Martin Schultz vrea să fie ŞEFUL GRUPULUI S&D din viitorul Parlament European

Actualul preşedinte al Parlamentului European, Martin Schulz, a anunţat marţi că îşi va depune la 18 iunie candidatura pentru preşedinţia grupului politic S&D din viitorul legislativ comunitar, rezultat din alegerile desfăşurate între 22 şi 25 mai, relatează eldiario.es, citată de Agerpres.

RomaniaTV.net
27 mai 2014, 19:03
Martin Schultz vrea să fie ŞEFUL GRUPULUI S&D din viitorul Parlament European

‘Mă voi prezenta la 18 iunie drept candidat la conducerea grupului Socialiştilor şi Democraţilor (S&D) şi voi demisiona atunci din funcţia de preşedinte al Parlamentului European’, a declarat Martin Schulz, la sosirea la summitul Partidului Socialiştilor Europeni (PES) care a avut loc cu câteva ore înainte de Consiliul European informal de marţi seară consacrat rezultatelor scrutinului european.

‘Din acea funcţie, voi conduce negocierile cu alte grupuri’ din Parlamentul European, a afirmat Martin Schulz. El speră ca luxemburghezul Jean-Claude Juncker, candidatul Partidului Popular European (PPE), care a câştigat alegerile europarlamentare, să primească din partea Consiliului European mandatul de a negocia în vederea obţinerii majorităţii parlamentare de care are nevoie pentru a fi ales în funcţia de preşedinte al Comisiei Europene.

Citeşte şi ALEGERILE EUROPARLAMENTARE 2014: Ascensiunea euroscepticilor înseamnă pierderea încrederii în ELITELE POLITICE

Martin Schulz a promis că, dacă va fi ales şef al grupului S&D, va discuta cu Jean-Claude Juncker despre o Comisie Europeană care să lupte împotriva şomajului în rândul tinerilor, contra evaziunii fiscale şi care să respecte principiul subsidiarităţii.

Este clar că ‘forţa decisivă este S&D în PE. Fără noi, cu siguranţă nu va exista majoritate’, a mai spus preşedintele actualului Parlament European.