Inconştienţă sau pură prostie? Vezi cum a încercat un tânăr să scape de poliţie după ce a fost urmărit în trafic

A minţit că i s-a furat maşina ca să scape de anchetă. Un bărbat din Gorj care nu a oprit la semnalul agenţilor de la Rutieră pentru că nu avea permis a sunat la 112 ca să anunţe că i-a dispărut autoturismul. Nu a reuşit însă să îi păcălească pe poliţişti şi a ajuns după gratii.

12 ian. 2016, 08:26
Inconştienţă sau pură prostie? Vezi cum a încercat un tânăr să scape de poliţie după ce a fost urmărit în trafic

Un tânăr de 29 de ani din localitatea Cojogeni, judeţul Gorj, s-a gândit că nu se întâmplă nimic dacă iese puţin la plimbare cu maşina familiei deşi băiatul nu are permis de conducere. Ghinionul lui a fost că pe drum s-a întâlnit cu un echipaj de Poliţie care l-a somat să oprească. Speriat că se va alege cu dosar penal, băiatul a accelerat şi s-a făcut nevăzut.

Când a ajuns acasă, a sunat la 112 şi a anunţat că i s-a furat maşina aşa sperând că nimeni nu-şi va da seama că el a fost cel care a condus maşina. Din păcate pentru tânăr, poliţiştii au văzut cine a fost la volan şi astfel băiatul a fost reţinut pentru 24 de ore şi i-au întocmit dosar penal.

Vezi şi: VIRAL. Mesaj HALUCINANT al unui aspirant la un post în Poliţie. „Dacă am un TATOAJ pot să dau la şcoala de poliţie?”