Instalarea în 1866 pe tronul României a unui suveran german, Carol I, cu temeinică pregătire militară, a fost semnalul schimbării la faţă a ţării, care a cunoscut o relansare economică, o dată cu construirea primelor căi ferate, o nouă viziune în domeniul educaţiei, prin înfiinţarea Academiei Române, dar şi insuflarea unui nou spirit în rândul Armatei.

Regele a supravegheat personal instruirea militarilor, s-a îngrijit cu dotarea de armament performant din ţările occidentale şi nu în ultimul rând a avut în vedere să facă din Bucureşti o capitală inexpugnabilă pentru atacatori.

Alte Articole

Codin Maticiuc a rămas fără telefon în autobuz! „Cumva ...

Probleme în paradis pentru Deea Maxer și Robert Drilea! Story-ul ...

Oana Moșneagu și-a făcut petrecerea burlăcițelor la Roma. ...

De pe vremea sa datează sistemul de fortificaţii al Bucureştiului, care nu a avut ocazia să-şi dovedească niciodată eficienţa, deoarece inovaţiile militare ulterioare le-au făcut inutile. Oricum, pentru perioada şi scopul în care au fost construite, pe fondul situației de criză dintre Principatelor Unite şi Imperiul Otoman, ele pot fi privite acum cu admiraţie. Cu întocmirea planurilor de proiect a fost însărcinat arhitectul militar belgian Henri Alexis Brialmont, construcţia efectivă începând în anul 1884. 

Lucrările la fortificaţii aveau să se încheie zece ani mai târziu, în 1894, costurile totale fiind de 111,5 milioane de lei aur, adică echivalentul a 613 milioane de euro, egale cu bugetul armatei române pe trei ani.

Bucureştiul a fost înconjurat astfel de un inel cu diametrul de 21-23 km, de 18 forturi şi 18 baterii, a căror prezenţă stă şi azi ca mărturie a acelor vremuri. Cele 18 forturi au fost dispuse la o distanţă de 4 km unul de celălalt şi se aflau la aproximativ 8 km de Bucureşti. Linia lor era organizată pe trei sectoare distincte: Sectorul I (de N-E) – forturile 1-9 și bateriile laterale, la est de Dâmbovița; Sectorul II (de S-E) – forturile 10-13 și bateriile laterale, între Dâmbovița aval și șoseaua spre Giurgiu; Sectorul III (de S-V), forturile 14-18 și bateriile laterale. Între acestea sunt reprezentative construcţiile cu structură pentagonală, precum Fortul 1 Chitila, Fortul 2 Mogoşoaia, Fortul 3 Otopeni şi Fortul 13 Jilava, sau cele cu structură trapezoidală, precum Fortul 4 Tunari, Fortul 7 Pantelimon sau Fortul 18 Chiajna.

În momentul de faţă, din cele 36 de construcţii au mai rămas 30, 17 de forturi şi 13 baterii intermediare, toate însă într-o stare avansată de degradare şi inundate în majoritatea timpului. Ele sunt ascunse în hăţişurile din apropierea Şoselei de Centură a Capitalei şi cu greu se poate ajunge la ele pentru cei care nu cunosc zona. Unele forturi folosesc drept ciupercării sau depozite,  aşa cum este cazul Fortului 3 Otopeni, care nu poate fi vizitat, el servind drept depozit al unei fabrici.

Acelaşi tip de construcţii fortificate se află şi în Franţa, Belgia sau Olanda, dar au fost transformate în centre culturale, restaurante, crame, parcuri de distracţii sau chiar cluburi de noapte. Mai mult, centura de fortificaţii din jurul Amsterdamului se află pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO.

Abia zilele trecute Consiliul Judeţean Ilfov a depus un proiect de punere în valoare a patrimoniului cultural şi natural al Fortului 13 Jilava, în valoare de 450.000 de euro.

Fortul 13 Jilava este cel mai cunoscut din întreaga reţea de fortificaţii a Capitalei, acesta funcţionând ulterior ca închisoare de tranzit, iar în anii ’50 comuniştii l-au transformat în penitenciar de exterminare.

Fortul 13 Jilava

Fortul 6 Afumaţi

Fortul 8 Cernica

Fortul 2 Mogoşoaia