Franţa cere limitarea achiziţiilor extracomunitare în UE. Comisia Europeană va prelua ideea

Emmanuel Macron, preşedintele Franţei, a eşuat, la reuniunea Consiliului European, să îi convingă pe şefii de stat şi de guvern ai altor ţări să ofere Bruxellesului mai mult control asupra achiziţiilor extracomunitare, în special chineze, în UE, dar subiectul va fi preluat de Comisia Europeană.

23 iun. 2017, 16:03
Franţa cere limitarea achiziţiilor extracomunitare în UE. Comisia Europeană va prelua ideea

Emmanuel Macron, susţinut discret de Germania, voia să îi convingă pe partenerii europeni să acorde atribuţii suplimentare instituţiilor Uniunii Europene pentru a ţine sub control achiziţiile străine în Uniunea Europeană, în principal cele chineze, scopul fiind protejarea sectoarelor comunitare strategice, informează cotidianul Le Figaro.

După dezbateri ample desfăşurate vineri dimineaţă la reuniunea Consiliului European, şefii de stat şi de guvern ai celor 28 de state membre UE au rescris concluziile summitului, pentru a atenua preocupările unor ţări sudice şi nordice.

Emmanuel Macron, aflat la primul summit european, „insista în mod clar pentru propunere, dar alte ţări au opus rezistenţă”, au declarat surse europene. Portugalia, Grecia şi Spania se opun limitării investiţiilor extracomunitare întrucât au nevoie de fonduri „pentru a se menţine pe linia de plutire”, a explicat un funcţionar european. Alte state membre, din nordul Europei, au exprimat, la rândul lor, dubii, pledând pentru menţinerea deschisă a pieţelor, transmite Mediafax.

Propunerea lui Emmanuel Macron, susţinută discret de Germania, vizează în principal investitorii chinezi, deveniţi din ce în ce mai interesaţi, în ultimii ani, de principalele sectoare industriale europene. Companiile chineze, în special cele de stat, sunt acuzate că oferă la costuri mai mici, folosind metode neconcurenţiale, expertiză şi tehnologii esenţiale. În anul 2016, Berlinul şi Uniunea Europeană au asistat fără a putea face nimic, la transferul unor tehnologii „fabricate în Germania” către China, după ce grupul chinez Midea a achiziţionat compania germană Kuka pentru suma de 4,6 miliarde de euro.