HOROSCOP URANIA. Previziuni pentru perioada 31 ianuarie – 6 februarie 2015

Săptămâna 31 ianuarie - 6 februarie oferă câteva particularități: o Lună Plină în Vărsător, în ziua de 4 februarie, la h 1:09′, cu Soarele și Luna în opoziție pe axa Vărsător/Leu la 14°47′.

30 ian. 2015, 15:42
HOROSCOP URANIA. Previziuni pentru perioada 31 ianuarie – 6 februarie 2015

Va fi Luna Plină a Vărsătorilor, moment de expansiune, de apogeu sau măcar de prea plin energetic pentru acești nativi.

Săptămâna rămâne, asemenea perioadei ce tocmai s-a încheiat, apăsată de un marcaj provenind de la planetele din Pești. În zilele de 6 și 7 februarie se va contura însă și o dublă opoziție Neptun/Venus în Pești cu Luna și Luna Neagră în Fecioară, ceea ce aduce un accent în plus.

Pe 6 februarie Soarele se va afla în opoziție cu Jupiter, iar Mercur își continuă traseul retrograd. Marte va face conjuncție cu Chiron pe 2 februarie, la 15° Pești și un sextil cu Saturn pe 6 februarie.

Citeşte şi Horoscop: Cum stai cu sănătatea în februarie, în funcţie de zodia ta

Horoscop Urania Berbec 31 ianuarie – 6 februarie 2015

Existența celor ce s-au născut în Berbec este apăsată de povara trecutului, fie sub forma unor relații complicate și conflictuale care nu s-au epuizat, care sunt active în continuare, prin consecințele pe care acestea le-au provocat de-a lungul timpului sau prin amintirile pe care le mențin treze.

Unele dintre aceste ipostaze pot avea, în această perioadă, aspectul unei suferințe interioare, alteori pot să-și pună amprenta pe starea fizică propriu-zis, creând disfuncții organice. Mai ales în perioada 6-7 februarie când, în planul sănătății, o serie de neplăceri fiziologice nu capătă un răspuns clar de la un buletin de analiză sau de la doctor. Și totuși, ceva în organism nu e în regulă. Înainte de a lua medicamente, țineți un regim alimentar drastic, beți lichide, urmați toate terapiile indicate pentru detoxifiere, dormiți, relaxați-vă și evitați să cădeți în capcana conflictelor întinse de unii dintre cei apropiați. În preajma zilelor 3-4 februarie și apoi 6 februarie se pot ivi conflicte sau se pot petrece evenimente aparent minore cu rol de avertisment într-un plan al prieteniilor și colegialității. Puneți sub semnul întrebării ce spun aceștia sau verificați temeinic orice demers al acelora care, la un moment dat, prin implicare, v-ar putea afecta. Tensiuni și gesturi brutale pe relația cu copiii care trebuie pedepsiți sau opriți dintr-o conduită neconformă cu regulile moralei, educației sau vârstei. Sfârșitul săptămânii răscolește relațiile dificile la locul de muncă. Unii vor încerca să se răzbune, alții vor face tot felul de combinații să vă pună în vină.

Citeşte mai mult pe libertatea.ro

Citeşte şi HOROSCOP 31 Ianuarie 2015: Ce spun astrele în ultima zi din lună?