Google va bloca reclamele în browser-ul Chrome începând cu 15 februarie

Publicat: Miercuri, 20 Decembrie 2017 08:51 // Actualizat: Miercuri, 20 Decembrie 2017 08:51 // Sursa: romaniatv.net

Google a anunţat că blocarea reclamelor în propriul browser, Chrome, va avea loc începând cu 15 martie.

GOOGLE blochează reclamele. Vor fi blocate, printre altele, popup-urile, reclamele care acoperă întreaga pagină şi conţinutul multimedia care porneşte automat. Din 15 februarie, site-urile vor avea la dispoziţie 30 de zile pentru a se conforma.

Dacă nu o vor face, site-urile se vor trezi cu toate reclamele blocate, inclusiv cele servite de Google. Este suficient ca o singură reclamă să nu fie conformă, pentru ca toate reclamele găzduite de site-ul cu pricina să fie blocate automat.

Ca instrument de apel împotriva blocării automate, deţinătorii site-urilor vor putea cere reevaluarea manuală a reclamelor, după ce au fost eliminate cele care nu sunt conforme cu noile standarde. Asta nu va recupera însă banii pierduţi câtă vreme reclamele nu vor fi afişate.

Un instrument de blocare a reclamelor, împreună cu un browser care, conform estimărilor, deţine între 50% şi 60% din piaţă, conferă Google şi mai mult control asupra advertising-ului.

În plus, dacă utilizatorii vor renunţa la extensiile de tip adblock în favoarea sistemului de blocare nativ din Chrome, Google, ca o companie ce trăieşte din reclame, se va asigura că nu mai sunt blocate propriile reclame.

Comenteaza // Vezi comentarii
        Citeste mai mult despre:   
google reclame Google schimbari google
Daca ti-a placut articolul, urmareste RomaniaTV.NET pe   facebook facebook sau  twitter twitter.
1
EUR
4.6669
RON
20 Oct
noapte 11 °
zi 18 °
Ultimele joburi adaugate
24 H