Încep reparaţiile la Podul Mărăcineni. Circulaţia se va desfăşura pe câte o singură bandă pe sens

Circulația pe podul de la Mărăcineni, județul Buzău, de pe drumul național DN2, principalul drum care leagă Capitala de Moldova, se va desfășura în curând pe câte o singură bandă pe fiecare sens de circulație, până la sfârșitul anului, din cauza reparațiilor care urmează să fie efectuate, au declarat marți, pentru News.ro, surse din Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România.
Iulian Tudor
21 iun. 2016, 13:49
Încep reparaţiile la Podul Mărăcineni. Circulaţia se va desfăşura pe câte o singură bandă pe sens

Podul de la Mărăcineni are peste 80 de ani vechime, fiind construit în 1932, iar ultima reparație a fost efectuată în 2005, după ce a fost afectat de inundații, scrie News.ro.

Gradul mare de uzură a părții carosabile a provocat probleme șoferilor încă de anul trecut, iar Direcția Regională de Drumuri și Poduri București (DRDPB) a lansat licitația de atribuire a contractului de servicii de proiectare în data de 2 iunie.

Ulterior, va fi lansată și licitația pentru atribuirea lucrărilor de întreținere periodică.

Deși termenul limită al licitației a fost 8 iunie, nici până acum nu a fost anunțat câștigătorul contractului cu o valoare estimată la peste 67.000 de lei.

CNADNR a montat recent limitatoare de viteză pe pod din cauza problemelor apărute pe partea carosabilă de pe pod.

„În curând, CNADNR va închide circulația pe sensul de mers dinspre Râmnicu-Sărat către Buzău, pentru efectuarea de reparații, până la sfârșitul anului. Pe celălalt sens, dacă vor fi reparații, acestea se vor efectua fără a fi închisă circulația”, a afirmat o sursă din cadrul CNADNR.

Întârzierea lucrărilor de reparații creează mari dificultăți șoferilor care tranzitează podul, pe care se înregistrează zilnic un trafic important.

„Am semnalat încă de anul trecut aceste probleme iar lucrurile au tot trenat. Singura chestiune pozitivă la acest moment e că CNADNR a avut licitația cu privire la întocmirea proiectului și execuția lucrării, pe 8 iunie a urmat să deschidă oferta, să vedem ce firmă va fi declarată câștigătoare”, a declarat prefectul județului Buzău, George Sava.

„Nu s-a stabilit când va fi restricționată circulația sau dacă va fi. Sper ca săptămâna aceasta CNADNR să se deplaseze la fața locului și să stabilim împreună dacă se va restricționa pe un fir circulația sau o vor închide cu totul. Sper să se închidă doar pe un singur fir, totodată să înceapă și lucrările”, a adăugat el.

Podul de la Mărăcineni, care traversează răul Buzău, are o structură de metal, două benzo pe sens și o lungime de 325 de metri, potrivit CNADNR.

DailyBusiness
Bolojan schimbă regulile pentru pensionarea anticipată. Pachetul 3 de măsuri include noi restricții
Spynews
Este oficial! Dorian Popa s-a căsătorit în Maldive! Mama cântărețului, primele declarații, în exclusivitate! Andreea nu a știut nimic despre nuntă
Fanatik.ro
Ce se întâmplă cu Nicolae Stanciu, cât de gravă e, de fapt, accidentarea. Italienii tocmai au făcut anunțul
Capital.ro
Tragedie în lumea muzicii românești. Direcția 5 e în doliu. S-a stins membrul formației: Am fost împreună 30 de ani. Îți mulțumim din suflet!
Playtech.ro
Ce urmează după codul roşu de ploi, conform ANM? Când cresc iar temperaturile
Adevarul
Cum a ajuns comisarul european pentru agricultură să lucreze la o stână din România: „Trebuia să mulgem oile dimineața, să producem brânza”
wowbiz.ro
S-A AFLAT! Substanța care ar fi ucis-o, de fapt, pe Andreea Cuciuc! Mama fetei aruncă BOMBA, la un an după tragedie
Economica.net
Mini-Dacia! Anunţ oficial despre noul "Lăstun Hipster" (FOTO interior/exterior)
Prosport.ro
FOTO. Ce a pățit „cea mai frumoasă femeie din lume”
kanald.ro
Vești bune! Mamele și veteranii ar putea fi scutiți de plata contribuției la sănătate
Cancan.ro
Piedone a spus adevărul: Care este singurul parizer sănătos din comerț, de fapt, potrivit fostului șef ANPC
iamsport.ro
Remember. Un sfert de secol de la ziua în care Michael Schumacher a repus Ferrari pe tronul Formulei 1
MediaFlux
Soluția ANRE pentru prețuri mai mici la energie. Cum ar putea fi calculate facturile
stirilekanald.ro
ALERTĂ! Centrala nucleară, lovită de o dronă ucraineană
substantial.ro
După apariția CASS la pensie, o nouă lovitură pentru pensionari. Rămân cu mai puțini bani în buzunar