Lucruri pe care nu le ştii despre mintea ta. Psiholog: Cei 10% folosiţi de creier este un mit

Cu toate ca am avansat tehnologic foarte mult in ultimele decenii, inca stim foarte putine lucruri despre mintea noastra, despre cum o putem folosi la parametri mai inalti si despre cum acest "super-computer" are nevoie de comenzi si antrenament zilnic pentru a pune viata in miscare.

11 apr. 2016, 09:02
Lucruri pe care nu le ştii despre mintea ta. Psiholog: Cei 10% folosiţi de creier este un mit

Psihologul Alexandru Plesea, cunoscut opiniei publice drept „Antrenorul Mintii”, considera ca mintea noastra este cel mai avansat element care ne defineste, iar cu cat vom intelege mai multe despre ea, cu atat viata noastra va deveni mai clara, mai simpla, vom capata mai multa incredere in noi si vom indrazni sa facem lucruri pe care, altminteri, nu le-am fi facut. Specialistul si trainerul in programare neuro-lingvistica (NLP) afirma ca sunt 10 lucruri pe care nu le stim despre cum functioneaza mintea noastra, iar intelegerea lor ne-ar putea ajuta sa ne imbunatatim perceptia despre lume, viata si mai ales noi insine.

1. Mintea noastra este mai puternica prin simboluri

„Mintea noastra percepe mai degraba tabloul general si lucreaza cu simboluri, de aceea ne este foarte greu sa memoram, spre exemplu, poezii cuvant cu cuvant, dar ne este mult mai accesibil sa „inregistram” mental un film. Mintea subconstienta poate inregistra cu usurinta fiecare amintire posibila prin serii de simboluri si prin imagini pentru memoria vizuala”, afirma psihologul Alexandru Plesea.

2. Mintea noastra nu poate procesa ganduri formulate negativ

„Mintea noastra subconstienta este incapabila sa auda negatiile sau gandurile negative, iar putina lume stie acest lucru. Orice spunem sau gandim negativ este procesat invers de mintea noastra, care percepe informatia ca si cum „eu vreau asta”. Mai simplu spus, daca eu as spune „nu vreau sa se intample asta”, mintea mea subconstienta va elimina negatia si va percepe situatia in felul „vreau sa se intample asta”, considera specialistul.

3. Mintea noastra mentine perceptiile de la o varsta tanara pana la o varsta adulta

Toate valorile pe care le inmagazinam in subconstient, atunci cand suntem tineri, va construi un sistem foarte solid in functie de care ne vom ghida viata la o varsta adulta. „Modul in care privim lucrurile acum si sistemul nostru de credinte sunt bazate pe sentimentele noastre din tinerete. Scopul nostru este sa ne deschidem orizonturile mintii si sa nu permitem experientelor noastre negative din trecut sa ne convinga sa ramanem negativi”, considera Alexandru Plesea.

4. Mintea noastra ne ajuta, dar are nevoie de directii

„In viata noastra exista doua tipuri de situatii in care mintea noastra functioneaza: situatiile in care construim si situatiile in care se activeaza instinctul de autoconservare. In ultimul caz, atunci cand un pericol devine iminent, mintea noastra creeaza un software care ne ajuta sa luam decizii automate in fiecare zi. Asa se intampla cand ne frigem din greseala, iar mintea noastra a comandat automat corpului sa evite pericolul”, spune specialistul. In acelasi timp, adauga psihologul, acel „programel” ne dezvolta comportamentul si ne creeaza dexteritati. „Cand invatam pentru prima data un lucru, cum ar fi mersul pe bicicleta, ne este greu la inceput. Prin practica si exercitiu, am devenit din ce in ce mai priceputi pentru ca mintea noastra se dezvolta si a creat un tipar standard pentru acele actiuni. Problema apare atunci cand nu este stabilita o directie clara, iar viata noastra curge in deriva. Daca ii dam mintii noastre o directie, urmarim in orice actiune a vietii noastre fericirea sau starea de bine, atunci subconstientul nostru nu ne va dezamagi”, sustine Alexandru Plesea.

5. Informatia circula foarte rapid in mintea noastra

Nu multa lume stie ca mintea noastra genereaza mai mult de 60.000 de ganduri in fiecare zi, iar informatia circula in mintea noastra cu o viteza ametitoare: aproximativ 400 de kilometri pe ora. „Nu trebuie niciodata sa ne facem griji ca nu avem ganduri, ca ne-a parasit inspiratia. Tot ceea ce trebuie sa facem este sa pescuim unul dintre zecile de mii de ganduri care ne traverseaza mintea in fiecare zi si sa-l punem in aplicare in viata noastra. Secretul este ca atunci cand mintea noastra este invadata numai de ganduri pozitive, atunci avem o paleta mult mai larga de actiuni constructive pe care le putem pescui si le putem pune in aplicare in vietile noastre”, afirma psihoterapeutul Alexandru Plesea.

6. Regula de 10% folosit de creierul nostru este un mit

Psihoterapeutul Plesea crede ca regula de 10% folosit din creierul nostru este un mit si apare doar la ElectroEncefalograma (EEG). In opinia specialistului, situatia este diferita, iar o persoana normala isi foloseste mai mult de 10% din creier. „Desigur, o persoana normala nu isi foloseste toate functiile creierului simultan. Nu ar fi fizic posibil deoarece ne-am scurt-circuita creierul. Este ca atunci cand folosim un aparat la capacitatile lui maxime si acesta se incinge pana in punctul in care se defecteaza. In schimb, mintea umana are posibilitatea de a accesa anumite functii in alte zile, cand acestea sunt necesare, dar in decursul vietii noastre nu raman functii ale creierului care sa nu fie accesate niciodata”, declara psihoterapeutul.

7. Mintea si creierul nostru proceseaza Non-Stop

Creierul nostru functioneaza in fiecare secunda a vietii noastre si nu exista momente cand acesta sa ia pauza. „Ganditi-va o secunda ce s-ar intampla daca am avea creierul in repaus, la un moment dat. Am uita sa respiram, inima noastra ar uita sa mai bata, toate functiile noastre vitale s-ar prabusi instant. Creierul nostru este activ si in timpul somnului si pe parcursul unei zile. De aceea, sfatul meu pentru voi este sa ne culcam cu ganduri pozitive deoarece in vis acestea vor construi o lume asa cum ne-am dori noi. Cand ne trezim, ne vom simti inspirati de tot ceea ce a creat subconstientul in timpul visului si vom incerca sa aduce si in viata reala acele trairi”, considera Alexandru Plesea.

8. Mintea noastra vrea sa utilizeze cat mai putine cunostinte si resurse posibile

Mintea noastra va incerca mereu sa faca economie de resurse pentru a administra eficient functiile corpului si orice informatie, pe langa toate activitatile pe care le desfasuram zilnic. Cu cat face mai putin efort, cu atat are la dispozitie mai multa capacitate pentru orice procesare urgenta am avea in acea zi.

9. Toate cele 5 simturi sunt importante

Cele 5 simturi ale noastre – vederea, mirosul, auzul, gustul si atingerea – au o putere extraordinara de a crea o amintire a ceea ce au experimentat. Toate aceste amintiri create de cele 5 simturi vor ajunge in subconstientul nostru si raman stocate pentru a le putea accesa oricand vom trai experiente asemanatoare. Prin acest mecanism, crede psihoterapeutul, ne putem aminti lucruri in functie de ceea ce simtim, auzim, atingem, mirosim etc.

10. Mintea vrea sa invete tot timpul

„Mintea vrea, dar de cele mai multe ori, obiceiurile nu ne lasa sa invatam pe cat am vrea. Daca totusi, avem impresia ca mintea umana poate inmagazina un numar finit de lucruri, atunci suntem in eroare. Mintea noastra are puterea de a procesa miliarde de lucruri si poate invata, in permanenta, lucruri noi, fara sa avem procesorul incarcat. Aceasta abilitate a creierului ne ajuta sa ne dezvoltam incontinuu si ne da o putere creatoare. In functie de informatiile si gandurile pe care le inmagazinam mereu, avem puterea de a le transpune in viata noastra si sa-i stabilim o directie. Cu cat mintea noastra este umpluta mai mult cu ganduri constructive, si mai putin distructive, cu atat avem posibilitatea de a ne construi viata asa cum ne dorim noi”, conchide psihologul Alexandru Plesea.

Alexandru Plesea, cunoscut opiniei publice drept Antrenorul Mintii, este psihoterapeut si hipnoterapeut si trainer in programare neouro-lingvistica. A studiat natura mintii umane in trei sisteme educationale diferite – Statele Unite ale Americii, Marea Britanie si Romania si de peste 10 ani organizeaza cursuri si traininguri in Romania, cu scopul de a-i face pe oameni sa afle ce posibilitati au cand isi folosesc resursele intelectuale si sa arate abilitatile pe care mintea noastra inca le are latente.