Klaus Iohannis atacă la CCR modificările aduse Legii 304 privind organizarea judiciară

Klaus Iohannis a trimis Curţii Constituţionale o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.
Iulian Tudor
28 iun. 2018, 08:33
Klaus Iohannis atacă la CCR modificările aduse Legii 304 privind organizarea judiciară

„Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară a fost transmisă de către Parlament Preşedintelui României în vederea promulgării la data de 22 iunie 2018. În opinia noastră, legea menţionată a fost adoptată cu încălcarea dispoziţiilor art. 77 alin. (2), art. 64 şi 147 alin. (4) din Constituţie. De asemenea, prin raportare la art. 77 alin. (2) din Legea fundamentală, Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară a fost adoptată şi cu încălcarea principiilor ce decurg din prevederile art. 1 alin. (4) şi (5) şi ale art. 61 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 80 alin. (2) din Constituţie, pentru motivele prezentate în mai jos”, se arată în sesizarea formulată de Klaus Iohannis.

Preşedintele susţine că pe 15 iunie a formulat o cerere de reexaminare cu privire la Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.

„Motivele de reexaminare, structurate în 19 puncte şi dezvoltate pe 27 de pagini, vizau atât aspecte ce ţin de necesitatea reglementării ori de modul în care dispoziţiile nou introduse se integrează în sistemul normativ, cât şi respectarea normelor de tehnică legislativă de natură să asigure coerenţa actului normativ. Camera Deputaţilor, în calitate de primă Cameră sesizată, a reexaminat legea dedusă controlului de constituţionalitate în ziua de 18 iunie a.c. (în această zi, legea în cauză fiind repartizată de către Biroul permanent comisiei juridice, care a întocmit raportul; în aceeaşi zi, legea a fost înscrisă pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor, care după ce a adoptat-o a transmis-o Senatului, spre dezbatere şi adoptare). Cu aceeaşi celeritate, Senatul, în calitate de Cameră decizională, două zile mai târziu a adoptat legea dedusă controlului de constituţionalitate în forma transmisă iniţial la promulgare, respingând implicit cererea de reexaminare. Deşi motivele din cererea de reexaminare trimiteau la texte concrete din legea criticată, din rapoartele comisiilor sesizate în fond ale ambelor Camere ale Parlamentului nu rezultă care sunt raţiunile pentru care s-a ajuns la soluţia respingerii acestora. De asemenea, lipsa acestor argumente ori a dezbaterii motivelor cererii de reexaminare reiese şi din dezbaterile plenului Camerei Deputaţilor. Spre deosebire de Cameră, la Senat, plenul a respins, fără vreo motivare, amendamentele formulate”,

În opinia preşedintelui Iohannis, sesizarea vizează motive de neconstituţionalitate extrinsecă referitoare la respectarea normelor şi principiilor constituţionale aplicabile în procedura de adoptare a legilor.

DailyBusiness
Bolojan schimbă regulile pentru pensionarea anticipată. Pachetul 3 de măsuri include noi restricții
Spynews
Este oficial! Dorian Popa s-a căsătorit în Maldive! Mama cântărețului, primele declarații, în exclusivitate! Andreea nu a știut nimic despre nuntă
Fanatik.ro
De ce nu a fost tras acoperişul Arenei Naţionale pentru România – Moldova! Mircea Lucescu şi jucătorii au intervenit imediat. Exclusiv
Capital.ro
Regulă pentru românii care stau la casă sau la bloc. La câte grade trebuie să setezi centrala în sezonul rece
Playtech.ro
Se poate ieși la pensie militară după doar 15 ani de muncă? Ce prevede legea actuală
Adevarul
Un cetățean indian s-a predat ucrainenilor după doar trei zile pe front. Cum a fost recrutat
wowbiz.ro
S-A AFLAT! Substanța care ar fi ucis-o, de fapt, pe Andreea Cuciuc! Mama fetei aruncă BOMBA, la un an după tragedie
Economica.net
Mini-Dacia! Anunţ oficial despre noul "Lăstun Hipster" (FOTO interior/exterior)
Prosport.ro
FOTO. Ce s-a ales de fata considerată cel mai frumos copil de pe Pământ
kanald.ro
O tânără a fost găsită fără suflare în camera unui hotel din Bali. Turista de 27 de ani consuma doar fructe crude și ajunsese la 22 de kilograme
Cancan.ro
CAUZA morții lui Marius Keseri. De ce boală suferea baterisul de la Direcția 5, de fapt
iamsport.ro
Remember. Un sfert de secol de la ziua în care Michael Schumacher a repus Ferrari pe tronul Formulei 1
MediaFlux
Când intră pensia din octombrie pe card. Vești bune pentru pensionari
stirilekanald.ro
ALERTĂ! Centrala nucleară, lovită de o dronă ucraineană
substantial.ro
După apariția CASS la pensie, o nouă lovitură pentru pensionari. Rămân cu mai puțini bani în buzunar