Haos pe aeroportul din Miami, din cauza unui român. În bagajul lui a fost găsit un pachet suspect VIDEO

Haos şi panică pe Aeroportul Internaţional din Miami, din cauza unui român. În bagajul bărbatului a fost găsit un pachet suspect, pe care era scris "Bombă, tic-tac", potrivit România TV. Gluma românului nu a fost gustată nici de autorităţile americane, care l-au reţinut pe loc, nici de sutele de pasageri ale căror zboruri au fost întârziate din cauza năzbâtiei.

26 iun. 2014, 05:53
Haos pe aeroportul din Miami, din cauza unui român. În bagajul lui a fost găsit un pachet suspect VIDEO

Pe Aeroportul Internaţional din Miami a fost o adevărată desfăşurare de forţe, după ce agenţii din aeroport au descoperit în bagajul românului un recipient din plastic în care se afla un lichid. De cutie erau lipite două cilindre pe care scria „bombă, tic-tac„. Poliţişti, genişti şi câini special antrenaţi au intrat imediat în acţiune.

Pasagerii povestesc momentele de teroare pe care le-au trăit. „Poliţiştii urlau: „Trebuie să daţi înapoi!”. Toată lumea a început să fugă, iar eu nu ştiam ce se întâmplă„, a declarat un pasager.

VEZI ŞI: Hilar: Gestul incredibil al unui BĂRBAT care a RĂMAS BLOCAT în AEROPORT o noapte întreagă

Toţi oamenii de la bordul avionului în care se îmbarcase românul au fost daţi jos şi au aşteptat cu orele ca aeronava să se ridice de la sol. Asta, după ce geniştii au stabilit că nu era vorba despre o bombă. „Echipa de genişti a verificat pachetul şi a dat undă verde. Ei au spus că a fost doar o păcăleală. Este interogat un bărbat, despre care se crede că e implicat„, a transmis reporterul CBS, Gaby Fleischman.

Autorităţile urmează să decidă dacă îl vor aresta pe român. Deocamdată, bărbatul a fost reţinut şi a pierdut cursa care urma să-l aducă înapoi în ţară, via Londra. Gluma proastă a românului a afectat şi alte câteva zboruri, care, de asemenea, au avut întârzieri.

CITEŞTE ŞI: Doi morţi şi mai mulţi răniţi într-un atac armat la Miami