Mihai Necolaiciuc, fostul director general al CFR, rămâne în închisoare

Fostul director general al CFR, Mihai Necolaiciuc, condamnat la 8 ani cu executare pentru abuz în serviciu, rămâne în închisoare, după ce Tribunalul Constanţa a admis contestaţia DNA la decizia Judecătoriei Medgidia, care dispusese eliberarea sa condiţionată.
Filip Stan
26 ian. 2018, 11:25
Mihai Necolaiciuc, fostul director general al CFR, rămâne în închisoare

Magistraţii de la Judecătoria Medgidia au admis, în noiembrie, propunerea de eliberare condiţionată formulată de Comisia de individualizare a regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Poarta Albă, privindu-l pe Mihai Necolaiciuc.

Decizia magistraţilor a fost contestată însă de procurorii DNA, iar contestaţia s-a judecat la Tribunalul Constanţa.

Instanţa a admis, vineri, contestaţia şi a desfiinţat sentinţa penală contestată. Decizia este definitivă, astfel că Necolaiciuc va rămâne încarcerat la Poarta Albă.

Aceasta a fost cea de-a treia solicitare de eliberare condiţionată respinsă în instanţă în cazul fostului director general al CFR.

El va avea dreptul să depună o nouă cerere peste două luni.

În noiembrie 2016, fostul director general al CFR, Mihai Necolaiciuc, a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Bucureşti, la opt ani de închisoare pentru abuz în serviciu, pedeapsa fiind redusă de la zece ani, cât decisese iniţial Judecătoria Sectorului 1.

Sentinţa a fost dată în dosarul în care Mihai Necolaiciuc, mai mulţi foşti şefi din CFR SA şi administratori de firme au fost acuzaţi pentru fraudarea companiei. În acest dosar au fost comasate trei cauze în care Mihai Necolaiciuc şi alte persoane au fost trimişi în judecată, pentru fraude de aproximativ 56,7 milioane de euro.

Mihai Necolaiciuc fusese eliberat din închisoare în iulie 2015 după ce a fost condamnat într-un al patrulea dosar, cel care a ajuns şi cel mai târziu la instanţă.

Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat în 2014 pe Mihai Necolaiciuc la patru ani şi şase luni de închisoare cu executare, în dosarul privind o fraudă de 2,7 milioane de euro produsă prin achiziţionarea de bunuri într-un proiect de reconstruire a infrastructurii afectate de inundaţiile din 2000.

DailyBusiness
Bolojan schimbă regulile pentru pensionarea anticipată. Pachetul 3 de măsuri include noi restricții
Spynews
Este oficial! Dorian Popa s-a căsătorit în Maldive! Mama cântărețului, primele declarații, în exclusivitate! Andreea nu a știut nimic despre nuntă
Fanatik.ro
Prime record în perioada de criză a statului. Ce sume a plătit ASF, ANRE sau ANCOM, autoritățile cu cele mai mari salarii
Capital.ro
Călin Georgescu și soția sa au primit interdicție. Cristela Georgescu a răbufnit public: Noi nu avem voie. Oamenii nu știu ce e în sala de judecată
Playtech.ro
Traseul complet al ciclonului Barbara: „Se mișcă rapid, dar intensitatea e neobișnuită”, avertizează ANM
Adevarul
Fiii lui Putin și ai fostei gimnaste Alina Kabaeva trăiesc „sub acoperire”. Presa le-a dezvăluit numele și fotografiile
wowbiz.ro
S-A AFLAT! Substanța care ar fi ucis-o, de fapt, pe Andreea Cuciuc! Mama fetei aruncă BOMBA, la un an după tragedie
Economica.net
Mini-Dacia! Anunţ oficial despre noul "Lăstun Hipster" (FOTO interior/exterior)
Prosport.ro
FOTO. Ce a pățit „cea mai frumoasă femeie din lume”
kanald.ro
UPDATE Şcolile din Capitală vor fi închise pe 8 octombrie, din cauza ciclonului. În ce alte județe s-a anunțat suspendarea cursurilor
Cancan.ro
Gestul intim dintre Dan Alexa și Alina Pușcău, de la Asia Express 2025. Ce s-a întâmplat noaptea, de fapt, între cei doi
iamsport.ro
Cristi Tănase a spus că Pițurcă e ”mic copil” pe lângă un alt fost antrenor de la FCSB: ”Extraordinar!”
MediaFlux
Alertă meteo de ultimă oră! Vremea face ravagii
stirilekanald.ro
„Un gest criminal!” Mama Andreei Cuciuc face acuzații grave. E convinsă că moartea fetei nu a fost întâmplătoare: „O clipă de neatenție și viața ei s-a sfârșit”
substantial.ro
După apariția CASS la pensie, o nouă lovitură pentru pensionari. Rămân cu mai puțini bani în buzunar