Incendiul de la sonda de gaz din Satu Mare, nestins de şase zile

Pompierii din cadrul ISU Satu Mare intervin, de şase zile, pentru asigurarea măsurilor de protecţie la sonda aflată pe raza comunei sătmărene Moftin, la care a izbucnit un incendiu la începutul acestei săptămâni.
Romania TV
23 dec. 2017, 09:53
Incendiul de la sonda de gaz din Satu Mare, nestins de şase zile

Încă de vineri, inspectorul general al IGSU, aflat la coordonarea acţiunilor din teren, a dispus dislocarea la locul incendiului a cinci motopompe de mare capacitate de la ISU Bihor, ISU Maramureş, ISU Satu Mare, ISU Sălaj şi ISU Timiş, potrivit Mediafax.

Totodată, o echipă de specialişti din IGSU a efectuat o recunoaştere la faţa locului, pentru amplasarea acestor motopompe, care vor fi alimentate de la bazine de apă dispuse în apropiere.

De asemenea, s-a amenajat zona pentru intervenţie, prin consolidarea platformei astfel încât să nu permită împotmolirea autospecialelor din cauza greutăţii şi au fost pregătite mijloacele de protecţie ale autospecialelor şi personalului de intervenţie împotriva temperaturilor ridicate de la faţa locului.

Şi în zilele următoare, echipajele de pompieri, împreună cu celelalte autorităţi, dar şi experţii convocaţi de către societatea care deţine sonda, vor acţiona, sub coordonarea inspectorului general al IGSU, pentru remedierea situaţiei.

Un incendiu puternic a izbucnit, în noaptea de duminică spre luni, la o sondă de gaz din localitatea Moftinu Mare, judeţul Satu Mare. Arderea se realizează violent, cu flacără deschisă.

Deocamdată nu se cunosc cauzele izbucnirii incendiului de la sonda de extracţie a gazului de la Moftinu Mare, având în vedere că focul arde violent şi nimeni nu se poate apropia de locul respectiv.

 

DailyBusiness
Adolescenții români care învață să fie responsabili și se angajează pe timpul verii. Ce vor să-și cumpere cu banii câștigați
Spynews
Un cioban a fost atacat de urs, într-o comună din Argeș. Un incident asemănător a avut loc în aceeași zonă în urmă trei zile
Bzi.ro
Mădălina Ghenea, devastatoare la Paris! A făcut furori cu rochia aleasă – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Mesajul astrelor pentru zodii, duminică, 13 iulie. Leii sunt urmăriți de ghinion
Capital.ro
EXCLUSIV. Adevărul secret despre Traian Băsescu. A durat ani să se afle: Băsescu știa că l-am depistat
Playtech.ro
Furtuni violente în România. Grindina a devastat gospodăriile, iar temperaturile au scăzut drastic în doar câteva minute
DailyBusiness
Lene pe bani publici: bugetarii din România, codașii Europei la productivitate, arată un STUDIU al Uniunii Europene
Adevarul
Cojo, mesaje dure despre droguri și violență, pe scena „Beach, Please!”. „Băieți, ceea ce urmează nu e un atac la adresa voastră”
wowbiz.ro
Mama tinerei ucisă în Mureș face declarații tulburătoare! Modul înfiorător în care Anda a fost lăsată fără viață de bărbatul de care încerca să scape de luni întregi: „L-am implorat să se oprească”. Criminalul, dat în urmărire națională
Spynews
Iubita lui Iustin Petrescu, dezvăluiri exclusive la Un Show Păcătos! Hara a spus cum era influencerul când l-a cunoscut și a vorbit și despre Marilu Dobrescu: "A dat în el"
Spynews
Iustin Petrescu a ajuns la tribunal, alături de iubita lui. Astăzi are loc primul termen din procesul cu Marilu Dobrescu
Evz.ro
Secretul unei case răcoroase fără aer condiționat. Nu costă nimic
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
Nici că-i pasă de gura lumii. Georgina a postat imagini din vacanța cu Cristiano Ronaldo, la câteva zile după scandalul absenței de la funeraliile lui Diogo Jota
kanald.ro
Cutremur în această după-amiază, în România! Care a fost magnitudinea seismului
Cancan.ro
ALERTĂ la 40 de km de granița cu România! Patru oameni au murit: 'Ne-am ascuns! A fost tragic'
Playsport.ro
Bolojan schimbă harta României. Comasarea primăriilor din țară și reducerea...
Capital.ro
Interzis pentru cei care locuiesc la bloc. Activitate ilegală în apartament. Se achită TAXĂ și se obține autorizație
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Apariție electrizantă a Andreei Bălan. Imagini cu iubita lui Victor Cornea, în costum de baie
stirilekanald.ro
VIDEO Primul caz de malarie luat din România. Pacientul, internat la Spitalul Victor Babeș
Camelia Patrascanu, horoscop pana pe 18 iulie 2025. Patru zodii sunt favorizate de astre, se deschid noi drumuri
MediaFlux
Se taie din pensii. Decizia se ia obligatoriu în România
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Povestea trenului nazist plin cu comori. Se crede că a fost ascuns în pământ