Nicuşor Constantinescu, AMENDAT de Curtea de Apel Bucureşti: A ţipat la magistraţi şi nu a vrut să fie audiat

Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, a fost amendat de patru ori, de fiecare dată cu câte 1.000 de lei, de către judecătorii de la Curtea de Apel Bucureşti, potrivit România TV.
Iulian Tudor
02 iun. 2016, 08:37
Nicuşor Constantinescu, AMENDAT de Curtea de Apel Bucureşti: A ţipat la magistraţi şi nu a vrut să fie audiat

Nicușor Constantinescu a fost adus de la Penitenciarul Poarta Albă cu o ambulanță la Curtea de Apel București, unde trebuia să fie audiat într-un dosar în care este judecat pentru că ar fi adus un prejudiciu de 30 milioane de lei Consiliul Judeţean Constanța. Pentru a ajunge în sala de judecată, el s-a folosit de cârje, fiind asistat de doi paramedici de la Ambulanța Constanța.

La termenul de la Curtea de Apel Bucuresti, Nicusor Constantinescu a inceput sa tipe la judecatoarea Anamaria Tranca si sa ii spuna ca nu vrea sa dea declaratii, potrivit România TV. Acesta s-a plans ca a fost adus cu forta de la Penitenciarul Poarta Alba, ca a fost la un pas de moarte in timp ce era transportat cu duba de la spitalul penitenciar si ca vrea sa dea declaratie, insa nu in acest moment, pentru starea de sanatate nu ii permite.

Pentru ca a tipat la judecator, Nicusor Constantinescu a fost amendat cu 1.000 de lei. Apoi, pentru ca a refuzat sa semneze o declaratie si nici nu a vrut sa fie audiat, Constantinescu a mai primit alte trei amenzi. In total, a fost amendat de patru ori de catre judecatorul de la Curtea de Apel Bucuresti, cu cate 1.000 de lei, de fiecare data.

Dialogul dintre Nicusor Constantinescu si judecatoarea Anamaria Tranca a fost prezentat de Agerpres:

Nicușor Constantinescu: Am fost adus acum cu forța. Vreau să dau o declarație, dar trebuie să vorbesc 4 ore.

Anamaria Trancă: Nu trebuie să vorbiți 4 ore.

Nicușor Constantinescu: Ba da, că sunt 50 de volume. M-au adus cu dricul și cu ambulanța.

Anamaria Trancă: Nu țipați la mine și nu vorbiți peste mine. De cinci minute țipați la mine.

Nicușor Constantinescu: Mai dați-mi un mandat de arestare. V-am spus că sunt în stare gravă.

Anamaria Trancă: Dacă mă mai întrerupeți vă amendez.

Nicușor Constantinescu: Amendați-mă!

Anamaria Trancă: Vă amendez cu 1.000 de lei. Vă atenționez că pentru fiecare întrerupere vă aplic o amendă de 1.000 de lei. Vreți să dați declarație? Este foarte dificil să vă audiez prin videoconferință din penitenciar.

Nicușor Constantinescu: Păi atunci condamnați-mă!

Judecătoarea îi spune grefierei să consemneze declarația lui Nicușor Constantinescu: „Nu recunosc acuzațiile care mi se aduc…”

Nicușor Constantinescu: Nu sunt cuvintele mele! Nu mă simt bine. Am tensiune 18 cu 13. Vreau să dau declarație, dar nu acum!

Anamaria Trancă: Nu mai vorbiți peste mine. Au fost aduși medici să vă asiste. Încă o amendă de 1.000 de lei. Ați avut această atitudine încă de la primul termen al procesului.

În continuare judecătoarea se adresează asistenței: Comportamentul lui este la limita abuzului de drept. Nu mai dau alt termen pentru audiere.

Nicușor Constantinescu: Am fost adus cu forța.

Anamaria Trancă: Vă mai dau o amendă de 1.000 de lei.

Nicușor Constantinescu: Vreau să vă recuz!

Anamaria Trancă: Se respinge cererea de recuzare, pentru că este făcută exclusiv pentru tergiversarea procesului.

Nicușor Constantinescu: Dar nu dumneavoastră trebuie să judecați cererea de recuzare. Alt complet!

Anamaria Trancă: Vă amendez pentru a patra oară cu 1.000 de lei.

Nicușor Constantinescu: V-am recuzat! Domnule avocat, explicați că nu are voie să judece cererea de recuzare!

Avocat: Cererea este întemeiată pe lipsa dreptului de apărare…

Nicușor Constantinescu: Am nevoie de asistență medicală (un paramedic vine și îi ia tensiunea).

Nicușor Constantinescu către asistența din sala de judecată: Nu mai pot să stau. Am 20 cu 13.

Nicușor Constantinescu către judecătoare: Nu semnez ce ați declarat! (se ridică în picioare).

Anamaria Trancă: Stați jos! Puteți să depuneți o cerere că nu mai vreți să participați la proces pe viitor.

Judecătoarea se adresează apoi medicilor: Puteți să îl luați și să plecați.

Nicușor Contantinescu părăsește sala de judecată folosind două cârje.

Dupa scandalul cu magistratii de la CAB, Nicusor Constantinescu a cerut interventia medicilor cu care a fost adus de la Penitenciarul Poarta Alba. Doctorii l-au consultat si au descoperit ca acesta avea tensiunea foarte mare. Şeful CJ Constanta a cerut sa fie dus la un spital din Capitala, pentru ca, spune el, nu se simte bine.

Nicuşor Constantinescu urma să fie audiat şi miercuri, la Curtea de Apel Constanţa, de data asta, într-un nou termen în dosarul Centrului Militar Zonal, dar acesta nu s-a prezentat în instanţă, potrivit Mediafax. Magistraţii au stabilit un nou termen în dosar, pentru 6 iunie, şi au declarat că, în urma unor discuţii cu conducerea Spitalului Penitenciar Poarta Albă, au aflat că Nicuşor Constantinescu refuză să-şi ia medicaţia de 24 de ore.

Instanţa va trimite o adresă către penitenciar pentru a afla dacă Nicuşor Constantinescu este de acord ca la următorul termen să fie audiat prin videoconferinţă.

De asemenea, la termenul de miercuri nu s-a prezentat nici avocatul preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa, Marius Mocanu, care s-a aflat la Bucureşti pentru un alt dosar. El a fost amendat de instanţă cu 5.000 de lei după ce, anterior mai fusese sancţionat, din acelaşi motiv, cu 2.000 de lei.

Nicuşor Constantinescu ar intenţiona să intre în greva foamei, deoarece nu i-a fost asigurată asistenţa medicală de specialitate după ce a fost arestat, spun surse din anturajul acestuia.

Curtea de Apel Constanţa a admis, pe 20 mai, cererea procurorilor DNA Constanţa de arestare a preşedintelui Consiliului Judeţean, Nicuşor Constantinescu. Procurorii spuneau că Nicuşor Constantinescu s-ar fi sustras de la obligaţiile prevăzute prin măsura controlului judiciar, respectiv obligaţia de a se prezenta la instanţă la termenele prevăzute, după ce, în ultima perioadă, preşedintele CJ Constanţa s-a internat de mai multe ori în diverse unităţi sanitare chiar în preajma termenelor de judecată.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Ultimele imagini cu femeia dispărută după o intervenție chirurgicală! Doi bărbați au târât-o pe jos
Fanatik.ro
Fratele lui Nicușor Bancu, interviu emoționant: „E o minune! S-a apucat de fotbal la 18 ani. Tata ar fi vrut să vadă ziua asta”
Capital.ro
Reguli noi pentru cetățenii fără buletin. Lege pentru persoanele care au împlinit 18 ani
Playtech.ro
Câți litri de alcool poţi produce în gospodărie fără să încalci legea. Noile limite propuse de Parlament, aşa nu vei plăti accize
Adevarul
Un membru al juriului din R. Moldova explică de ce România a primit doar 3 puncte la Eurovision: „Și juriile lor sunt incompetente?”
wowbiz.ro
Cazul morții medicului Cristian Staicu ia o turnură neașteptată. Ce au descoperit anchetatorii
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Tir făcut bucăți pe un drum din Republica Moldova. Doi români și-au pierdut viața în urma accidentului violent
iamsport.ro
Ilie Dumitrescu, atacat de un fost colaborator: ”Nu trebuia să aleagă FRF. A făcut un gest mârșav și laș”
MediaFlux
Probleme mari la ANAF! Românii se plâng, Ministerul Finanțelor promite un nou portal mai simplu
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi