Jandarmeria, despre protestele de duminică: Asigurăm fară discriminare protecţia tuturor celor care aleg să-şi exprime opinia paşnic

Jandarmeria Română transmite, pe Facebook, că asigură fără discriminare protecţia tuturor persoanelor care aleg să-şi exprime opiniile în mod paşnic.

RomaniaTV.net
26 nov. 2017, 17:28
Jandarmeria, despre protestele de duminică: Asigurăm fară discriminare protecţia tuturor celor care aleg să-şi exprime opinia paşnic

„Jandarmeria Română asigură fară discriminare protecţia tuturor persoanelor care aleg să-şi exprime opiniile în mod paşnic. #Atenţie la recomandările sau indicaţiile forţelor de ordine. #Sesizaţi jandarmilor imediat, orice problemă care ar putea afecta desfăşurarea paşnică a manifestaţiilor. Jandarmeria este o instituţie echidistantă, care asigură ordinea şi siguranţa publică, garant al drepturilor constituţionale ale cetăţenilor, cât timp aceştia le exercită paşnic, se arată într-o postare a Jandarmeriei Române, pe Facebook.

Un protest are loc, la ora transmiterii ştirii, în Piaţa Victoriei, manifestanţii solicitând retragerea legilor justiţiei, dar şi a ordonanţei privind modificarea legislaţiei fiscale, traficul fiind restricţionat pe Şoseaua Kiseleff, între Strada Arhitect Ion Mincu şi Piaţa Victoriei.

Protestatarii au adus pancarte cu mesaje precum „Un popor care votează corupţi, hoţi şi trădători nu este victimă, este complice „, „Noul cod fiscal- noua ordine a jafului”, „Nu va fi pace fără justiţie socială” şi scandează „Hoţii”, „Demisia”, „PSD, ciuma roşie” sau „Jos Tăriceanu, Dragnea şi tot neamul”.

„Ceea ce mă nemulţumeşte pe mine e simplu. Este încercarea ast nefericită de a schimba legile astea ale justiţiei. Şi nu atât schimbarea legilor justiţiei, cât schimbarea unei paradigme care a făcut America mare de 250 de ani, şi anume balansarea puterilor. Asta se încearcă acum, ori asta nu e normal indiferent de cine este acum la Cotroceni, Palatul Victoria sau indiferent de nume. E vorba de un principiu aici „, a declarat un protestatar.

Ulterior, manifestanţii au anunţat că vor să meargă în marş până în faţa Senatului şi sediului Curţii Constituţionale şi, de asemenea, şi la ministerul de Justiţie şi Camera Deputaţilor.

„PSD-ALDE a intrat cu viteză în ultima fază pentru adoptarea Legilor Justiţiei: calendar accelerat în Parlament, mobilizare masivă în comisii, forţarea procedurilor parlamentare. Ei vorbesc de stat paralel.
Realitatea este ca Romania ajunge sa fie un stat capturat”, se arată pe pagina de Facebook a evenimentului.

Un număr de 39 de grupuri civice şi organizaţii neguvernamentale, precum şi confederaţiile sindicale Blocul Naţional Sindical, alcătuit din 34 de federaţii profesionale, şi Cartel Alfa, alcătuit din 41 de federaţii profesionale, au chemat românii să ceară în stradă, duminică, retragerea legilor Justiţiei şi a legilor de modificare a codurilor penale, respingerea în Parlament a ordonanţei privind modificarea legislaţiei fiscale şi demisia imediată a Guvernului şi a preşedinţilor Camerei Deputaţilor şi Senatului.