Guvernul va introduce un sistem de alertă prin SMS pentru avertizarea populaţiei în situaţii de urgenţă UPDATE

Un sistem integrat de alertare a populației în situații de risc major, prin mesaj de urgenţă transmis pe telefonul mobil, va fi implementat în cel mai scurt timp în România, a anunţat Guvernul, prin intermediul unui comunicat de presă. "Sistem Alert" va fi dezvoltat și implementat de ANCOM, IGSU, STS în colaborare cu operatorii de telefonie.
Iulian Tudor
18 sept. 2017, 09:23
Guvernul va introduce un sistem de alertă prin SMS pentru avertizarea populaţiei în situaţii de urgenţă UPDATE

UPDATE ANCOM: Sistemul de alertă va permite transmiterea simultană a unui SMS către toți utilizatorii de telefoane mobile

Sistemul de alertă ce urmează a fi implementat va permite transmiterea simultană a unui mesaj către toți utilizatorii de telefoane mobile, după modelul sistemelor de alertă funcționale în alte state europene, a anunțat, luni, Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM).

„Sistem Alert” va funcționa prin transmiterea unor mesaje de alertă specifice transmise abonaților pe telefonul mobil, nu doar printr-un simplu SMS, după modelul celor deja existente și funcționale în alte state europene. Alertele vor fi emise în funcţie de situațiile de urgenţă apărute la nivel regional – fenomene meteo extreme, incendii majore, risc de explozii, alte calamități și situații de risc. În paralel cu implementarea sistemului de alertă va fi demarată o campanie de informare publică și pregătire a populației pentru utilizarea acestui sistem.În câteva zile vom avea soluția și foarte repede implementarea ei, a declarat, luni, președintele Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM), Adrian Diță.

„În cel mai scurt timp posibil vom putea vorbi de un un astfel de sistem de alertă. Probabil, vorbim de săptămâni, depinde de niște elemente tehnice care vor fi discutate astăzi și în zilele imediat următoare, astfel încât să fim în măsură să avem o analiză obiectivă și să putem demara tot procesul care va presupune punerea în utilizare a acestui sistem integrat. Orice sistem de alertă este binevenit și este o soluție care ține cont de dezvoltarea tehnică și tehnologică. Este un element despre care se discută de ceva vreme și sunt deja datele concrete pentru a le pune în practică. Știu de aceste discuții, eu sunt aici de patru luni, iar ideea este că acest element este de astăzi pus pe masă. Concret, suntem în ipostaza în care în câteva zile vom avea soluția și foarte repede implementarea ei”, a afirmat președintele ANCOM, citat de Agerpres.

Întrebat cum va funcționa sistemul în mod concret, șeful ANCOM a precizat că, în funcție de gravitatea fenomenelor meteo Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) va declanșa procedurile necesare.

„În funcție de informațiile care vin de la instituțiile de specialitate care vor putea să anunțe un Cod roșu, un Cod portocaliu sau alte elemente de tip meteo și în funcție de gravitatea lor, vor fi transmise către cei care gestionează situațiile de urgență. Având aceste platforme, Inspectoratul va declanșa procedurile necesare printr-un contact direct pe care îl au cu aceste mecanisme conexe, de la operatori”, a explicat președintele ANCOM.


 

Prima şedinţă a grupului de lucru constituit din reprezentanţi și experți ai ANCOM, IGSU, STS şi operatorilor de telefonie a avut loc luni, 18 septembrie, ora 15.00.

Premierul Tudose a precizat, luni dimineață, la Radio România Actualități, că reprezintă o prioritate punerea în practică a unui sistem eficient de alarmare.

„Ceea ce va fi o prioritate, începând cu ziua de astăzi, să stabilim un sistem de alarmare funcțional. Este o idee, m-am sfătuit și azi-noapte cu specialiștii, ca, prin intermediul intermediul rețelelor de telefonie mobilă, toți cei aflați în zonele unde există pericol să se petreacă aceste fenomene extreme să primească o avertizare pe telefon și aici va trebui să lucrăm cu ISU și cu operatorii de telefonie mobilă. De asemenea, rolul radioului public este, după părerea mea, esențial în acest sens”, a declarat șeful Guvernului.

Mihai Tudose va merge luni după-amiază în zonele din vestul țării afectate de fenomenele meteorologice extreme, unde va avea discuții cu reprezentanții autorităților locale și ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, în scopul evaluării situației din teren și identificării celor mai rapide măsuri de intervenție și de sprijin pentru persoanele și comunitățile afectate.

Citeşte şi: Mihai Tudose: În ceea ce priveşte pregătirea pentru calamităţi, suntem pe drumul cel bun

DailyBusiness
Bolojan schimbă regulile pentru pensionarea anticipată. Pachetul 3 de măsuri include noi restricții
Spynews
Este oficial! Dorian Popa s-a căsătorit în Maldive! Mama cântărețului, primele declarații, în exclusivitate! Andreea nu a știut nimic despre nuntă
Fanatik.ro
Strigăt de disperare pentru ajutorarea lui Cornel Dinu. Situația grea pe care o traversează legenda lui Dinamo: „E căzut psihic”
Capital.ro
Călin Georgescu și soția sa au primit interdicție. Cristela Georgescu a răbufnit public: Noi nu avem voie. Oamenii nu știu ce e în sala de judecată
Playtech.ro
Tabel actualizat cu vârsta de pensionare pentru femei și bărbați până în 2030
Adevarul
Fiii lui Putin și ai fostei gimnaste Alina Kabaeva trăiesc „sub acoperire”. Presa le-a dezvăluit numele și fotografiile
wowbiz.ro
S-A AFLAT! Substanța care ar fi ucis-o, de fapt, pe Andreea Cuciuc! Mama fetei aruncă BOMBA, la un an după tragedie
Economica.net
Mini-Dacia! Anunţ oficial despre noul "Lăstun Hipster" (FOTO interior/exterior)
Prosport.ro
FOTO. Ce a pățit „cea mai frumoasă femeie din lume”
kanald.ro
UPDATE Şcolile din Capitală vor fi închise pe 8 octombrie, din cauza ciclonului. În ce alte județe s-a anunțat suspendarea cursurilor
Cancan.ro
Gestul intim dintre Dan Alexa și Alina Pușcău, de la Asia Express 2025. Ce s-a întâmplat noaptea, de fapt, între cei doi
iamsport.ro
Cristi Tănase a spus că Pițurcă e ”mic copil” pe lângă un alt fost antrenor de la FCSB: ”Extraordinar!”
MediaFlux
Armata Română cheamă românii la mobilizare! Cine sunt primii solicitați
stirilekanald.ro
„Un gest criminal!” Mama Andreei Cuciuc face acuzații grave. E convinsă că moartea fetei nu a fost întâmplătoare: „O clipă de neatenție și viața ei s-a sfârșit”
substantial.ro
După apariția CASS la pensie, o nouă lovitură pentru pensionari. Rămân cu mai puțini bani în buzunar