Siteul RTV.NET foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptare a politicii de utilizare a cookies. Află mai multe accesand POLITICA COOKIES X

Mircea Negulescu, fostul procuror al DNA Ploieşti, urmărit penal pentru cercetare abuzivă în dosarul lui Vlad Cosma

Publicat: Luni, 19 Iunie 2017 18:35 // Actualizat: Marţi, 20 Iunie 2017 17:06 // Sursa: romaniatv.net

Mircea Negulescu, fostul procuror al structurii DNA din Ploieşti, urmărit penal pentru cercetare abuzivă şi influenţarea declaraţiilor în dosarul în care Vlad Cosma, fiul fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova, a fost trimis în judecată pentru instigare la evaziune fiscală şi spălarea banilor.

Ancheta în ceea ce-l priveşte pe fostul procuror anticorupţie va fi realizată de Parchetul de pe lângă Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie, la propunerea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti (PCA), structură unde Mircea Negulescu a lucrat până în anul 2015.

“Disjungerea si declinarea in favoarea Parchetului de pe langa înalta Curte de Casaţie si Justiţie, in vederea efectuării urmăririi penale fata de XX, procuror in cadrul Parchetului de pe langa Judecătoria Campina (procuror in cadrul Parchetului de pe langa Curtea de Apel Ploieşti la data faptelor) sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de cercetare abuziva, prev. de art. 280 alin. 1 si 2 Cp. si influenţarea declaraţiilor , prev. de art. 272 alin. 1 Cp.”, conform rechizitoriului PCA Ploieşti, transmite România TV.

Citeşte şi: Înregistrări explozive cu procurorul Negulescu: "Dă-l dracu' de cioară, Onea de la Coni" VIDEO

Disjungerea cauzei în ceea ce-l priveşte pe Negulescu a fost determinat de declaraţiile date de fostul deputat Vlad Cosma şi de oamenii de afaceri Răzvan Alexe şi Petrică Uşurelu în cauza în care au fost deferiţi justiţiei de PCA Ploieşti pentru instigare la spălarea balilor, respective spălarea banilor şi evaziune fiscală.

În rechizitoriu se menţionează că, În timpul audierii, „inc. Cosma Vlad Alexandru, Alexe Răzvan, Uşurelu Petrică şi martorii XXX şi XX, au susţinut ca în cursul urmăririi penale procurorul de caz a exercitat presiuni şi ameninţări faţă de anumiţi inculpaţi şi martori în scopul obţinerii de probe si a dispus măsuri de protecţie faţă de martori care au dat declaraţii nereale la sugestia acestuia”, se arată în documentul citat.

Dosarul în care Cosma, Alexe şi Uşureu au fost trimişi în judeată de PCA Ploieşti a fost instrumentat iniţial de Mircea Negulescu, pe atunci procuror al acestei structuri de parchet. Mircea Negulescu este în prezent procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina după ce, în decembrie 2016, a demisionat de la DNA Ploieşti în urma scandalului provocat de înregistrările unor convorbiri telefonice date publicităţii de Vlad Consantin, zis Şomeru, inculpat şi el în mai multe dosare penale. Negulescu a fost înregistrat în timp ce adresa cuvinte injurioase la adresa unor colegi procurori în cadrul PCA Ploieşti.


Comenteaza // Vezi comentarii
        Citeste mai mult despre:   
dna mircea negulescu procurorul negulescu Vlad Cosma
Daca ti-a placut articolul, urmareste RomaniaTV.NET pe   facebook facebook sau  twitter twitter.
1
EUR
4.5883
RON
18 Aug
noapte 18 °
zi 35 °
Ultimele joburi adaugate
24 H