Reexaminarea legii privind eliminarea celor 102 taxe nefiscale, RESPINSĂ de deputaţi. Iohannis, nevoit să promulge legea UPDATE

Deputaţii au respins miercuri, în şedinţa de plen, cererea preşedintelui Klaus Iohannis de reexaminare a proiectului de lege privind eliminarea a 102 taxe nefiscale. Decizia a fost luată cu 174 de voturi "pentru" respingerea cererii de reexaminare, 85 "împotrivă" și o abținere. Camera Deputaţilor este for decizional. În Comisia de buget a Camerei Deputaților a fost adoptat un amendament potrivit căruia legea va intra în vigoare la data de 1 a lunii imediat următoare publicării în Monitorul Oficial.

28 dec. 2016, 08:17
Reexaminarea legii privind eliminarea celor 102 taxe nefiscale, RESPINSĂ de deputaţi. Iohannis, nevoit să promulge legea UPDATE

UPDATE ora 14.00 La ședința de vot final din Camera Deputaților, solicitarea de reexaminare a președintelui a fost respinsă, așa că legea va pleca spre Cotroceni în aceeași formă în care a fost trimisă. Președintele nu mai are nicio posibilitate să o blocheze și va fi nevoit să o promulge.

Rar mi-a fost dat să văd asemenea înverşunare împotriva unei legi care face atât de mult bine. A fost criticată imediat de unii care au votat-o chiar atunci, a fost contestată la CCR. A fost retrimisă la Parlament, doar, doar renunţăm la lege. Mulţumesc şi colegilor din Senat care au adoptat rapid această poziţie”, a declarat Liviu Dragnea, la Camera Deputaţilor.

Oficialul s-a referit şi la situaţia din TVR şi din Radioul public, după eliminarea taxei radio-TV, considerând că măsura este benefică pentru aceste instituţii.

Aş vrea să nu mai plângă nimeni pe umerii TVR şi Radioului. De abia înainte aceste două instituţii pot ieşi din politizare şi pot ieşi din dependenţa faţă de politic, în condiţiile în care fiecare an prin lege vor şti că au o sumă foarte clară. N-au de ce să se mai căciulească nici la prim-ministru, nici la Parlament, nici la miniştrii de Finanţe, nici la care alt lider politic cu influenţă în momentul respectiv„, a spus liderul PSD.

Dragnea a cerut şi ca restructurarea TVR să înceapă, însă „nu sub presiune” şi nu prin concedieri. „Nu mai văd nicio scuză posibilă care ar putea fi inventată ca această lege să nu fie promulgată imediat de preşedinte”, a conchis Dragnea.

După decizia de constituţionalitate şi cererea de reexaminare trimisă Parlamentului, preşedintele Klaus Iohannis va trebui să promulge legea în termen de cel mult 10 zile.

Înaintea votului, deputatul PNL Raluca Turcan a afirmat că, în cazul în care legea privind eliminarea celor 102 taxe nefiscale va fi adoptată, viitorul Radioului şi Televiziunii Publice va fi unul incert, potrivit news.ro.

“Această lege a generat la finalul sesiunii trecute ample discuţii. Eu cred că acea patimă din ajunul campaniei trebuie lăsată la o parte şi să ne concentrăm pe viitor. Din nefericire, formula care a rezultat din Comisia de buget-finanţe lasă un gust amar şi o pată neagră pe destinul a două instituţii fundamentale pentru democraţia din România: Radioul public şi Televiziunea publică. Solicitarea de reexaminare a preşedintelui României viza renunţarea la eliminarea taxei radio tv pentru că această eliminare a fost făcută fără o amplă dezbatere în Parlamentul României, cu reprexentanţii celor două instituţii, cu specialiştii în domeniu pentru a găsi cea mai bună formulă astfel încât aceste două instituţii să funcţioneze cu adevărat, să servească interesul public şi să-şi respecte misiunea constituţională pe care o au. Nu s-a întâmplat lucrul acesta şi la grămadă am ajuns ca două instituţii atât de importate să aibă parte de un viitor incert. Nu se ştie ce se va întâmpla cu statutul angajaţilor, se mută sursa de finanţare de la beneficiarii acestor două instituţii la bugetul de stat şi riscăm să transformăm aceste două instituţii în simple anexe ale finanţatorului, adică ale Guvernului”, a afirmat Raluca Turcan, în cadrul dezbaterilor din plen.

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a afirmat, la rândul său, că Parlamentul nu poate lăsa în nesiguranţă Radioul şi Televiziunea Publică prin eliminarea taxei radio-tv.

“Din cele 103 taxe propuse pentru eliminare nu avem nicio obiecţie pentru 100 de taxe, dar sunt două taxe despre care ar trebui să discutăm foarte serios, e vorba despre taxa despre bugetarea celor două instituţii publice, Radioul şi Televiziunea. Eu cred că în acest moment, Parlamentul României nu poate lăsa în nesiguranţă cele două instituţii eliminând prin această lege taxa radio-tv şi nelăsând nimic în locul acestor două taxe. Se schimbă filosofia de bugetare a celor două instituţii (…)”, a afirmat Kelemen Hunor.

Deputatul UDMR a susţinut că proiectul de lege trebuia trimis şi la Comisia de Cultură pentru raport.

“Ar trebui să ne gândim foarte serios să scoatem din acest pachet cele două taxe. Dacă vrem să redăm Parlamentului greutatea în ceea ce priveşte legiferarea şi controlul, atunci eu cred că acest proiect de lege ar fi trebuit trimis şi la Comisia de Cultură. Ar trebui să ne gândim să trimitem înapoi. Vom solicita şi retrimiterea în Comisia de specialitate, în Comisia de Cultură”, a subliniat Kelemen Hunor.

Propunerea UDMR de retrimitere a proiectului de lege privind eliminarea a 102 taxe nefiscale la comisia de specialitate a fost respinsă cu 87 de voturi “pentru” şi 132 “împotrivă”.

Deputatul PSD Lia Olguţa Vasilescu a declarat, de la tribuna plenului, că “se plăteşte o taxă care duce la aberaţii”.

“Mai precis, dacă sunteţi cultivator de roşii şi aveţi o seră, vreau să vă spun că plătiţi taxa radio-tv dacă nu se uită plantele la televizor. De asemenea, dacă aveţi un cavou la cimitir pentru cineva din familie şi acolo este tras un fir de electricitate, plătiţi taxa radio-tv, deşi nu se uită mortul la televizor. Din păcate, aberaţiile acestea, de 12 ani, sunt tot necorectate. Atunci când se vine cu o iniţiativă ca să se elimine această taxă aberantă, ajungem iar la discuţii de acum 12 ani nerezolvate”, a precizat Lia Olguţa Vasilescu.

Deputatul PMP Robert Turcescu a precizat că „refacerea stratului de credibilitate pentru foarte multe dintre mijloacele de informare în masă din România ar trebui să plece de la Societatea Română de Radio şi Societatea Română de Televiziune”.

„Ele sunt singurele care în acest moment ar putea reface prestigiul profesional al acestei bresle. (…) TVR a obţinut venituri de aproape 1 miliard de euro în ultimii 13 ani, ce s-a întâmplat cu aceşti bani, unde s-au dus, mai ales că reprezintă mai mult de jumătate din veniturile încasate de TVR în această perioadă? Atunci când discutăm despre TVR dincolo de a avea sau a nu avea taxa radio-tv colectată în felul în care s-a întâmplat până acum sau direct alocată de la Guvern cred că ar trebui să ne gândim la constituirea unei comisii, grup de lucru care să analizeze şi de pe aceste paliere felul în care se cheltuie banii publici într-un astfel de sistem. Daţi-mi voie să bat obrazul comisiilor de specialitate care au analizat activitatea TVR inclusiv din punct de vedere financiar pentru felul absolut superficial în care mulţi dintre ei s-au uitat asupra rapoartelor de activitate, mai ales a celor de natură financiară”, a completat Robert Turcescu.

Deputatul Miron Ignat, de la minorităţile naţionale, a precizat că „eliminarea acestor taxe este în avantajul populaţiei României”.

De asemenea, deputatul ALDE Remus Borza a anunţat că „ALDE va vota împotriva solicitării preşedintelui României de reexaminare a acestei legi câte vreme Legislativul s-a mai pronunţat pe această chestiune, CCR s-a pronunţat pe excepţia de neconstituţionalitate”.

UPDATE ora 11.20 Comisia de buget a Camerei Deputaților a adoptat, miercuri, raport de respingere în cazul reexaminării solicitate de președintele Klaus Iohannis la legea privind eliminarea celor 102 taxe nefiscale. Decizia a fost luată cu 13 voturi în favoarea respingerii cererii de reexaminare, nouă împotrivă și o abținere.

Comisia de buget a Camerei a adoptat raportul de respingere a cererii de reexaminare cu amendamentul intrării în vigoare a legii la data de 1 a primei luni de la publicarea în Monitorul Oficial. Acest amendament a fost formulat de președintele Comisiei, social-democratul Viorel Ștefan.

În cadrul dezbaterilor, deputatul USR Cosette Chichirău a cerut lămuriri cu privire la urgența convocării Comisiei de buget.

„După cutremurul de azi-noapte a căzut sistemul informatic și noi comunicăm prin metode convenționale. (…) Legea ar trebui să intre în vigoare la 1 ianuarie. Sunt 102 taxe. Eliminarea taxei radio-tv trebuie să se reflecte în bugetarea acestor două servicii publice”, a afirmat Viorel Ștefan.

El a adăugat că Biroul permanent a sesizat în regim de urgență comisia cu acest proiect. „Noi nu avem decât să dăm curs acestei cereri”, a explicat social-democratul.

În schimb, Cosette Chichirău a invocat încălcarea regulamentului.

Viorel Ștefan a amintit că, în cazul acestei legi, CCR s-a pronunțat, stabilind că legea nu conține nimic neconstituțional. „Cererea președintelui ține de oportunitate, nu de constituționalitate”, a declarat el.

Deputatul UDMR Erdei Istvan a cerut scoaterea articolului privind eliminarea taxei radio-tv. Propunerea acestuia a fost respinsă cu 10 voturi favorabile și 13 împotrivă.

Raportul comisiei urmează să intre în plenul Camerei Deputaților de miercuri.

––––––––––––––––––––––––––-

Proiectul de lege privind eliminarea a 102 taxe nefiscale va intra în dezbaterea Comisiei de buget-finanţe, după care va fi votat miercuri în plenul Camerei Deputaţilor, a anunţat secretarul Camerei Deputaţilor Marcel Ciolacu, susţinând că actul trebuie să fie adoptat înaintea votării bugetului de stat pe anul 2017.

„Vom începe dezbateri de la ora 10.00 până la ora 12.30. În principal pe respingeri. Şi a mai fost aprobat pe ordinea de zi şi plx 473/2016, celebra iniţiativă cu 102 taxe. Comisia de buget va lucra odată cu plenul, până la ora 13.00 raportul să fie gata şi să fie introdus la votul final de la ora 13.00 împreună cu respingerile pe care o să le lucrăm astăzi. Urgenţa, fiind vorba de scoaterea unor taxe, e normal să fie premergătoare aprobării bugetului de stat”, a afirmat deputatul Marcel Ciolacu, după şedinţa Biroului Permanent, potrivit news.ro.
 
Plenul Senatului a respins marţi, cu 82 de voturi, cererea de reexaminare a legii privind eliminarea a 102 taxe, împotriva solicitării preşedintelui Klaus Iohannis votând senatorii PSD, ALDE, UDMR, iar în favoarea acesteia – reprezentanţii PNL, USR şi PMP – 36 de voturi.

CITEŞTE ŞI: Legea privind eliminarea a 102 taxe nefiscale, atacată din nou la Curtea Constituţională