Privatizarea Poştei. Grindeanu: Modul în care OFERTANTUL a înţeles valoarea companiei a fost DEZAMĂGITOR

Modul în care au înţeles valoarea Poştei Române cei care au depus oferta neangajantă pentru privatizarea companiei a fost dezamăgitor şi, din acest punct de vedere, vreau să spun că perioada El Dorado în România de după anii '90 s-a încheiat, a declarat, marţi, Sorin Grindeanu, ministrul pentru Societatea Informaţională.
Iulian Tudor
13 oct. 2015, 10:31
Privatizarea Poştei. Grindeanu: Modul în care OFERTANTUL a înţeles valoarea companiei a fost DEZAMĂGITOR

„Noi, ca şi stat, ne-am respectat scadenţarul în sensul că, în 2010, Poşta Română, alături de alte societăţi, CRR Marfă, Oltchim, se găsea pe lista companiilor ce urmau să fie privatizate. A existat o ofertă neangajantă, dar a fost, din punctul nostru de vedere, nerealistă.

La termenul limită, cel din 15 septembrie, trebuia să existe o ofertă angajantă, dar care nu a fost depusă. Acest lucru înseamnă că, din punctul nostru de vedere, procesul de privatizare a fost încheiat, noi respectându-ne ceea ce ne-am angajat în faţa Comisiei Europene.

Vreau să fac o precizare importantă: modul în care cei care au depus oferta neangajantă au înţeles valoarea acestei companii, din punctul meu de vedere, a fost dezamăgitor. Perioada de El Dorado în România de după anii ’90 s-a cam încheiat.

De aceea, într-un final, poate, faptul că o să aşteptăm inclusiv să vedem parametrii economici ai Poştei, schimbă strategia. După cum ştiţi, Poşta a început să fie pe profit şi nu mai este o companie pe pierdere, aşa cum a fost în 2010-2011. Asta schimbă şi datele problemei, făcând această companie mai atractivă. Pe de altă parte, compania are nevoie de foarte multe upgradări de servicii”, a explicat Grindeanu.

Citeşte şi: Poşta Română devine broker de asigurări: Lansează două poliţe pentru persoanele cu venituri reduse

La jumătatea lunii septembrie, Ministerul pentru Societatea Informaţională anunţa că operatorul poştal belgian bpost nu a înaintat o ofertă angajantă pentru preluarea celor 51% din acţiunile Companiei Naţionale „Poşta Română” până la data-limită şi, în acest context, procesul de privatizare al companiei va fi reanalizat, scrie economica.net

În acest sens, Alexandru Petrescu, directorul general al CNPR, a declarat, pentru AGERPRES, că vânzarea de acţiuni prin subscripţie publică reprezintă, la momentul actual, cea mai bună variantă de capitalizare pentru companie.

„Privatizarea Poştei nu a eşuat. Faptul că actuala formulă de privatizare nu a avut un deznodământ nu înseamnă că Poşta nu poate căuta o variantă de capitalizare mai adecvată situaţiei economice actuale a companiei. Este evident că Poşta Română nu se mai află, în acest moment, în situaţia din 2012, când a fost fost aprobată HG 761 privind strategia de privatizare (…)

Cred că, în acest moment, cea mai bună variantă de capitalizare ar fi vânzarea de acţiuni prin subscripţie publică, respectiv listarea pe piaţa de capital. Poşta Română ar fi o oportunitate unică pentru investitorii pe bursă şi cred că aceasta este cea mai bună metodă de extindere a opţiunilor de capitalizare.

Repet: Un eşec ar fi fost vânzarea companiei sub valoarea ei reală. În acest moment, oportunitatea investiţională este mult mai bună şi merită o reanalizare a metodei de capitalizare”, a precizat Petrescu.

Poşta Română deţine cea mai mare reţea de distribuţie la nivel naţional, însemnând peste 80% din totalul subunităţilor poştale care operează, în prezent, în România. Peste 19 milioane de locuitori beneficiază de serviciile Poştei Române şi peste 7,5 milioane de adrese sunt acoperite de reţeaua poştală proprie.

DailyBusiness
Bolojan schimbă regulile pentru pensionarea anticipată. Pachetul 3 de măsuri include noi restricții
Spynews
Este oficial! Dorian Popa s-a căsătorit în Maldive! Mama cântărețului, primele declarații, în exclusivitate! Andreea nu a știut nimic despre nuntă
Fanatik.ro
Strigăt de disperare pentru ajutorarea lui Cornel Dinu. Situația grea pe care o traversează legenda lui Dinamo: „E căzut psihic”
Capital.ro
Călin Georgescu și soția sa au primit interdicție. Cristela Georgescu a răbufnit public: Noi nu avem voie. Oamenii nu știu ce e în sala de judecată
Playtech.ro
Tabel actualizat cu vârsta de pensionare pentru femei și bărbați până în 2030
Adevarul
Fiii lui Putin și ai fostei gimnaste Alina Kabaeva trăiesc „sub acoperire”. Presa le-a dezvăluit numele și fotografiile
wowbiz.ro
S-A AFLAT! Substanța care ar fi ucis-o, de fapt, pe Andreea Cuciuc! Mama fetei aruncă BOMBA, la un an după tragedie
Economica.net
Mini-Dacia! Anunţ oficial despre noul "Lăstun Hipster" (FOTO interior/exterior)
Prosport.ro
FOTO. Ce a pățit „cea mai frumoasă femeie din lume”
kanald.ro
UPDATE Şcolile din Capitală vor fi închise pe 8 octombrie, din cauza ciclonului. În ce alte județe s-a anunțat suspendarea cursurilor
Cancan.ro
Gestul intim dintre Dan Alexa și Alina Pușcău, de la Asia Express 2025. Ce s-a întâmplat noaptea, de fapt, între cei doi
iamsport.ro
Cristi Tănase a spus că Pițurcă e ”mic copil” pe lângă un alt fost antrenor de la FCSB: ”Extraordinar!”
MediaFlux
Armata Română cheamă românii la mobilizare! Cine sunt primii solicitați
stirilekanald.ro
„Un gest criminal!” Mama Andreei Cuciuc face acuzații grave. E convinsă că moartea fetei nu a fost întâmplătoare: „O clipă de neatenție și viața ei s-a sfârșit”
substantial.ro
După apariția CASS la pensie, o nouă lovitură pentru pensionari. Rămân cu mai puțini bani în buzunar