Garda de Mediu suspendă greva generală pe perioada discuţiilor cu Ministerul Mediului

Reprezentanții sindicatului au anunțat joi că Garda de Mediu suspendă greva generală pe perioada discuțiilor cu Ministerul Mediului.
Iulian Tudor
11 mai 2017, 07:36
Garda de Mediu suspendă greva generală pe perioada discuţiilor cu Ministerul Mediului

Decizia a fost luată în condițiile în care au început negocieri cu reprezentanți ai Ministerului Mediului, a declarat joi președintele Sindicatului, Valentin Neagoe.

Ieri (miercuri, n.r.) am avut negocieri până târziu, până la orele 11:00 seara, la Ministerul Mediului, negocierile derulându-se pe mai multe etape. Noi am suspendat temporar greva, pe perioada acestor negocieri. În cazul în care se dă rateu pe o anumită etapă, greva continuă, fără alte proceduri„, a declarat Valentin Neagoe.

De asemenea, liderul sindical a mai spus că a primit promisiuni scrise de la reprezentanții Ministerului Mediului că li se vor rezolva cerințele, mai exact inechitățile salariale și că s-a format un grup de lucru pe această temă.

Promisiuni au fost că o să se elimine aceste inechități, promisiuni scrise pentru că s-a întocmit un acord cu termene de realizare. Acum, când vorbim, suntem în această procedură de negociere. Și astăzi (joi, n.r.) o să ajung la minister ca să continuăm discuțiile. S-a format un grup de lucru, se lucrează și în continuare negociem, pentru că dacă nu se îndeplinesc anumite termene din acest acord, automat noi dăm drumul la grevă. Greva este suspendată temporar, poate pe o zi, pe două, cât durează aceste negocieri„, a mai spus Neagoe.

Oficiali ai Ministerului Mediului au arătat, miercuri, că protestele angajaților Gărzii Naționale de Mediu sunt legitime și s-au făcut demersuri pentru creșterea nivelului de salarizare, în condițiile în care salariul mediu net al angajaților din acest organism de control este de numai 1.500 de lei.

Citeşte şi Angajaţii Gărzii de Mediu, la negocieri cu reprezentanţii Ministerului Mediului

DailyBusiness
Bolojan schimbă regulile pentru pensionarea anticipată. Pachetul 3 de măsuri include noi restricții
Spynews
Este oficial! Dorian Popa s-a căsătorit în Maldive! Mama cântărețului, primele declarații, în exclusivitate! Andreea nu a știut nimic despre nuntă
Fanatik.ro
El este jucătorul care poate să schimbe naționala: „Acum îşi va da doctoratul!”
Capital.ro
Călin Georgescu și soția sa au primit interdicție. Cristela Georgescu a răbufnit public: Noi nu avem voie. Oamenii nu știu ce e în sala de judecată
Playtech.ro
Tabel actualizat cu vârsta de pensionare pentru femei și bărbați până în 2030
Adevarul
Fiii lui Putin și ai fostei gimnaste Alina Kabaeva trăiesc „sub acoperire”. Presa le-a dezvăluit numele și fotografiile
wowbiz.ro
S-A AFLAT! Substanța care ar fi ucis-o, de fapt, pe Andreea Cuciuc! Mama fetei aruncă BOMBA, la un an după tragedie
Economica.net
Mini-Dacia! Anunţ oficial despre noul "Lăstun Hipster" (FOTO interior/exterior)
Prosport.ro
FOTO. Ce a pățit „cea mai frumoasă femeie din lume”
kanald.ro
UPDATE Şcolile din Capitală vor fi închise pe 8 octombrie, din cauza ciclonului. În ce alte județe s-a anunțat suspendarea cursurilor
Cancan.ro
Gestul intim dintre Dan Alexa și Alina Pușcău, de la Asia Express 2025. Ce s-a întâmplat noaptea, de fapt, între cei doi
iamsport.ro
Cristi Tănase a spus că Pițurcă e ”mic copil” pe lângă un alt fost antrenor de la FCSB: ”Extraordinar!”
MediaFlux
Armata Română cheamă românii la mobilizare! Cine sunt primii solicitați
stirilekanald.ro
„Un gest criminal!” Mama Andreei Cuciuc face acuzații grave. E convinsă că moartea fetei nu a fost întâmplătoare: „O clipă de neatenție și viața ei s-a sfârșit”
substantial.ro
După apariția CASS la pensie, o nouă lovitură pentru pensionari. Rămân cu mai puțini bani în buzunar