În curând, vom mânca MEDUZE

Specialiştii în biologie marină au propus recent o soluţie originală pentru problema reprezentată de creşterea populaţiei mondiale de meduze. Astfel, ei au sugerat că europenii ar trebui să înceapă să mănânce aceste organisme marine, potrivit unui articol publicat luni pe site-ul guvernului federal german, citat de Xinhua.
Alina Costache
29 mai 2018, 11:52
În curând, vom mânca MEDUZE

Creşterea temperaturii apei marine, acidificarea oceanelor şi pescuitul excesiv par să fi oferit un mediu favorabil dezvoltării populaţiilor de meduze. Ca urmare, meduzele au distrus deja ferme piscicole amenajate pe coastele europene şi au blocat sistemele de răcire ale unor centrale electrice.

Un consorţiu de instituţii ştiinţifice din ţări europene, Israel şi China a fost înfiinţat pentru a analiza modul în care meduzele ar putea fi utilizate de oameni într-o manieră plăcută, în viitor.

Proiectul, denumit GoJelly, a fost realizat sub coordonarea Institutului German şi Centrului Helmholtz pentru Cercetări Oceanice din Kiel (GEOMAR) şi este finanţat de Uniunea Europeană prin programul Horizon 2020.

Biologul Jamileh Javidpour le-a recomandat europenilor să înceapă să mănânce meduze. „Vom fi 9 miliarde de oameni în viitorul nu prea îndepărtat. De aceea, trebuie să căutăm noi surse de hrană. Meduzele fac deja parte din gastronomia Asiei de Est. Acum explorăm metode pentru ca ele să înceapă să devină gustoase şi în accepţiunea oamenilor din Europa”, a spus el.

În acest scop, oamenii de ştiinţă colaborează cu un maestru bucătar italian care scrie în această perioadă o carte de reţete cu preparate pe bază de meduze.

Cercetătorii lucrează, de asemenea, la o altă potenţială utilizare a acestor organisme marine: biofiltre. Oamenii de ştiinţă explorează posibilitatea ca secreţiile meduzelor să poată fi utilizate ca un fel de biofiltru în staţiile de epurare a apelor reziduale, reducând riscul de contaminare a mărilor şi oceanelor cu microparticule de plastic.

DailyBusiness
Controale ANPC pe litoral. Produse expirate, camere murdare și echipamente uzate în hoteluri și restaurante
Spynews
Cristina Scarlevschi, în lacrimi, la mormântul fiului. Imaginile dureroase făcute publice de ispita de la Insula iubirii: „Gândul la Alex vine cu...” | GALERIE FOTO
Bzi.ro
Medicul care a încercat să-l salveze pe Felix Baumgartner rupe tăcerea. „S-a prăbușit ca o rachetă”
Fanatik.ro
Țara din Europa la fel de tare ca Anglia, Franța, Germania sau Austria, pe care trebuie s-o vizitezi neapărat. Are prețuri mai mici: „Berea e mai ieftină decât apa”
Capital.ro
Ne-a părăsit cea mai iubită actriță. Și-a dedicat viața filmelor. A fost apreciată de toată lumea
Playtech.ro
Apare o nouă monedă în România. Se lansează în circulație peste câteva zile. Ce valoare are și ce simbolizează
Adevarul
„M-a pus să mă dau cu benzină”. Ce a pățit o tânără care s-a așezat pe o bancă proaspăt vopsită și nesemnalizată din Sibiu
wowbiz.ro
Medicul care l-a resuscitat pe Felix Baumgartner face dezvăluiri halucinante: „Am bănuit când am văzut...”. Detaliul pe care l-a observat instant când a început să-i ofere primul ajutor
Evz.ro
Nu face asta în avion. Creezi mari probleme
Prosport.ro
Cristina Roventa, la plajă! Imagini exclusive cu soția lui Alexandru Maxim la piscină
kanald.ro
Încă un adolescent găsit mort în apele Mureșului! Este al doilea copil înecat în mai puțin de 24 de ore
Cancan.ro
Gestul fiului lui Nicușor Dan i-a uimit pe austrieci. Ce le-a spus jurnaliștilor
Capital.ro
Taxă în România dacă folosești Facebook și Instagram. Cine va achita noul abonament de 40 de lei
StirileBZI
România introduce taxarea digitală pe șosele! Contează cât poluezi și cât conduci
stirilekanald.ro
Plutonierul Andy Gimiga, omul care a salvat vieți timp de peste 25 de ani, a murit: „Te vom onora mereu!”
Horoscopul de Azi, 26 Iulie, cu Cristina Demetrescu. Racii primesc amenzi astrale, Leii devin cea mai puternică zodie