Ludovic Orban: Societatea românească are nevoie de o nouă modalitate de abordare în care femeile pot să contribuie

Liberalul Ludovic Orban, candidat la Primăria Capitalei, a declarat marţi că este nevoie ca din ce în ce mai multe femei să aibă curaj să îşi asume candidaturi şi să se implice în viaţa publică din România.

08 mart. 2016, 12:09
Ludovic Orban: Societatea românească are nevoie de o nouă modalitate de abordare în care femeile pot să contribuie

„Eu n-am nevoie de o lege sau o rezoluţie care să stabilească cote de gen. Orice doamnă sau domnişoară care are competenţe şi doreşte să se implice în viaţa publică, în administraţie, în ceea ce priveşte deciziile care se iau în societate — niciodată nu voi respinge o astfel de colegă pentru faptul că e femeie. Pe de altă parte, hai să fim cinstiţi, e nevoie ca din ce în ce mai multe colege de-ale noastre să aibă curaj să îşi asume candidaturile. Sigur că a candida pentru o funcţie nu e întotdeauna cel mai frumos lucru care ţi se poate întâmpla. Te trezeşti peste noapte cu tot felul de năzdrăvănii spuse pe seama ta. (…) Dar e nevoie de cât mai multe colege ale noastre care să-şi asume candidatura, care să se implice cu adevărat pe picior de egalitate în viaţa publică din România”, a afirmat Orban, la o dezbatere despre agenda femeii în România, organizată de PNL.

În opinia sa, în societatea românească este nevoie de „o nouă energie” şi de o nouă modalitate de abordare în care femeile pot să contribuie.

Citeşte şi: Ludovic Orban, candidat la Primăria Capitalei: „Nu am furat, nu m-am îmbogăţit din politică”

„Cine să se priceapă mai bine la bugete decât soţiile noastre, femeile? Recunosc, cardul nu este la mine, eu am un rol consultativ în întocmirea bugetului de venituri şi cheltuieli. Cine să se priceapă mai bine la achiziţii? Să fim cinstiţi, negocierile sunt duse în special de doamne, de domnişoare — ca atare eu cred că e în interesul general ca de achiziţii publice, de buget, să se ocupe foarte multe doamne. Cine să se priceapă la curăţenie? ştim foarte bine, că mai suntem şi noi puşi să facem curăţenie şi de multe ori mai aruncăm gunoiul sub preş”, a adăugat liberalul, conform Agerpres.

Şi copreşedintele PNL Vasile Blaga a îndemnat femeile să se implice mai mult în viaţa politică şi în campania electorală. El a amintit că mai sunt 49 de zile până la momentul în care se vor depune listele electorale.

„Rugămintea mea la dumneavoastră este să fiţi bătăioase, să intraţi pe liste, pentru că au nevoie şi candidaţii de dumneavoastră şi de expertiza dumneavoastră. (…) Nimeni nu cunoaşte mai bine decât dumneavoastră problema care ţine de ceea ce insistă şi fac în oraşele pe care le coordonează primarii noştri liberali — calitatea vieţii. (…) Rugămintea mea este (…) chiar să vă implicaţi în campania pentru locale şi, acolo unde doriţi şi credeţi că puteţi să faceţi faţă în consiliile locale, să putem să discutăm cu candidaţii noştri cheie. Toţi când discuţi cu ei spun — ‘da, garantat o să am atâtea doamne pe liste’, (…) dar până la urmă problemele astea trebuie rezolvate”, a declarat Blaga.

La rândul său, celălalt copreşedinte al PNL, Alina Gorghiu, a arătat că ziua de 8 martie nu ar trebui să fie doar o zi în care se împart flori şi urări frumoase, ci şi una în care să se treacă în revistă progresele făcute de societatea românească în materie de egalitate de gen.

Gorghiu a făcut apel la femeile din celelalte partide să susţină legea cotelor de gen în politică, afirmând că femeile din PNL îşi doresc această lege.

„Apelul meu se îndreaptă către femeile din PSD, UNPR, UDMR şi alte partide, care, în ciuda susţinerii publice pentru această legiferare, în ciuda faptului că ar avea majoritatea în Parlament să treacă această lege, n-au concretizat acest demers. Mă adresez şi doamnei Andronescu şi doamnei Firea şi doamnei Rovana Plumb şi multor doamne din Parlament, a căror forţă nu trebuie ignorată, pe care le rog să ne fie alături în finalizarea acestui demers. Dacă nici astăzi nu ne vom aşeza împreună pe acest proiect şi vom spune că merită să fie finalizat, credeţi-mă că bătălia poate fi pierdută anul acesta”, a susţinut Alina Gorghiu.