Nepoata preşedintelui Traian Băsescu, în costum naţional de 1 Decembrie

Elena Băsescu a postat pe o reţea de socializare o fotografie în care apara mama sa, Maria, alături de nepoata ei, Sofia. Aceasta din urmă este îmbrăcată în ie şi fotă.
Filip Stan
01 dec. 2013, 13:57
Nepoata preşedintelui Traian Băsescu, în costum naţional de 1 Decembrie

„Sofia sărbătorind prima Zi Naţională a României din viaţa sa. Cu siguranţă va învăţa de la bunica sa ce înseamnă să-ţi iubeşti Patria”, a scris Elena Băsescu pe Facebook.

Sofia Anais, nepoata preşedintelui Traian Băsescu, a fost creştinată sâmbătă la Biserica Sfântul Spiridon Nou, naşii fiind primarul Chişinăului, Dorin Chirtoacă, şi Monica şi Cătălin Cîrstoiu, finii lui Traian Băsescu. Slujba a fost oficiată de 12 preoţi.

Toată familia Băsescu a fost prezentă la eveniment, de departe, cel mai emoţionat a fost chiar preşedintele Romaniei. Nepoata lui Sofia-Anais a dormit aproape tot timpul, şi a fost ţinută în braţe de naşul Dorin Chirtoacă. După ceremonia religioasă, familia micuţei Sofia a organizat o petrecere numai în familie. Din cauza postului Crăciunului, petrecerea mare a fost amânată pentru ianuarie.

DailyBusiness
Presiuni asupra lui Viktor Orbán, Liderii UE cer deblocarea urgentă a finanțării pentru Ucraina
Spynews
Ce s-a ales de Simina Loica, femeia pe care Jador a idolatrizat-o. Manelistul a vărsat multe lacrimi pentru ea
Fanatik.ro
De ce a pierdut Cristi Manea echipa de start de la Rapid! Reacția virulentă a lui Gâlcă: “Tu nu ai înțeles nimic!”. Revenire de formă importantă pentru giuleșteni
Capital.ro
Ajutoare de până la 1.000 de lei pentru pensionari. Anunțul Ministrului Manole: Variantă pe care am căzut de acord este să reducem alte cheltuieli
Playtech.ro
Data la care intră alocaţiile şi pensiile pe card în aprilie 2026. Când aduce poştaşul banii acasă
Adevarul
Schimbări radicale în Codul Rutier: amenzi mai mari și toleranță zero pentru neplată. Când intră în vigoare noile reguli
wowbiz.ro
Vârful MApN avertizează! 21 de drone au fost lansate de Rusia spre România, anunță Radu Miruță
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un șofer din București a intrat cu mașina într-un refugiu de tramvai și a spulberat doi oameni care așteptau în stație
iamsport.ro
Foto-bombă! Cum arată discursul pe care Ilie Drăgan n-a fost lăsat să-l citească la alegerile FRF
MediaFlux
Anunț privind plata salariilor și pensiilor! Ministrul Finanțelor, noi informații după ce Trezoreria a refuzat împrumuturile
stirilekanald.ro
S-a dat lege! Miercuri e zi liberă!
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj