Sicriul cu trupul neînsufleţit al Reginei Ana a fost adus în ţară. Ceremonii la Castelul Peleş, Palatul Regal şi Curtea de Argeş VIDEO

O aeronavă Tarom a adus, marţi, în ţară, sicriul cu trupul neînsufleţit al Reginei Ana, urmând ca pe parcusul a patru zile să aibă loc ceremonii la Castelul Peleş, la Palatul Regal şi la Curtea de Argeş, unde regina va fi înmormântată. Regele Mihai nu va participa la aceste ceremonii, ca urmare a recomandării medicilor. 
Iulian Tudor
09 aug. 2016, 05:09
Sicriul cu trupul neînsufleţit al Reginei Ana a fost adus în ţară. Ceremonii la Castelul Peleş, Palatul Regal şi Curtea de Argeş VIDEO

UPDATE 17.45. Cortegiul funerar al Reginei Ana a ajuns la Sinaia. Mașina mortuară s-a oprit pe terasa Castelului Peleș, ulterior sicriul fiind ridicat și purtat pe umeri de militari din Regimentului 30 Gardă „Mihai Viteazul” până în Holul de Onoare al castelului, unde va rămâne până miercuri la ora 18,30.

La Castelul Peleș sunt prezenți principesa moștenitoare Margareta, Custodele Coroanei române, principele Radu, principesa Elena, Alexander Philips Nixon, principesa Sofia, principesa Maria și Elisabeta Maria Biarneix, membri ai Casei Regale, preoți catolici și ortodocși.

În Holul de Onoare al Castelului Peleș a avut loc o scurtă ceremonie religioasă.

La Sinaia a plouat torențial marți timp de câteva ore. Cu aproximativ 30 de minute înainte de sosirea cortegiului funerar ploaia s-a oprit.

Slujba de înmormântare a Reginei Ana este programată pentru sâmbătă, la ora 15,00, în Pronaosul Noii Catedrale de la Curtea de Argeș.


Preşedintele Klaus Iohannis va merge miercuri dimineaţa la Castelul Peleş pentru a prezenta condoleanţe la moartea Reginei Ana. Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, Iohannis va prezenta condoleanţele la ora 10,00.

Citeşte şi:  Klaus Iohannis şi Dacian Cioloş merg la Peleş pentru prezentarea condoleanţelor la moartea Reginei Ana

 

UPDATE ora 14.55 Avionul Tarom care a adus în ţară sicriul cu trupul neînsufleţit al Reginei Ana a aterizat pe Aeroportul Henri Coandă. Familia Regală a ajuns la aeroport, unde a întâmpinat sicriul cu trupul neînsufleţit al Reginei Ana.

După o rugăciune catolică prezidată de arhiepiscopul-mitropolit Ioan Robu și de Petru Gherghel, episop romano-catolic de Iași, în prezența reprezentantului Patriarhiei Ortodoxe Române, Nifon, arhiepiscopul Târgoviștei, cortegiul va porni spre Castelul Peleș.

Sicriul cu trupul neînsuflețit al regretatei Regine va fi așezat în Holul de Onoare al Castelului Peleș până miercuri, la ora 18.30. Principesa Margareta și Familia Regală vor fi prezenți la Sinaia.

Miercuri seară, trupul neînsufleţit al Reginei Ana va fi adus la Palatul Regal din Bucureşti şi va fi depus în Sala Tronului. Începând de joi, timp de două zile, între orele 8.00 şi 22.00, accesul va fi liber pentru toţi cei care doresc să-i aducă reginei un ultim omagiu. Pentru cei care vor veni la Palatul Regal există însă şi condiţii, legate de ţinuta decentă, deţinerea unui act de identitate, dar şi de interdicţia de a face fotografii, de a pune flori direct la catafalcul reginei sau de a purta bagaje voluminoase.

Sâmbătă, la ora 10.55, sicriul cu corpul neînsufleţit al Reginei Ana va fi aşezat pe un catafalc în Piaţa Palatului Regal, chiar în faţa palatului. Accesul publicului în Piaţa Palatului este liber, în zonele special amenajate pentru participanţi.

La 11.30 cortegiul mortuar va pleca din Piaţa Palatului şi va merge, cu viteză redusă, pe traseul Piaţa Palatului Regal – Bulevardul Magheru – Piaţa Romană – Piaţa Victoriei – Bulevardul Aviatorilor – Piaţa Charles de Gaulle – Arcul de Triumf. De la Arcul de Triumf, cortegiul funerar va continua traseul, cu viteză obişnuită, către Curtea de Argeş, în intervalul orar 12.00 – 14.45, pe ruta Arcul de Triumf, Mogoşoaia, Buftea, Titu, Găeşti, Topoloveni, Piteşti, Curtea de Argeş. Cortegiul funerar nu se va opri, de-a lungul călătoriei, dar va încetini viteza în localităţi.

Sâmbătă, la ora 15.00, va avea loc slujba de înmormântare a Reginei Ana în Pronaosul Noii Catedrale de la Curtea de Argeş. Slujba va fi oficiată de  IPS Calinic al Argeşului, în prezenţa IPS Ioan Robu.

Ceremonia se va desfăşura în două părţi: ora 15.00-15.50, în faţa Noii Catedrale; ora 15.50-16.10, ceremonia religioasă a îngropării, în Noua Catedrală. Noua Catedrală nu va putea fi vizitată în primele 7 zile după înmormântare.

Ceremonia înmormântării va fi privată, în prezenţa Familiei Regale a României şi a membrilor Familiilor Regale străine, prezente la eveniment, iar publicul va avea acces doar în faţa porţii de intrare în Parcul Arhiepiscopiei Curtea de Argeş.

Sunt aşteptaţi să participle la funeraliile Reginei Ana reprezentanţi ai caselor regale din Europa, presa spaniolă dând deja ca sigură prezenţa Reginei Sofia. Există şi voci conform cărora Casa Regală britanică ar putea fi reprezentată de Prinţul Charles. Lista oficială a membrilor caselor regale străine care vor veni în România va fi anunţată, joi, de Casa Regală.

CITEŞTE ŞI: Klaus Iohannis a vrut să o decoreze pe Regina Ana, însă cutumele Familiei Regale nu îi permit acest lucru

DailyBusiness
Locuințele din București, mai scumpe cu 43% față de ultimii doi ani. Capitala, devansată de Cluj și Brașov
Spynews
Raluca Ropotan, despre relația cu tatăl ei, Stelian Ogică. Ce relație au, în prezent, cei doi: "Noi tot timpul..." 
Fanatik.ro
Gigi Becali și Andrei Nicolescu au reacționat după ce Metallica și Iron Maiden au alungat FCSB și Dinamo de pe Arena Națională: „Asta-i România!”. Exclusiv
Capital.ro
Tragedie în lumea actoriei. Hollywood-ul pierde un mare actor. S-a stins la doar 46 de ani
Playtech.ro
Crezi că ai IQ de Einstein? Atunci poţi găsi în imagine alt număr în afară de 5610, în doar 7 secunde
Adevarul
Îngrijorare în primării. „N-am avut destul oameni care nu știau să apese pe butoane? Am adus din privat și-mi spui să plece?”
wowbiz.ro
Doliu imens în lumea manelelor! A murit Ionuț Americanu. Cornelia, dansatoarea maneliștilor, a făcut publică vestea tristă
Economica.net
Eşec al ungurilor în România. Planul pe care-l avea gigantul din Ungaria a picat
Prosport.ro
FOTO. Blonda râvnită de bogătașii din toată lumea: „Cea mai drăguță”
kanald.ro
Doi părinți din Iași, condamnati la închisoare cu executare după ce bebelușul lor de 4 luni a murit din cauză că nu și-au dorit scaun special în mașină
Cancan.ro
Gafă grosolană a lui Donald Trump la întâlnirea cu Prințul William și Kate Middleton. Ce i-a făcut Melaniei, în fața tuturor
iamsport.ro
Jannik Sinner s-a dus la Ion Țiriac și i-a spus 7 cuvinte în italiană: ”Acum își ridică pălăria în fața mea”
MediaFlux
O cunoscută cântăreață prinsă la furat alături de soțul ei. Parfumuri și elastice de păr
stirilekanald.ro
Destin negru pentru doi tineri care se iubeau încă din copilărie. Ambii parteneri s-au sinucis, după o eroare a poliției
substantial.ro
O noua tragedie zguduie România. Accident îngrozitor