Miniştrii de Interne ai UE încearcă să rezolve problema repartizării refugiaţilor

Miiştrii de Interne din statele membre ale Uniunii Europene se reunesc la Bruxelles, cu o zi înaine de summit-ul extrordinar, tot de la Bruxelles, al şefilor de stat şi de guvern din Uniunea Europeană.
Filip Stan
22 sept. 2015, 10:03
Miniştrii de Interne ai UE încearcă să rezolve problema repartizării refugiaţilor

Miniştrii de Interne din cele 28 de state UE vor încerca, în cadrul reuniunii de marţi, de la Bruxelles, să aplaneze diferendele cu privire la repartizarea refugiaţilor. Acest summit intervine pe fondul unor tensiuni crescânde între Ungaria şi Uniunea Europeană.

Statul ungar nu este de acord cu primirea şi nici cu tranzitul miilor de imigranţi care folosesc Ungaria ca pe o ţară de tranzit spre alte ţări europene, cea mai solicitată dintre acestea fiind Germania. UE îi reproşează acest lucru Budapestei, în virtutea drepturilor refugiaţilor prevăzute în legile internaţionale şi mai ales faptul că frontiera ungară este aproape în totalitate împrejmuită cu garduri de sârmă ghimpată şi păzită cu armată.

Astfel, la reuniunea UE, de miercuri, şefii de stat şi de guvern ale celor 28 de ţări membre ar putea ajunge al o înţelegere referitoare la cotele de imigranţi, dar şi la excluderea termenului „constrângător” referitor la cotele de imigranţi care ar urma să fie stabilite pe ţări.

Citeşte şi Amnesty International: Refugiaţii au nevoie de acces la protecţie internaţională, nu de bariere

Reuniunea miniştrilor de Interne este urmată – miercuri – de un summit extraordinar al şefilor de stat şi de guvern din UE.

Ungaria, o ţară tranzitată de 225.000 de migranţi de la începutul anului, şi-a dotat luni poliţia şi armata cu noi puteri în cadrul unei „stări de criză cauzată de o imigraţie masivă”.

Între aceste măsuri figurează posibilitatea ca armmata să recurgă la armament cu gloanţe de cauciuc sau puşti cu plasă (Net Gun) împotriva imigranţilor care încearcă să pătrundă ilegal în ţară.

DailyBusiness
Bolojan schimbă regulile pentru pensionarea anticipată. Pachetul 3 de măsuri include noi restricții
Spynews
Este oficial! Dorian Popa s-a căsătorit în Maldive! Mama cântărețului, primele declarații, în exclusivitate! Andreea nu a știut nimic despre nuntă
Fanatik.ro
Marius Şumudică anunţă colapsul pentru campioana României. “FCSB va ieşi rapid din cupele europene!”
Capital.ro
Gestul interzis care îl poate costa libertatea pe Călin Georgescu. A fost filmat: E un gest camuflat, transgresiv
Playtech.ro
Temperaturi cum nu am mai avut de ani buni în iarna 2025–2026. Meteorologii spun că ar putea fi cea mai geroasă din ultimul deceniu
Adevarul
Cum a ajuns comisarul european pentru agricultură să lucreze la o stână din România: „Trebuia să mulgem oile dimineața, să producem brânza”
wowbiz.ro
S-A AFLAT! Substanța care ar fi ucis-o, de fapt, pe Andreea Cuciuc! Mama fetei aruncă BOMBA, la un an după tragedie
Economica.net
Mini-Dacia! Anunţ oficial despre noul "Lăstun Hipster" (FOTO interior/exterior)
Prosport.ro
FOTO. Ce a pățit „cea mai frumoasă femeie din lume”
kanald.ro
Anunț de ultimă oră pentru elevi! Când se redeschid școlile
Cancan.ro
Modificare în grilă Antena 1: Asia Express, scoasă din grila TV de duminică. Ce se întâmplă cu show-ul prezentat de Irina Fodor
iamsport.ro
Cristi Tănase a spus că Pițurcă e ”mic copil” pe lângă un alt fost antrenor de la FCSB: ”Extraordinar!”
MediaFlux
Avertisment pentru români. Anii care NU se iau în calcul la pensie
stirilekanald.ro
„Un gest criminal!” Mama Andreei Cuciuc face acuzații grave. E convinsă că moartea fetei nu a fost întâmplătoare: „O clipă de neatenție și viața ei s-a sfârșit”
substantial.ro
După apariția CASS la pensie, o nouă lovitură pentru pensionari. Rămân cu mai puțini bani în buzunar