Nicolae Corneanu, mitropolitul Banatului, a murit

IPS Nicolae Corneanu a murit în noaptea de duminică spre luni, la vârsta de 90 de ani, anunţă Agerpres.

29 sept. 2014, 03:33

Mitropolitul Banatului, IPS Nicolae Corneanu, a decedat, în cursul nopţii de duminică, la vârsta de 90 de ani, la două săptămâni după ce a fost externat la dorinţa sa de la Institutul de Boli Cardiovasculare din Timişoara, a anunţat TVR. 

Arhiepiscop al Timişoarei şi Caransebeşului şi Mitropolit al Banatului din februarie 1962, IPS Nicolae Corneanu urma să împlinească 91 de ani în data de 21 noiembrie.

Mitropolitul Banatului, ÎPS Nicolae Corneanu, a fost externat pe 16 septembrie de la Institutul de Boli Cardiovasculare Timişoara, cu o stare de sănătate stabilă şi a revenit la reşedinţa sa mitropolitană. 

Întâistătătorul Mitropoliei Banatului are 90 de ani şi a mai fost internat pe 29 iulie, în urma unor complicaţii apărute ca urmare a unei viroze acute respiratorii, fiind externat după zece zile, cu tratament prescris şi sub observaţia permanentă a medicilor. 

Nicolae Corneanu s-a născut pe 21 noiembrie 1923 la Caransebeş şi a fost ales în scaunul de Întâistătător al Mitropoliei Banatului în 1962, ca arhiepiscop al Timişoarei şi mitropolit al Banatului. În anul 1992 a fost ales membru de onoare al Academiei Române. 

Pe 4 martie 1990, ÎPS Nicolae Corneanu l-a hirotonit ca episcop-vicar al Timişoarei pe Daniel Ciobotea, actualul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. 

În primăvara anului 2012, ÎPS Nicolae a fost omagiat cu ocazia împlinirii a jumătate de veac de la întronizare, prilej cu care s-a amintit faptul că, înainte de întronizarea sa, Timişoara avea doar cinci lăcaşuri de cult, iar în 2012 avea 28, toate cele nou apărute fiind ctitoriile sale. 

În 2012, mitropolitul Nicolae s-a retras din viaţa publică, invocând motive de sănătate (coxartroză extrem de dureroasă).

Personalitate remarcabilă a ortodoxiei române, Nicolae Corneanu a avut cea mai longevivă ședere într-un scaun de mitropolit, el deținând această poziție în biserica românească de peste 50 ani. Nicolae Corneanu s-a născut în 21 noiembrie 1923 la Caransebeş, iar din 1962 a fost numit arhiepiscop al Timişoarei şi mitropolit al Banatului. A fost, timp de un an și două luni, episcop al Aradului. În anul 1960 a fost hirotonit preot de către Patriarhul Teoctist, pe atunci episcop-vicar patriarhal, iar la 15 decembrie, acelaşi an, Colegiul Electoral Bisericesc l-a ales episcop al Aradului, Ienopolei şi Hălmagiului. A fost hirotonit arhiereu în biserica „Sfântul Spiridon Nou” din Bucureşti, la data de 15 ianuarie 196, de către patriarhul Justinian, instalarea în funcţia de episcop al Aradului având loc la 22 ianuarie, acelaşi an, în catedrala episcopală din Arad. La 17 februarie 1962, acelaşi Colegiu Electoral al Patriarhiei Române îl alege pe ÎPS Nicolae în scaunul de Arhiepiscop al Timişoarei şi Caransebeşului şi Mitropolit al Banatului.

Aflat la cârma Mitropoliei Banatului, ÎPS Nicolae a fost militant pentru ecumenism. E de notorietate faptul că a devenit protagonistul unui scandal imens după ce s-a împărtărșit într-o biserică greco-catolică din Timișoara, în 2008.

Nicolae Corneanu a recunoscut colaborarea cu Securitatea

In anul 2007 a izbucnit un alt scandal in care a fost implicat numele lui Nicolae Corneanu, odata cu cercetarea arhivelor fostei securitati comuniste. Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii a dat oficial verdict de colaborare cu fosta securitate in cazul Mitropolitului Banatului. Conform CNSAS, acesta ar fi inceput colaborarea cu fosta securitate inca din anul 1950. Conform documentelor CNSAS el ar fi oferit informatii atat despre „dusmanii poporului” din tara, cat si despre cei fugiti in strainatate. Ar fi avut mai multe nume de cod printre care”Popa Vasile”, “Popescu Ion/Ioan” si “Munteanu Ioan”.

Din notele aflate la dosar reiese ca mitropolitul si-a turnat mai multi colegi preoti, intre care unul din Caras-Severin si un altul din Timis care se faceau vinovati in ochii regimului fiindca il sustineau pe preotul Gheorghe Calciu-Dumitreasa, in acea vreme detinut politic.

O alta caracterizare, din 1963, dovedeste ca Nicolae Corneanu a avut si misiunea de a-l spiona si de a-l influenta pe Patriarhul Iustinian Marina. Cat priveste activitatea sa externa, Corneanu ar fi dat declaratii despre membrii delegatiilor bisericesti care se deplasau in strainatate, ar fi fost folosit pentru discreditarea preotului Calciu Dumitreasa si ar fi cules informatii despre strainii pe care i-a cunoscut in timpul vizitelor. Ca o recompensa, tot Securitatea l-ar fi ajutat sa ajunga si mitropolit al Banatului, in 1962, asa cum rezulta din alta caracterizare, intocmita in 1963.

IPS Nicolae nu a negat niciodata colaborarea sa cu fosta Securitate, insa a explicat si modul in care aceasta ar fi decurs. Mai mult, el a trimis CNSAS o scrisoare cu explicatii oficiale.

Din pacate, «am fost colaborator al politiei politice comuniste» nu din ianuarie 1950, ci din toamna anului 1948, cand am fost arestat pe motivul de a fi adapostit un asa-zis «fugar» stabilit in Germania si venit in tara pentru a-si revedea familia. Eliberat, s-a crezut ca voi mai fi vizitat de alti «fugari», care astfel ar fi fost si ei prinsi. Obligat a purta legaturi cu cei care ma vizitau, am trecut din mana in mana, de la Siguranta, apoi de la Securitate, care imi cereau note scrise si informatii, pana la Revolutia din Decembrie 1989. Acceptarea acestei grele situatii mi-a macinat tot timpul constiinta si de aceea imediat dupa Revolutie am facut declaratii publice incepand cu ianuarie 1990. Asadar, n-am ce contesta, decat a repeta mereu parerea de rau pentru cele impuse si acceptate“, se arata in scrisoarea adresata CNSAS de catre IPS Nicolae.

Un an mai tarziu, numele Mitropolitului Banatului a fost implicat intr-un imens scandal ale carui ecouri s-au auzit departe de granitele tarii noastre. Acesta s-a stins in momentul in care IPS Nicolae si-a cerut, inca o data, iertare pentru faptele sale.

Totul a inceput in primavara anului 2008, mai exact in data de 25 mai 2008 cand, in cadrul ceremoniei de sfintire a bisericii greco – catolice „Sfanta Maria Regina Pacii si a Unitatii”, IPS Nicolae a plecat din mijlocul credinciosilor si a urcat la altar, unde a cerut permisiunea de a se impartasi. Ca raspuns, Excelenta sa Mons. Francisco-Javier Lozano, nuntiul apostolic in Romania, conform traditiei, i-a dat in mana Inalt Preasfintiei Sale Nicolae Sfantul Trup, dupa care i-a fost inmanat potirul cu Sangele Domnului din care inalt Preasfintia Sa Nicolae s-a impartasit singur.

Aceasta impartasire a determinat protestul Patriarhiei Ruse prin vocea mitropolitul Kirill, solicitand Bisericii Ortodoxe Romane  „sa exprime un punct de vedere in legatura cu acest eveniment”. De asemenea, au protestat mari duhovnici si calugarii de la Muntele Athos, care au solicitat caterisirea. In protestul lor, acestia il acuzau pe IPS Nicolae ca s-ar fi impartasit cu „ereticii”, ceea ce a determinat proteste vehemente. De asemenea, IPS Bartolomeu Anania a luat pozitie impotriva lui Nicolae Corneanu.

Patriarhul Daniel a evitat initial un raspuns imediat si a refuzat sa ia o decizie in intalnirea Sinodului permanent din 6 iunie de la Manastirea Neamt, urmand ca acest caz sa fie discutat la urmatoarea sedinta a Sfantului Sinod, care urma sa aiba loc in 8-9 iulie 2008. In plenul celei de-a doua sedinte a Sinodului, IPS Nicolae si-a recunoscut vina si „si-a cerut iertare si a fost iertat”, dupa cum scria in comunicatul emis de Sinod.

Cand a venit momentul cuminecarii, in interior aproape ca am simtit un impuls, un imbold, care m-a condus spre impartasania euharistica. Un gest spontan, neprevazut. In acel moment nu am mai avut discernamant, nu am mai calculat consecintele. Eram prins in valtoarea evenimentului. Stiam ca romano-catolicii si ortodocsii nu ajunsesera inca la intercomuniune, dar m-am lasat purtat de o intensa emotie. Din punctul de vedere al disciplinei canonice a Bisericii mele, care corespunde cu cea a Bisericii catolice in ce priveste episcopii si preotii, este evident ca acel gest nu trebuia sa-l fac. Nu le-am impus niciodata credinciosilor mei sa se impartaseasca cu catolicii. Repet, este vorba de un gest spontan. Exista anumite momente, conditii particulare, intr-un climat de intensa spiritualitate, in care suntem determinati sa facem gesturi curajoase”, si-a explicat atunci gestul IPS Nicolae.

Un nou scandal, insa de mai mici proportii, in care a fost implicat Mitropolitul Nicolae Corneanu a fost in anul 2009 cand la conducerea Facultatii de Litere, Istorie si Teologie a fost impus de Mitropolie Nicolae Beleanu, fara a se tine cont de regulile universitare (seful catedrei fiind ales in mod democratic de titularii catedrei).

Urma ca Beleanu sa fie confirmat in functie de Senatul Universitatii de Vest. Totul s-a aflat, iar un scandal era iminent, astfel ca Beleanu nu a mai fost confirmat in aceasta functie. In acel context tensionat a fost ales si validat ca sef al aceleiasi catedre preotul Viorel Cherciu. La putin timp dupa preluarea mandatului, izbucneste un scandal privind impunerea de catre Mitropolie a unei titularizari controversate, in persoana preotului Vasile Muntean. Odata aparut acest nou scandal, in presa, mai marii Mitropoliei i-au cerut lui Cherciu sa retraga actiunea pe care acesta o intentase in justitie impotriva colegului sau Vasile Muntean.

Cherciu a refuzat recomandarea Mitropoliei, astfel ca institutia a luat o decizie controversata, sub semnatura mitropolitului Nicolae Corneanu. Acesta din urma a emis un act prin care l-a exclus din invatamant pe Vasile Cherciu, luandu-i, totodata, si parohia.

Dar cel mai recent scandal in care a fost implicat numele mitropolitului Banatului a avut loc in data de 21 mai 2011, cand Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane a decis sa-i retraga mitropolitului Banatului Nicolae Corneanu dreptul de semnatura si de decizie in problemele administrative ale mitropoliei. Decizia a venit dupa ce IPS Nicolae nu mai participase de mult la slujbele de la Catedrala din cauza batranetii si a bolii care l-a tinut la pat. Decizia Sfantului Sinod a facut ca zeci de timisoreni sa iasa in strada, sa proteseteze in fata Catedralei Mitropolitane. Ba chiar au trimis scrisori deschise, semnate chiar si de primarul de atunci al Timisoarei, Gheorghe Ciuhandu, pentru a se reveni asupra acestei decizii drastice.

In zadar, insa, atributiile luate de Sfantul Sinod, mitropolitului Banatului, i-au fost incredintate Arhiepiscopului Timisoarei, PS Paisie Lugojanul.

Twitt