Măsuri de protecţie pentru lucrătorii expuşi la riscuri generate de câmpuri electromagnetice

Guvernul a aprobat, miercuri, o hotărâre care aduce modificări și completări legislației privind protecția lucrătorilor la riscurile generate de câmpurile electromagnetice, în concordanță cu orientările Comisiei internaționale privind protecția împotriva radiațiilor neionizante, un organism format din experți științifici independenți, recunoscut de Organizația Mondială a Sănătății.
Alina Costache
20 iul. 2016, 10:42
Măsuri de protecţie pentru lucrătorii expuşi la riscuri generate de câmpuri electromagnetice

Hotărârea transpune în legislația națională Directiva 2013/ 35/ UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 iunie 2013 privind cerințele minime de sănătate și securitate referitoare la expunerea lucrătorilor la riscuri generate de agenții fizici (câmpuri electromagnetice) și de abrogare a Directivei 2004/ 40 /CE, potrivit unui comunicat al Guvernului. Aceasta abordează efectele directe și indirecte recunoscute a fi produse de câmpurile electromagnetice.

Efectele directe sunt împărțite în efecte nontermice, precum stimularea nervilor, a mușchilor sau a organelor senzoriale, și efecte termice — încălzirea țesuturilor. Efectele indirecte apar atunci când prezența unui obiect într-un câmp electromagnetic poate deveni sursa unui pericol pentru sănătatea sau securitatea lucrătorului.

Hotărârea Guvernului reglementează efectele bio-fizice directe care apar asupra corpului uman ca rezultat direct al prezenței acestuia într-un câmp electromagnetic. Efectele bio-fizice directe includ efectele termice, precum încălzirea țesuturilor, și efectele nontermice, precum stimularea mușchilor, a nervilor sau a organelor senzoriale.

Efectele indirecte sunt cele cauzate de prezența unui obiect, cum ar fi stimulatoarele cardiace și alte dispozitive implantate într-un câmp electromagnetic și care ar putea deveni un risc pentru sănătate sau securitate, precizează sursa citată.

Actul normativ stabilește valorile-limită de expunere, pe baza unor considerații bio-fizice și biologice, pentru protejarea lucrătorilor împotriva efectelor nocive asupra sănătății și a efectelor senzoriale. De asemenea, conține niveluri de declanșare a acțiunii pentru a identifica momentele în care este necesară luarea de măsuri relevante de protecție sau de prevenire.

Totodată, se stabilesc și obligații ale angajatorilor în sensul în care aceștia trebuie să se asigure că expunerea angajaților la câmpuri electromagnetice rămâne în limitele prevăzute de actul normativ. În cazul depășirii limitelor, angajatorii trebuie să ia imediat măsuri de prevenire.

Angajatorii trebuie să se asigure că riscurile generate de câmpurile electromagnetice la locul de muncă sunt eliminate sau reduse cât mai mult posibil și, în acest scop, evaluarea periodică a riscurilor și a expunerii și utilizarea ghidurilor practice putând susține acest demers.

În cazul identificării unor riscuri asupra sănătății lucrătorilor, angajatorii trebuie să aibă un plan de prevenire și protecție. Acesta poate include măsuri de natură tehnică și/ sau organizatorică, în special pentru lucrătorii expuși unor riscuri deosebite, se arată în comunicat.

De asemenea, Hotărârea Guvernului impune supravegherea stării de sănătate în scopul prevenirii sau al diagnosticării precoce a oricăror efecte nocive asupra sănătății. În cazul în care se constată o expunere excesivă, angajatorii trebuie să asigure controale medicale sau de supraveghere medicală individuală adecvate, în conformitate cu legislația și practica națională.

Până la data intrării în vigoare a Hotărârii de Guvern, cerințele minime de securitate și sănătate referitoare la expunerea lucrătorilor la riscuri generate de câmpuri electromagnetice erau reglementate la nivel național prin HG nr. 1.136/ 2006.

Pentru a veni în sprijinul angajatorilor, în special în ajutorul întreprinderilor mici și mijlocii, Comisia Europeană a publicat „Ghidul facultativ de bune practici pentru punerea în aplicare a Directivei 2013/ 35/ UE privind câmpurile electromagnetice”. Acesta este un instrument util și pentru lucrători, reprezentanții lucrătorilor și autoritățile de reglementare din statele membre. Ghidul constă în două volume și într-un ghid specific pentru IMM-uri.

DailyBusiness
Bolojan schimbă regulile pentru pensionarea anticipată. Pachetul 3 de măsuri include noi restricții
Spynews
Este oficial! Dorian Popa s-a căsătorit în Maldive! Mama cântărețului, primele declarații, în exclusivitate! Andreea nu a știut nimic despre nuntă
Fanatik.ro
De ce nu a fost tras acoperişul Arenei Naţionale pentru România – Moldova! Mircea Lucescu şi jucătorii au intervenit imediat. Exclusiv
Capital.ro
Regulă pentru românii care stau la casă sau la bloc. La câte grade trebuie să setezi centrala în sezonul rece
Playtech.ro
Se poate ieși la pensie militară după doar 15 ani de muncă? Ce prevede legea actuală
Adevarul
Un cetățean indian s-a predat ucrainenilor după doar trei zile pe front. Cum a fost recrutat
wowbiz.ro
S-A AFLAT! Substanța care ar fi ucis-o, de fapt, pe Andreea Cuciuc! Mama fetei aruncă BOMBA, la un an după tragedie
Economica.net
Mini-Dacia! Anunţ oficial despre noul "Lăstun Hipster" (FOTO interior/exterior)
Prosport.ro
FOTO. Ce s-a ales de fata considerată cel mai frumos copil de pe Pământ
kanald.ro
O tânără a fost găsită fără suflare în camera unui hotel din Bali. Turista de 27 de ani consuma doar fructe crude și ajunsese la 22 de kilograme
Cancan.ro
CAUZA morții lui Marius Keseri. De ce boală suferea baterisul de la Direcția 5, de fapt
iamsport.ro
Remember. Un sfert de secol de la ziua în care Michael Schumacher a repus Ferrari pe tronul Formulei 1
MediaFlux
Când intră pensia din octombrie pe card. Vești bune pentru pensionari
stirilekanald.ro
ALERTĂ! Centrala nucleară, lovită de o dronă ucraineană
substantial.ro
După apariția CASS la pensie, o nouă lovitură pentru pensionari. Rămân cu mai puțini bani în buzunar