Ion Iliescu, despre Regina Ana: Am avut privilegiul să o cunosc şi am apreciat felul în care ţinea la România

Fostul preşedinte Ion Iliescu a scris, luni, pe blogul personal, că a aflat cu tristețe vestea morții Reginei Ana şi a transmis întreaga sa compasiune Regelui Mihai. Fostul şef de stat a precizat că a cunoscut-o pe Majestatea Sa şi că a apreciat felul în care aceasta "ţinea la România".
Iulian Tudor
01 aug. 2016, 15:42
Ion Iliescu, despre Regina Ana: Am avut privilegiul să o cunosc şi am apreciat felul în care ţinea la România

Am aflat cu tristețe vestea morții Reginei Ana și transmit întreaga mea compasiune pentru această grea pierdere Regelui Mihai și membrilor familiei regale. Am avut privilegiul să o cunosc și am apreciat felul în care, trecând peste o istorie care nu a fost clementă, până la urmă, cu niciunul dintre noi, ținea la România. Păstrez amintirea discuțiilor pe care le-am avut atât la Versoix, cât și la București, relația cu familia regală fiind una de respect și de asumare a responsabilităților pe care fiecare le-am avut și le avem față de români. Dumnezeu să o odihnească în pace!„, a scris Ion Iliescu, pe blogul personal.

Regina Ana a României a murit, luni, la un spital din Elveția. Regina va fi înmormântată la Curtea de Argeș.

CITEŞTE ŞI: Klaus Iohannis a primit cu „profundă durere” vestea morţii Reginei Ana: Majestatea Sa va rămâne un simbol de înţelepciune şi demnitate

DailyBusiness
Bolojan schimbă regulile pentru pensionarea anticipată. Pachetul 3 de măsuri include noi restricții
Spynews
Este oficial! Dorian Popa s-a căsătorit în Maldive! Mama cântărețului, primele declarații, în exclusivitate! Andreea nu a știut nimic despre nuntă
Fanatik.ro
Mircea Lucescu a pus tunurile pe Horațiu Moldovan pe care nu l-a mai convocat la națională: „Nu s-a gândit la consecințe. E vina mea că l-am folosit”
Capital.ro
Gestul interzis care îl poate costa libertatea pe Călin Georgescu. A fost filmat: E un gest camuflat, transgresiv
Playtech.ro
Partea mașinii de spălat rufe pe care mulți nu o curăță niciodată, dar care face ca hainele să miroasă urât. Nu este vorba de filtru
Adevarul
Cum a ajuns comisarul european pentru agricultură să lucreze la o stână din România: „Trebuia să mulgem oile dimineața, să producem brânza”
wowbiz.ro
S-A AFLAT! Substanța care ar fi ucis-o, de fapt, pe Andreea Cuciuc! Mama fetei aruncă BOMBA, la un an după tragedie
Economica.net
Mini-Dacia! Anunţ oficial despre noul "Lăstun Hipster" (FOTO interior/exterior)
Prosport.ro
FOTO. Ce a pățit „cea mai frumoasă femeie din lume”
kanald.ro
Anunț de ultimă oră pentru elevi! Când se redeschid școlile
Cancan.ro
Modificare în grilă Antena 1: Asia Express, scoasă din grila TV de duminică. Ce se întâmplă cu show-ul prezentat de Irina Fodor
iamsport.ro
Au dat verdictul! Cine ar fi ”cea mai slabă echipă din istoria Ligii 1”
MediaFlux
Răsturnare de situație privind plata CASS. Vicepremierul Tanczos Barna anunță cine ar putea scăpa de plată
stirilekanald.ro
ALERTĂ! Centrala nucleară, lovită de o dronă ucraineană
substantial.ro
După apariția CASS la pensie, o nouă lovitură pentru pensionari. Rămân cu mai puțini bani în buzunar