Ministrul Raluca Prună: Mă bazez pe sprijinul CSM şi al Înaltei Curţi pentru o poziţie comună în relaţia cu Parlamentul

Noul ministru al Justiției, Raluca Prună, le-a transmis, luni, membrilor Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) că se bazează pe sprijinul acestora dar și al Instanței Supreme pentru a defini o poziție comună mai ales în relația cu Parlamentul.
Ionela Marcu
24 nov. 2015, 12:45
Ministrul Raluca Prună: Mă bazez pe sprijinul CSM şi al Înaltei Curţi pentru o poziţie comună în relaţia cu Parlamentul

Am să colaborez cu fiecare dintre domniile lor și cu dvs. ca instituție și mă bazez de asemenea pe sprijinul CSM și pe sprijinul Înaltei Curți pentru a defini o poziție comună mai ales în relația cu Parlamentul, mai ales pe acele dosare care așa cum am spus sunt extrem de urgente. Nu în ultimul rând, doresc să-i mulțumesc ministrului Cazanciuc de la care am avut o predare foarte ușoară”, a susținut Raluca Prună, în debutul ședinței Plenului CSM de marți, fiind la prima participare în cadrul acestui for în calitate de ministru al justiției.

Anterior, ministrul Prună i-a asigurat de colaborare pe președintele și vicepreședintele CSM.

Raluca Prună a participat marți la ședința Secției pentru procurori a CSM în care este audiat Cristian Lazăr, propus pentru procuror șef adjunct al Secției de urmărire penală și criminalistică din Parchetul General.

Citeşte şi: Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, prezentă la audierea lui Cristian Lazăr în CSM

DailyBusiness
Bolojan schimbă regulile pentru pensionarea anticipată. Pachetul 3 de măsuri include noi restricții
Spynews
Este oficial! Dorian Popa s-a căsătorit în Maldive! Mama cântărețului, primele declarații, în exclusivitate! Andreea nu a știut nimic despre nuntă
Fanatik.ro
Antrenorul din România care își alerga jucătorii până la epuizare! Mărturii rare din cantonamentele feroce pe care le făcea: „Porneam televizorul şi adormeam cu el aprins”
Capital.ro
Gestul interzis care îl poate costa libertatea pe Călin Georgescu. A fost filmat: E un gest camuflat, transgresiv
Playtech.ro
Partea mașinii de spălat rufe pe care mulți nu o curăță niciodată, dar care face ca hainele să miroasă urât. Nu este vorba de filtru
Adevarul
Cum a ajuns comisarul european pentru agricultură să lucreze la o stână din România: „Trebuia să mulgem oile dimineața, să producem brânza”
wowbiz.ro
S-A AFLAT! Substanța care ar fi ucis-o, de fapt, pe Andreea Cuciuc! Mama fetei aruncă BOMBA, la un an după tragedie
Economica.net
Mini-Dacia! Anunţ oficial despre noul "Lăstun Hipster" (FOTO interior/exterior)
Prosport.ro
FOTO. Ce a pățit „cea mai frumoasă femeie din lume”
kanald.ro
Rezerviștii Armatei Române, chemați la unitățile militare. Anunțul făcut de MApN
Cancan.ro
Scene de coșmar în casa Oanei Mizil! Marian Vanghelie și-a terorizat fetița și fosta iubită! 'Sparg poarta, intru peste voi! Sunt cu mai mulți băieți
iamsport.ro
Remember. Un sfert de secol de la ziua în care Michael Schumacher a repus Ferrari pe tronul Formulei 1
MediaFlux
Răsturnare de situație privind plata CASS. Vicepremierul Tanczos Barna anunță cine ar putea scăpa de plată
stirilekanald.ro
ALERTĂ! Centrala nucleară, lovită de o dronă ucraineană
substantial.ro
După apariția CASS la pensie, o nouă lovitură pentru pensionari. Rămân cu mai puțini bani în buzunar