Dragnea: Vineri vom adopta componenţa Executivului. Nu dezincriminăm abuzul în serviciu. Persoanele cercetate penal pot intra în Guvern

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat că principala temă a şedinţei Comitetului Executiv Naţional (CExN) al PSD este programul de guvernare, care urmează să fie actualizat şi modificat.

22 ian. 2018, 16:53
Dragnea: Vineri vom adopta componenţa Executivului. Nu dezincriminăm abuzul în serviciu. Persoanele cercetate penal pot intra în Guvern

„Vineri ne vom vedea la 11.00 pentru a adopta componenţa cabinetului Dăncilă. Vineri va fi votată fiecare propunere în parte, iar CEx va analiza cu seriozitate şi atenţie nominalizările”, a declarat şeful PSD, Liviu Dragnea.

Liviu Dragnea a anunţat că social democraţii au discutat despre legea achizițiilor publice. „Am stabilit să se formeze rapid un grup de lucru. În maxim 2 săptămâni să iasă cu o propunere, care să simplifice procedurile, care blochează investițiile”.

De asemenea, liderul PSD a punctat că a discutat cu doamna premier desemnat, care a asigurat că in prima ședință de Guvern pe 31 ianuarie va adopta ordonanța de amânare a termenului de depunere a Declarației 600.

„Nu am fost de acord cu declarațiile domnului Rădulescu, deci nu avem de gând să dezincriminăm abuzul în serviciu. Nici gând de așa ceva. Nu vor fi modificări majore în programul de guvernare. Nu am avut nicio discuție cu UDMR-ul până acum. N-am ce să comentez.  Am hotărât să ținem cont de voturile românilor și să ne facem noi Guvernul. Membri cercetaţi penal pot face din Guvern”.

Citeşte şi: Dragnea, despre propunerea lui Rădulescu privind abuzul în serviciu: Orice membru, liber să propună orice

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat luni, la finalul şedinţei Comitetului Executiv Naţional (CExN) al PSD, că premierul desemnat Viorica Dăncilă nu iese la declaraţii până nu este votată în Parlament şi că în prezent ea „lucrează la programul de guvernare” şi „învaţă programul de guvernare”.

“Asta face de a doua zi de când a fost desemnată. Lucrează la programul de guvernare, învaţă programul de guvernare”.

Liviu Dragnea spune că decizia Vioricăi Dăncilă de a nu vorbi public este una corectă.

“Cred că decizia dumneaei este o decizie corectă şi anume să vorbească după ce primeşte votul de investiture pentru că acuma îşi dă cu părerea. Ca premier votat de Parlament şi acceptat cu decretul semnat de preşedinte, atunci are ce să spună. Acum îşi dă cu părerea, pur şi simplu”.

Înainte să înceapă ședința, Liviu Dragnea a anunțat că PSD intenționează să facă mici modificări la programul de guvernare.

”Deci programul de guvernare. Vorbim la stadiul de astăzi, pentru că astăzi am avut o primă discuție, ăsta va fi subiectul principal. Cu colegii de la ALDE o să ne vedem și mâine, o să ne vedem și poimâine și joi.. Dar am stabilit în principiu că nu vor fi modificări mari sau multe. E vorba în principal de a fi actualizat, ținând cont că 2017 a trecut și nu mai putem rămâne în program cu niște termene de exemplu din 2017.” – a spus Liviu Dragnea înaintea ședinței.