Ioan Oltean: „Cineva a vrut să mă scoată de pe eşichierul politic şi a reuşit. Sunt KO” VIDEO

Deputatul Ioan Oltean, urmărit penal pentru trafic de influenţă şi complicitate la abuz în serviciu în dosarul ANRP, a declarat, marţi seară, la România TV, că odată cu faptele penale de care este acuzat a fost scos de pe "eşicherul politic" şi că a fost făcut "KO" (knock-out - n.r.).

08 dec. 2015, 20:52
Ioan Oltean: „Cineva a vrut să mă scoată de pe eşichierul politic şi a reuşit. Sunt KO” VIDEO

Nu ştiu dacă am stat cuiva în gât, dar cu siguraţă cineva a vrut să mă scoată de pe eşichierul politic şi a reuşit. În momentul acesta sunt KO şi încerc să mă menţin pe picioare şi să mă apar cu demnitate„, a spus Ioan Oltean, la România TV.

Deputatul PNL a povestit că cele două denunţuri făcute pe numele său în dosarul ANRP sunt într-o „contradicţie flagrantă” şi că nu pot constitui probe.

Suntem în posesia unui denunţ minicinos făcut în aprilie 2014, susţinut de o declaraţie dată în noiembrie 2015, declaraţie care nu se suprapune pe denunţul iniţial. (…) În denunţ nu se precizează nici ziua, nici ora, nici măcar luna în care s-a petrecut fapta. Se spune doar că într-o seară am ajuns în curtea bisericii. În denunţul iniţial se spune că şoferul lui Mihai Rotaru a coborât din maşină cu un sac în care se afla o sumă mare de bani, dar nu spune ce face cu sacul respectiv, iar eu m-am urcat în maşina şi am plecat.

În declaraţia dată în noiembrie 2015, lucrurile se petrec altfel. Mihai Rotaru este într-un birou de unde coboară cu sacul legat cu şnur galben. Este o contradicţie flagrantă între cele doua declaraţii. Nu sunt relevante. Există atât de multe neconcordanţe, încât este imposibil să poată să constituie o probă care să dovedească producerea unui fapt real„, a mai precizat Ioan Oltean.

CITEŞTE ŞI: Deputatul Ioan Oltean: „POZE EXISTĂ la dosar. Nu sunt DEFĂIMĂTOARE” VIDEO

Camera Deputaţilor se reuneşte miercuri pentru a vota, în plen, solicitările DNA de arestare preventivă a deputaţilor Ioan Oltean şi Cătălin Teodorescu, după ce Comisia juridica a acordat raport favorabil cererilor procurorilor. Potrivit deciziei luate, luni, de conducerea Camerei Deputaţilor, plenul pentru votul în cele două cazuri a fost programat pentru miercuri, la ora 12.00.

Deputaţii vor vota cu bile pentru fiecare din cele două solicitări în parte. Liderii PNL şi PSD au anunţat că parlamentarii formaţiunilor pe care le conduc vor vota în favoarea cererilor justiţiei.

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a avizat favorabil, miercuri, 2 decembrie, cu 14 voturi „pentru”, patru „împotrivă” şi trei abţineri cererea DNA de arestare preventivă a deputatului PNL Ioan Oltean, urmărit penal pentru trafic de influenţă şi complicitate la abuz în serviciu. Parlamentarul liberal a precizat, la finalul audierii, că este nevinovat şi că a prezentat probe în acest sens, afirmând că nu a fost niciodată în localitatea Chitila sau în biserica în care se presupune că a luat mita şi că nu-l cunoaşte pe denunţător, părintele Alexandrescu.

În aceeaşi zi, Comisia juridică a avizat favorabil şi cererea DNA de încuviinţare a arestării preventive a deputatului PNL Cătălin Teodorescu, acuzat în dosarul despăgubirilor ilegale în care este urmărit penal şi Ioan Oltean.

Direcţia Naţională Anticorupţie a cerut, în urmă cu două săptămâni, aviz de la Camera Deputaţilor pentru arestarea preventivă a parlamentarilor Ioan Oltean şi Cătălin Teodorescu, în dosarul în care sunt urmăriţi penal pentru fapte de corupţie privind despăgubiri ilegale de aproape 109 milioane lei date de ANRP lui Mihai Rotaru.

Ioan Oltean este urmărit penal pentru trafic de influenţă şi complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, iar Cătălin Florin Teodorescu, la data faptei membru al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP), trimis în judecată sub control judiciar în altă cauză, este urmărit penal pentru abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

Dosarul vizează despăgubirea ilegală acordată de comisia ANRP omului de afaceri Mihai Rotaru, acţionar la CS Universitatea Craiova, care în 2011 a primit aproape 109 milioane de lei pentru un teren din Piteşti în suprafaţă de peste 61.000 de metri pătraţi. Despăgubirea a fost acordată în perioada în care Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul ANRP era condusă de Crinuţa Dumitrean.

Anchetatorii au stabilit, în baza probelor, că deputatul Ioan Oltean, „care avea relaţii cointeresate cu cesionarul şi cu preşedinta ANRP”, a intervenit la aceasta din urmă pentru urgentarea şi aprobarea despăgubirii în favoarea cesionarului.

„În schimb, numitul cesionarul i-a remis suspectului Oltean Ioan suma de 600.000 euro anterior datei de 17.06.2010, locul primirii banilor fiind în incinta unei parohii”, susţin procurorii DNA.