță. În consecință, la 21 iulie 2013, Constantin Niță a primit 30.000 euro de la omul de afaceri, în incinta unui restaurant libanez, dintr-un hotel din București”, afirmă procurorii.

Anchetatorii au constatat că, la solicitarea lui Niță, a fost contactată persoana de încredere a acestuia care a propus încheierea unui contract de consultanță cu o anumită firmă, la prețul de 5.000 euro + TVA/lună, care a și fost semnat la 2 mai 2013.

„În baza acestui contract fictiv (serviciile facturate nefiind, în fapt, prestate de firmă), reprezentanții omului de afaceri au remis firmei indicate de Niță, prin intermediul acestui mecanism, suma totală de 303.118 lei, în tranșe lunare, în perioada mai 2013 — iunie 2014. Suma solicitată nu a fost, așadar, achitată integral, ci două tranșe, de 30.000 euro, respectiv 303.118 lei. Sumele au fost folosite, în mare parte, pentru diverse cheltuieli ale organizației județene de partid, la solicitarea lui Constantin Niță”, au reținut procurorii.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
El e jucătorul de la UTA a cărui soție a vrut să-și ia viața. În vară, a fost refuzat de FCSB! Exclusiv
Capital.ro
Taxele și impozitele locale din 2027, decise diferit în marile orașe. Ce se întâmplă cu impozitul pe locuințe
Playtech.ro
Indexarea și majorarea pensiilor nu sunt același lucru. Care este diferența și când primesc pensionarii mai mulți bani
Adevarul
Moarte șocantă în Brazilia: fereastra unui hotel a cedat, iar o tânără a căzut în gol de la etajul 7. Momentul, surprins de camere
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Legea iernii. Românii care pot primi ajutor de 1200 de lei în sezonul rece
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT