Milioane de microbişti vor fi fericiţi. Liga 1 se va vedea şi în reţeaua RCS&RDS

Răsturnare de situaţie pe piaţa drepturilor TV din România. Liga 1 se va vedea din luna februarie şi în reţeaua RCS & RDS, după ce compania de cablu a ajuns la o înţelegere cu reprezentanţii  Intel Sky Broadcast. Meciurile vor fi transmise din acest retur de campionat.

16 ian. 2015, 12:02
Milioane de microbişti vor fi fericiţi. Liga 1 se va vedea şi în reţeaua RCS&RDS

Digi Sport va transmite în direct, Liga 1 şi Cupa Ligii începând cu luna februarie, precum şi următoarele sezoane ale celor două competiţii, până în 2019. Compania RCS&RDS nu va percepe clienţilor săi niciun cost suplimentar la abonamentul de servicii de televiziune prin cablu şi satelit,  pentru vizionarea competiţiilor sportive.

Ne bucurăm că le putem oferi în continuare clienţilor noştri Liga 1, fără costuri suplimentare, răsplătindu-le în acest fel loialitatea, dar şi încrederea în serviciile noastre. Prin transmiterea celor două competiţii importante din fotbalul românesc, le oferim clienţilor noştri posibilitatea de a urmări în direct meciurile echipelor preferate, aşa cum am avut-o şi în ultimii cinci ani tot prin intermediul canalului propriu cu profil sportiv, Digi Sport. În acest fel continuăm misiunea de a le oferi abonaţilor Digi conţinut TV de cea mai bună calitate la cele mai avantajoase preţuri şi, în acelaşi timp, ne păstrăm poziţia de lider pe piaţă furnizorilor de servicii de televiziune din România„, a declarat Valentin Popoviciu, director dezvoltare RCS&RDS.

Turul actualei ediţii de campionat a fost transmis de Look TV, Look Plus şi Dolce Sport, canale care vor difuza în continuare partide din Liga 1.