Medic din Mureş reţinut pentru mită. Doctorul îndemnase pacientul să-şi vândă casa pentru a putea plăti o operaţie

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice și cei de la Direcția Operațiuni Speciale a Poliției Române au surprins în flagrant delict un medic ortoped din Târgu Mureș, în timp ce primea 800 de euro pretinși de la un pacient pentru a-l opera, a anunțat marți IPJ Mureș.
Filip Stan
27 sept. 2016, 07:08
Medic din Mureş reţinut pentru mită. Doctorul îndemnase pacientul să-şi vândă casa pentru a putea plăti o operaţie

‘În luna iulie, pacientul a fost victima unui accident rutier, în urma căruia a fost operat de către medicul în cauză, urmând ca, ulterior, să fie operat din nou. La data externării, medicul i-ar fi spus soției pacientului că o astfel de operație costă 1.000 de euro, sumă care trebuie împărțită cu medicul anestezist și cu medicii rezidenți. Întrucât familia pacientului nu are posibilități materiale, i-ar fi spus medicului că îl vor contacta când vor obține banii respectivi.  Din primele cercetări a rezultat faptul că medicul specialist ar fi condiționat efectuarea unei a doua intervenții chirurgicale de plata ‘datoriei’ de 1.000 de euro pentru prima operație, îndemnându-i pe pacient și aparținător să vândă diferite bunuri din gospodărie și chiar locuința, dacă este nevoie pentru obținerea acestor sume de bani‘, se arată într-un comunicat de presă al IPJ Mureș.

Potrivit comunicatului, medicul a fost reținut pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, iar cercetările sunt coordonate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Un nou scandal marca Florin Salam! Manelistul ar fi cauzat o pagubă de aproape 100.000 de euro
Fanatik.ro
Numele liderilor PSD Sorin Grindeanu și Claudiu Manda, de neatins? Cerere controversată trimisă la OSIM. Un avocat avertizează: „Se poate ajunge și la procesele de defăimare”
Capital.ro
Un mare actor s-a stins din viață în urma unei suferințe îndelungate. Familia este în doliu: Odihnească-se în pace
Playtech.ro
Când este interzis să transformi balconul în bucătărie. Ce trebuie să știi înainte să începi lucrările
Adevarul
Bolizi de sute de mii de euro folosiți de fiul procurorului Gigi Valentin Ștefan, anchetat într-un dosar de trafic de influență
wowbiz.ro
Apar detalii neașteptate în crima din Bihor. Avocatul familiei fetei ucise vorbește despre posibila implicare a altor persoane: „Nu o să spun cu nume și prenume”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doi adolescenți de 16 ani, la un pas de înec, în Chitila, după ce un tânăr a sărit în lac să salveze o fată
iamsport.ro
Uluitor! 'Legea 18!' Cum îi amenința Valentin Ceaușescu pe fotbaliștii Stelei: 'După '90 l-am întrebat ce înseamnă'
MediaFlux
Răsturnare privind Ordonanța SAFE! Ajunge la CCR
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi