Membrii unei bande de români suspectaţi de 30 de jafuri în Franţa au fost arestaţi

Membrii unei bande de români suspectaţi de 30 de jafuri în Franţa, în special în magazine de bricolaj, au fost arestaţi în flagrant la Gironde, a declarat o sursă din poliţie, citată de AFP.

21 sept. 2017, 19:50
Membrii unei bande de români suspectaţi de 30 de jafuri în Franţa au fost arestaţi

Românii, care locuiau în Ţara Bascilor, au fost arestaţi sâmbătă, într-o operaţiune comună cu poliţia spaniolă.

Patru dintre ei au fost inculpaţi pentru furt şi închişi la Bayonne. Alţi patru se alăturaseră recent echipei şi nu au luat parte la niciun furt.

Autorităţile evaluează în prezent furturile comise, care s-ar ridica la sute de mii de euro.

Banda opera pe tot teritoriul Franţei. Românii, în vârstă de aproximativ 30 de ani, inspectau ziua ţintele, se întorceau seara în Ţara Bascilor, iar noaptea se duceau din nou în Hexagon pentru a comite jaful. Ei îşi duceau prada în Spania, cu maşina.