Holera a izbucnit în nordul Zambiei, 70 de persoane spitalizate

Holera a izbucnit în două districte din nordul Zambiei, 70 de persoane fiind spitalizate, a anunțat marți Ministerul Sănătății din această țară africană, citat de Xinhua.

21 mart. 2017, 19:33
Holera a izbucnit în nordul Zambiei, 70 de persoane spitalizate

Holera a izbucnit în districtele Chiengi și Mpulungu, fără a fi înregistrate decese până în acest moment.

Douăzeci și trei de cazuri noi au fost raportate în districtul Chiengi, cea mai mare parte într-o zonă în care se pescuia ilegal, în timpul weekendului, aducând numărul total de cazuri din acest district la 54. Alte 16 cazuri au fost înregistrate în districtul Mpulungu, a adăugat purtătorul de cuvânt.

„Ministerul a luat măsuri pentru a preveni apariția altor focare de holeră în zonele afectate, până în prezent nefiind înregistrat niciun deces în centrele de tratament”, a completat el, potrivit Agerpres.

Holera, o boală infecțioasă care se transmite prin apa potabilă contaminată cu vibrionul holeric, este frecventă în Zambia, în special în timpul sezonului ploios, din cauza condițiilor precare de salubritate, în special în zonele dens populate.