Nicolas Almagro a fost obligat să se retragă, la scorul de 1-1 la seturi şi 1-1 în setul trei, în meciul cu Juan Martin Del Potro, din cauza unor probleme la genunchi. Spaniolul nu şi-a putut ascunde dezamăgirea şi a fost aproape imposibil de consolat.
Juan Martin Del Potro a avut şi el la un moment dat nevoie de intervenţia medicului şi a părut să fie aproape să se retragă. În plus, fostul campion de la US Open ştie mai bine decât oricine ce înseamnă accidentările, din cauza cărora cariera sa promiţătoare a avut enorm de suferit.
„Delpo” l-a ajutat pe Almagro să se ridice de pe teren în momentul în care a fost evident că nu mai poate continua, a mers alături de el la bancă şi l-a îmbrăţişat, într-un gest impresionant de fair-play, care cu siguranţă va deveni viral pe internet. Apoi i-a transmis spaniolului un mesaj și pe Twitter.
„Îți urez o recuperare rapidă, Nico Almagro. Îmi pot imagina ceea ce simți”, a scris Del Potro.
- 1
- 2
- 3
- 4
- 5
- 6
- 7
- 8
- 9
- 10
- 11
- 12
- 13
- 14
- 15
- 16
- 17
- 18
- 19
- 20