Jandarmeria Bucureşti: În 2017 s-au desfăşurat zilnic două, trei acţiuni de protest. Numărul total al misiunilor depăşeşte 16.000

Jandarmeria Bucureşti a executat, în 2017, peste 16.000 de misiuni, în creştere cu aproximativ 12% faţă de anul 2016.

RomaniaTV.net
30 ian. 2018, 12:18
Jandarmeria Bucureşti: În 2017 s-au desfăşurat zilnic două, trei acţiuni de protest. Numărul total al misiunilor depăşeşte 16.000

Zilnic, în Capitală au avut loc două – trei acţiuni de protest, numărul total al acestora fiind de 897. Potrivit bilanţului prezentat de către reprezentanţii Direcţiaei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, în anul 2017, au fost executate peste 16.000 de misiuni. Au fost prinşi 2.779 de autori ai unor infracţiuni şi s-au aplicat peste 16.396 de sancţiuni contravenţionale.

„Numărul misiunilor de asigurare a ordinii publice la manifestările de protest a crescut cu aproximativ 12% faţă de anul 2016, în Capitală având loc zilnic, în medie, 2-3 acţiuni de protest”, au anunţat reprezentanţii Jandarmeriei Bucureşti.

Din totalul misiunilor de asigurare a ordinii şi liniştii publice, jandarmii au participat la 897 de manifestări de protest,1.194 manifestări cultural artistice, religioase sau cu caracter promoţional şi 768 de manifestări sportive.

De asemenea, în anul 2017, Jandarmeria Bucureşti a asigurat paza şi protecţia cu efective a 238 de obiective de importanţă deosebită pentru activitatea statului şi a asigurat paza şi protecţia a peste 2.000 de transporturi de bunuri, valori şi produse cu caracter special.