Liviu Pop: Avem multe de făcut pe zona învăţământului dual şi profesional

Liviu Pop, ministrul Educaţiei, a declarat, miercuri, că sunt ”multe de făcut” pentru ca învăţământul dual şi cel profesional să devină atractive. Totodată, ministrul a făcut apel la agenţii economici să se implice, şi chiar să vină propuneri de modificare a legii, pentru ca cele două categorii de învăţământ să devină eficiente şi atractive.

02 aug. 2017, 17:05
Liviu Pop: Avem multe de făcut pe zona învăţământului dual şi profesional

„Sunt trist, dacă mă întrebaţi, în ceea ce priveşte învăţământul dual, au fost scoase la concurs 35.000 de locuri pentru învăţământul profesional şi în jur de 3.500 pentru învăţământul dual, iar din aceste locuri doar jumătate s-au ocupat după prima repartizare, aceasta înseamnă că şi pe zona învăţământului dual şi profesional avem multe de făcut. Ministerul Educaţiei, în conformitate cu programul de guvernare, a venit cu strategia pentru învăţământul dual şi are bani alocaţi şi pentru educaţia antreprenorială. Proiectele se vor depune şi vor intra în licitaţie la început de septembrie, în aşa fel încât să dezvoltăm si mai mult învăţământul profesional, să-l corelăm cu piaţa muncii şi invit toţi agenţii economici să fie parteneri ai liceelor tehnologice, în principal pentru a dezvolta învăţământul dual, dar în acelaşi timp este deschisă oportunitatea oricărui agent economic de a veni cu propuneri de modificare a legii, în aşa fel încât să vedem ce trebuie modificat în lege ca să facem atractiv şi învăţământul dual şi profesional”, a spus Liviu Pop, potrivit News.ro

Citeşte şi: Liviu Pop: Imaginea orei de Sport trebuie regândită. Acum, ora de Educaţie Fizică e văzută ca un atac la persoană