Nouă persoane au făcut cereri de RENUNŢARE la titlul de doctor al Academiei Naţionale de Informaţii. Vezi LISTA cu nume celebre

Academia de Informaţii "Mihai Viteazul" a anunţat că nouă absolvenţi ai Şcolii doctorale din cadrul instituţiei au cerut retragerea titlului de doctor. Aceştia sunt Radu Stroe (fostul ministru de Interne), Daniel-Andrei Moldoveanu (fostul consilier prezidenţial pe probleme de securitate al lui Traian Băsescu), Romeo-Marius Raicu (fostul şef al Comisiei parlamentare de control al SIE), Mihai Stănişoară (fostul ministru al Apărării), Dimitrie Bogdan Licu (procurorul general adjunct al României), Adela-Loredana Popescu (fosta secretară a ex-ministrului de Interne Gabriel Oprea), Mihai Tudose (fostul ministru al Economiei), Neculai Onţanu (fostul primar al Sectorului 2) şi Loredana-Claudia Diaconescu (nepoata lui Gabriel Oprea şi fosta avocată a lui Victor Ponta).
Iulian Tudor
08 iul. 2016, 17:21
Nouă persoane au făcut cereri de RENUNŢARE la titlul de doctor al Academiei Naţionale de Informaţii. Vezi LISTA cu nume celebre

Cei nouă, toţi avându-l ca îndrumător pe Gabriel Oprea, au cerut să renunţe la titlurile de doctor după ce jurnalista Emilia Şercan i-a acuzat de plagiat pe o parte dintre ei, cu probe, în cadrul unor investigaţii de presă.

Informaţia privind numele celor care au făcut cereri de renunţare la titulatura de doctor se regăseşte într-un răspuns al Ministerului Educaţiei la o solicitare transmisă de romaniacurata.ro, după ce, cu mai mult timp în urmă, Academia Naţională de Informaţii a postat pe site un comunicat prin care a anunţat că a fost finalizată activitatea de evaluare a respectării standardelor de calitate academică a tezelor de doctorat şi că nouă absolvenţi vor să renunţe la titlul de doctor.

“Pe parcursul analizei, Consiliul Ştiinţific a constatat faptul că un număr de nouă absolvenţi ai Şcolii doctorale din cadrul Academiei Naţionale de Informaţii “Mihai Viteazul” au renunţat la titlul de doctor, în baza Legii nr. 1/2011 cu modificările şi completările ulterioare, pe baza unor cereri de renunţare formulate în perioada 3 – 7 martie a.c. şi înregistrate la Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice în data de 10 martie a.c. În acest mod a fost anulat, prin efectul legii, obiectul evaluării punctuale a tezelor elaborate de către cei nouă absolvenţi ai Şcolii doctorale”, a arătat Academia Naţională de Informaţii.

Cei care au cerut retragerea titlului de doctori sunt: Radu Stroe (fostul ministru de Interne), Daniel-Andrei Moldoveanu (fostul consilier prezidenţial pe probleme de securitate al lui Traian Băsescu), Romeo-Marius Raicu (fostul şef al Comisiei parlamentare de control al SIE), Mihai Stănişoară (fostul ministru al Apărării), Dimitrie Bogdan Licu (procurorul general adjunct al României), Adela-Loredana Popescu (fosta secretară a ex-ministrului de Interne Gabriel Oprea), Mihai Tudose (fostul ministru al Economiei), Neculai Onţanu (fostul primar al Sectorului 2) şi Loredana-Claudia Diaconescu (nepoata lui Gabriel Oprea şi fosta avocată a lui Victor Ponta).

Noul ministru al Educaţiei, Mircea Dumitru, a confirmat existenţa cererilor de retragere a titlurilor de doctor în cazul celor nouă, precizând că în prezent nu pot fi retrase pe baza solicitărilor de renunţare.

„Noul regulament al CNATDCU prevede faptul că tot această structură, prin comisiile de specialitate, trebuie să se pronunţe asupra existenţei sau inexistenţei al unui malpraxis academic în tezele de doctorat. Pentru moment, regulamentul nu ne permite ca doar pe baza unei renunţări unilaterale din partea persoanelor în cauză să putem retrage titlurile respective. Nici măcar în situaţia în care persoana respectivă recunoaşte că a încălcat normele academice. Poate să recunoască, dar trebuie ca verdictul să fie dat de CNATDCU„, a declarat ministrul Educaţiei Mircea Dumitru.

Oficialul a mai precizat că este nevoie de o analiză „care va fi făcută foarte rapid”.

Tezele de doctorat ale celor nouă au fost evaluate la nivelul Academiei de Informaţii după ce în spaţiul public au apărut suspiciuni de plagiat în legătură cu mai multe lucrări de doctorat ale unor persoane publice.

„Prin raportare la activitatea Şcolii doctorale, rezultatele preliminare ale evaluării tezelor de doctorat relevă respectarea cerinţelor de formă şi conţinut specifice perioadelor în care au fost realizate, cu menţiunea că pentru unele dintre acestea, finalizate preponderent în perioada 2010-2011, au fost identificate unele erori sau abateri de la standardele academice şi politicile de calitate din prezent. Autorii acestora au fost informaţi pentru a formula puncte de vedere şi pentru a corecta lucrările elaborate, în condiţiile legii, urmând a fi informată şi Comisia de etică a Academiei pentru a dispune măsuri, după caz, în acord cu metodologiile în vigoare„, a transmis Academia de Informaţii.

CITEŞTE ŞI: Lovitură dură pentru Ponta. Noul ministru al Educaţiei îi retrage titlul de doctor

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
„Are două viteze, încet și foarte încet, dar Hagi îl convoacă mereu!”. Notele lui Marcel Pușcaș după CFR Cluj- U Craiova 0-0
Capital.ro
Ai lucrat cu jumătate de normă? Când un an de muncă part-time înseamnă un an la pensie și când se calculează diferit
Playtech.ro
Un indicator de viteză este acoperit de crengi sau întors. Poți contesta amenda primită de la radar?
Adevarul
Trabant, mașina ridiculizată în Occident, dar așteptată ani întregi în comunism. Ce putea și ce nu putea să facă „Trabbi”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
”El va fi antrenorul echipei naționale a României”. Mihai Bendeac, declarație uluitoare: ”Am lansat în univers această treabă”
MediaFlux
ANAF vizează din nou persoanele fizice! Românii pot primi decizii de impunere din oficiu
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT