Amanda Cable a fost întotdeauna o sceptică în privinţa vieţii de apoi. Fiică de medic, a crescut şi a trăit convinsă că totul se termină în momentul în care inima încetează să mai bată şi creierul să funcţioneze. Până într-o zi, însă, când a experimentat ce înseamnă lumea de dincolo şi felul în care cea de aici se vede de acolo.

Ziua de 5 septembrie 2003 este ziua pe care Amanda nu o va putea uita vreodată. A fost prima zi de şcoală a fetiţei sale Ruby,  dar şi ziua în care… a murit. Şi în care s-a întors de „dincolo” pentru a-şi spune povestea.

Alte Articole

Codin Maticiuc a rămas fără telefon în autobuz! „Cumva ...

Pește cu legume, rețeta lui chef Cătălin Scărlătescu pentru ...

Probleme în paradis pentru Deea Maxer și Robert Drilea! Story-ul ...

Amanda Cable îşi pregătea fiica pentru prima zi de şcoală, chiar dacă de câteva zile se simţea tot mai rău şi avea dureri abdominale groaznice, scrie Daily Mail. În cele din urmă a ajuns la spital, unde a fost diagnosticată cu sarcină extrauterină şi a trebuit să fie operată. Aşteptase, însă, prea mult şi lucrurile s-au complicat, iar în timpul operaţiei, în timp ce privea lampa de deasupra mesei a simţit şi cum viaţa i se scurge din trup. S-a gândit la copiii ei, Ruby, care chiar în acea zi începea şcoala, şi la gemenii Charlie şi Archie, şi şi-a luat adio de la fiecare în parte, înainte de a pleca.

„Muream, dar eram conştientă de tot ce se întâmpla în jurul meu. Mi-am simţit trupul atras în lumina albă de deasupra mea, iar apoi m-am trezit într-un tunel alb. Am ştiut că am murit şi aveam o minunată senzaţie de calm. Nu mă durea nimic, nu mi-era teamă. Ştiam că mă voi alătura celor dragi pe care îi pierdusem„, a povestit Amanda despre trecerea ei.

Numai că, povesteşte ea, deşi se simţea pregătită să plece de tot, a devenit conştientă de faptul că cineva stătea în apropiere, iar când s-a întors nu a văzut-o pe bunica ei, cum s-ar fi aşteptat, ci chiar pe micuţa Ruby, în uniforma ei de şcoală şi cu codiţe: „Am fost surprinsă pentru că niciodată nu m-a lăsat să-i fac codiţe. Mi-a zâmbit, m-a luat de mână şi m-a implorat să merg cu ea. Am urmat-o, iar ea tot privea în urmă şi mă grăbea. Am ajuns la o poartă. M-am oprit şi voiam să mă întorc în tunel, dar Ruby a insistat să păşesc dincolo de poartă. Am făcut-o, iar ea a trântit poarta. A fost momentul în care mi-am simţit trupul zguduit şi sigur a fost momentul în care medicii mi-au repornit inima. Apoi nu îmi mai amintesc nimic, până când m-am trezit la terapie intensivă„.

După câteva ore, soţul Amandei a vizitat-o la spital şi i-a adus o fotografie cu Ruby în faţa porţii de la şcoală, în care micuţa zâmbea mândră, în uniforma ei şi cu codiţele prinse frumos de tatăl ei. Adică exact aşa cum Amanda o văzuse în tunelul la capătul căruia au trecut împreună de poarta de metal.

După o săptămână, Amanda a părăsit spitalul şi s-a bucurat din plin de viaţa alături de familia ei, de prima zi de şcoală a băieţilor ei, de fiecare clipă alături de soţ. „Paradoxal, moartea a fost momentul de cotitură din viaţa mea. Nu voi putea niciodată să explic ce mi s-a întâmplat acum 9 ani, Dar nu mă mai tem de moarte. Şi, mai important, nu mă mai tem să trăiesc„, îşi încheie Amanda emoţionanta poveste.