Noi NEREGULI, scoase la iveală de expertiza în dosarul Colectiv

Noi nereguli au fost scoase la iveală de expertizele realizate de specialiştii de la INSEMEX şi de la Institutul de Criminalistică în cazul Colectiv. De la nerespectarea obligaţiilor de către primăria de sector şi până la amplasarea greşită a containerului de gunoi, toate au condus spre tragedia în urma căreia şi-au pierdut viaţa 63 de persoane.

09 feb. 2016, 15:47
Noi NEREGULI, scoase la iveală de expertiza în dosarul Colectiv

Sunt peste două sute de pagini în care se explică de ce au murit 63 de oameni în urma acelui incendiu, pe 30 octombrie 2015:

Specialiştii spun că patronii clubului nu aveau de unde să afle că buretele instalat pentru antifonare nu respecta nici cele mai elementare măsuri de siguranţă şi asta pentru că informaţiile nu apăreau în fişa tehnică.

Pe de altă parte, buretele din interiorul clubului nu avea nicio caracteristică ignifugă şi era de opt ori mai ieftin decât modelele rezistente la foc. Calitatea proastă a materialelor folosite la amenajarea clubului e confirmată şi într-un raport al expertizei realizate la cererea Parchetului General.

Pe una dintre facturile care au ajuns la anchetatori, primul produs distribuit de firma care s-a ocupat de lucrările de renovare din Colectiv este „burete gri antracit”. Societatea a livrat 82 de metri pătraţi pentru suma de 811 lei. Asta înseamnă că metrul pătrat din respectivul material a costat nouă lei şi 90 de bani.

CITEŞTE ŞI Şeful INEC dezvăluie cât au costat expertizele criminalistice în cazul Colectiv

Pe site-ul firmei care a făcut lucrările, respectivul produs nu mai există, iar bureţii care au caracteristici ignifuge costă de opt ori mai mult decât materialul din în facturi.

„Materialul este materialul din care se face buretele cofrat, piramidal, care este în toate studiourile posibile din România, numai că e plan, că a fost mai ieftin. Este ignifugat grad F, adică poate să stea la căldură – motoare, calorifere, nu să îi dai foc”, spune reprezentantul firmei de amenajări.

Şi containerul instalat la intrarea în club a contribuit la amploarea tragediei. Acesta era prost poziţionat, motiv pentru care tinerii care încercau să scape de flăcări s-au împiedicat la câţiva metri de ieşire.

Nici primăria de sector nu şi-a respectat obligaţiile, neinspectând spațiul în ultimii cinci ani, arată experții.