MOŞII vin imediat după BABELE de la începutul lui martie: Ce trebuie să facă toţi creştinii pe 9 martie

Primăvara ne aduce "Babe", "Moşi" şi zile magice. Aşadar a mai rămas timp mult din "zilele Babei", care, din 9 martie vor lăsa loc, în calendarul popular, Zilelor Moşilor. Cuprinse între Mucenici (care se sărbătoresc pe 9 martie) şi Alexii, cele nouă zile ale Moşilor sunt cu mult mai blânde şi mai puţin capricioase decât Babele de dinaintea lor.
Alina Costache
08 mart. 2016, 14:31
MOŞII vin imediat după BABELE de la începutul lui martie: Ce trebuie să facă toţi creştinii pe 9 martie

După o perioadă dedicată exclusiv femeilor, cu ziua Mărțișorului, ziua femeii și zilele Babei Dochia, urmează una dedicată, de această dată, bărbaților.

Tradiția ne spune că după zilele babelor capricioase și urâte vin zilele Moșilor, zile calde și luminoase de primăvară.

Moșii, în număr de nouă, sunt buni și blânzi, astfel, conform tradiției, aceștia alungă zilele de Babe și aduc vremea bună.

Prima zi a Moșilor se suprapune cu ultima zi a Babelor și anume, ziua de 9 martie, o zi în care se prăznuiește și sărbătoarea creștin ortodoxă a Sfinților 40 de Mucenici din Sevastia.

Drept urmare prima zi a Moșilor aduce cu ea o sumedenie de tradiții și obiceiuri, în funcție de diferitele regiuni ale țării.

Cel mai întâlnit obicei este acela de a bate pământul cu bâte și maiuri pentru a alunga gerul și a scoate căldura. Acest lucru nu-l poate face oricine, ci numai aceia care cunosc descântecele potrivite acestui ritual.

Totodată, mamele de oieri trebuie să facă o turtă de porumb sau de grâu, pentru ca turmele să fie protejate și ferite de primejdii.

Prin unele regiuni ale țării, gospodinele de la sate nu iau ouăle de prin cuibare, deoarece există o superstiție care spune că acestea trebuie lăsate acolo pentru a fi spor la ouă și la pui tot anul.

O altă superstiție spune că în prima zi a moșilor nu trebuie aruncat gunoiul din casă pentru a nu se înmulți lupii.

În unele zone din Oltenia există obiceiul ca, în dimineața zilei de 9 martie, să se afume casa și pe cei care locuiesc în ea, deoarece așa vor fi feriți tot anul de animale și lighioane sălbatice.

Tradiția populară ne învață, de asemenea, ca așa cum va fi vremea în 9 martie așa va fi timp de 40 de zile, iar dacă în prima zi a Moșilor va fi frig, atunci e semn că iarna va dura până la Sfântul Gheorghe.

La fel ca 1 martie, ziua de 9 a acestei luni (când sunt marcaţi în calendare cei 40 de Sfinţi Mucenici) este una cu totul specială. În conştiinţa populară, în această zi s-au suprapus două sărbători de înnoire sezonieră a timpului: ultima zi a Babei Dochia când, conform tradiţiei, moare şi se preface în stană de piatră şi prima zi a Moşilor, jertfiţi şi transformaţi în cenuşă pe rugul funerar pentru dreapta lor credinţă. Şi acesta este motivul pentru care acum au loc o serie de ritualuri mult asemănătoare Anului Nou: beţia rituală atestată de tradiţia populară care susţine că ce bine să bei în această zi 40 sau 44 de pahare de vin; aprinderea focurilor prin curţi şi grădini, în faţa caselor şi anexelor gospodăreşti prin înconjurarea lor cu cenuşa provenită de la focurile de Mucenici; bătutul pământului cu maiurile pentru alungarea frigului şi scoaterea căldurii; aşteptarea spiritelor morţilor cu scaune şi mese întinse la focurile de Mucenici; încheierea Sâmbrei Plugului; tăierea primelor corzi de viţă de vie; stropirea cu apa din zăpadă a casei şi plugului pentru belşug ori retezarea stupilor şi stropirea cu rachiu de drojdii, ca să fie feriţi de boli şi dăunători.

Spynews
Ce se știe despre criminalul din Sibiu, tânărul care și-a ucis iubita de 21 de ani! Bărbatul consuma substanțe interzise
Bzi.ro
Este vestea momentului despre marele maestru: Medicii au explicat care este starea lui Florin Piersic
Fanatik.ro
Pădurea din România care s-a transformat într-un loc de vis. Turiștii se îngrămădesc pentru a se bucura de o experiență unică
Capital.ro
Interdicție pentru toți românii. Este interzis să te urci așa la volan
Playtech.ro
Delia, ţinută transparentă prin care s-a văzut absolut tot! Aşa nu a mai fost văzută niciodată. A avut mare curaj!
DailyBusiness
Este anunțul zilei pentru milioanele de români care au credite în LEI!
Adevarul
Coșmarul prin care a trecut un culturist: a pierdut zeci de kilograme în 35 de zile. „Corpul meu a început să se mănânce singur”
Spynews
Marius Elisei, absent total din viața fiicei sale! Ce spune Oana Roman despre relația dintre Isabela și tatăl ei / FOTO
Spynews
Anunț ANM! Cod galben de ceață densă în România. Care sunt județele afectate
Evz.ro
Vestea așteptată de toată România. Vine de la Florin Piersic
Impact.ro
Te CRUCEȘTI! Cum arată divele din showbiz FĂRĂ MACHIAJ! Unele sunt HORROR
Prosport.ro
Unde s-a refugiat și ce s-a ales de Maria, femeia de care a divorțat Mihai Neșu, după ce a fost părăsită de fostul fotbalist!
wowbiz.ro
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Cancan.ro
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar că e jeg'
Playsport.ro
INCREDIBIL! Mădălina Ghenea a pozat ca NICIODATĂ, iar imaginile au scăpat pe net! Cum apare
kanald.ro
Ciclonul care a lovit Europa se apropie de România: Meteorologii ANM anunță ploi torențiale, descărcări electrice, vijelii și grindină
Capital.ro
A intrat în vigoare în 15 județe din România. Românii trebuie să depună cerere
StirileBZI
Începe „Litoralul pentru toţi” în 31 mai! Tarifele încep de la 35 de lei pe noapte
Prosport.ro
FOTO. Cea mai bogată româncă are o avere de peste 800.000.000 de euro și arată impecabil la 66 de ani
stirilekanald.ro
Bunicul Florentine, feta ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a mers la..."
substantial.ro
Căsătorie în secret pentru celebra mezzosoprană Andreea Ilie: S-a unit în taină cu iubitul ei, Virginio Dell Uomo!
MediaFlux
REGULĂ NOUĂ la BANCOMATE! Cum se EXTRAG BANII din CONTURILE ROMÂNEȘTI
Shtiu.ro
De ce evreii nu cred în Iisus Hristos? 'Nu este Mesia!'