Este al patrulea titlu din istoria lui PSG, dar al doilea consecutiv, confirmând hegemonia clubului parizian de când a fost preluat de investitorii din Qatar, în anul 2011. De când a preluat clubul, Qatar Sports Investments a investit nu mai puţin de 380 milioane de euro în transferuri.
Miercuri, PSG a intrat în posesia titlului de campioană chiar fără să mai aştepte deznodământul partidei cu Rennes, după ce AS Monaco, ocupanta locului secund, a fost ţinută în şah faţa propriilor suporteri de Guingamp (1-1). Însă sărbătoarea parizienilor a fost umbrită de primul eşec suferit pe pe teren propriu în acest sezon, în faţa unei formaţii, Rennes, aflată în lupta pentru evitarea retrogradării.
PSG a deschis scorul rapid, prin Ezequiel Lavezzi (min.3), însă oaspeţii au întors rezultatul în numai cinci minute, graţie reuşitelor lui Foued Kadir (min.23) şi Paul-Georges Ntep (min.27).
Prestaţia modestă a lui PSG din ultimele săptămâni, când a câştigat doar patru puncte în patru etape, a fost aspru taxată de suporteri la meciul cu Rennes, care şi-au fluierat favoriţii, în ciuda faptului că trupa lui Laurent Blanc câştiga al patrulea titlu de campioană.
Precedentele titluri de campioană a Franţei fuseseră câştigate de PSG în 1986, 1994 şi 2013.