O româncă primeşte 39.000 de euro de la CEDO, după ce a făcut o plângere de MALPRAXIS

O româncă din Roman, ale cărei fiică şi nepoată au murit la scurt timp după naştere, primeşte daune de 39.000 de euro prin decizie a CEDO, în condiţiile în care ancheta vizându-l pe medicul acuzat de malpraxis nu era încheiată nici după 10 ani, când faptele s-au prescris.
Filip Stan
22 mart. 2016, 12:53
O româncă primeşte 39.000 de euro de la CEDO, după ce a făcut o plângere de MALPRAXIS

Elena Cojocaru, din Roman, născută în 1953, şi-a pierdut fiica şi nepoata în octombrie 2001, la diferenţă de două zile, scrie news.ro.

Fiica sa, care era însărcinată în opt luni, a fost internată la Suceva, în 8 octombrie 2001, după ce medicul ei ginecolog a apreciat că este iminentă o naştere prematură. Apoi, un alt medic, de la o clinică din Iaşi, a diagnosticat-o cu sindrom Hellp, o afecţiune pre-natală extrem de gravă, şi i-a recomandat să facă cezariană de urgenţă.

Potrivit Elenei Cojocaru, ginecologul care se ocupa de fiică a refuzat să facă operaţia, la spitalul din Suceava, dar în cele din urmă a aprobat transferul acesteia la o clinică din Iaşi pentru intervenţie. Astfel, femeia însărcinată a fost dusă cu ambulanţa la Iaşi, la 150 de kilometri, fără a fi însoţită de un medic.

La clinica din Iaşi a fost supusă operaţiei de cezariană, pe 10 octombrie 2001, dar a murit la 10 minute după operaţie în urma unui stop cardiac. Copilul a murit din aceeaşi cauză două zile mai târziu.

Procurorii nu au început urmărirea penală împotriva medicului curant al tinerei, care nu a operat-o, anchetatorii ajungând la concluzia că aceasta a murit din cauze naturale iar ginecologul nu se face vinovat de ucidere din culpă. Pe parcursul investigaţiei, s-a arătat că acelaşi medic a aprobat transferul femeii la Iaşi din cauza lipsei de condiţii din spitalul sucevean.

Judecătorii nu au fost însă de acord cu rezoluţiile procurorilor, din 2002 şi 2004, şi au decis, în martie 2010, redeschiderea anchetei, observând că nu a fost emis un raport medico-legal, o probă esenţială într-un caz de neglijenţă medicală, şi că nu au fost clarificate mai multe aspecte, inclusiv cauza morţii, dacă ginecologul de la Suceava nu şi-a îndeplinit o responsabilitate profesională când a refuzat să facă operaţia şi de ce fiica Elenei Cojocaru a fost trimisă la Iaşi în ambulanţă fără medic.

Totuşi, ancheta a fost închisă ulterior din cauză că faptele de care era acuzat medicul s-au prescris. Astfel, instanţele au respins definitiv plângerea Elenei Cojocaru în 2012.

Aceasta s-a plâns la CEDO, reclamând că fiica şi nepoata i-au murit din cauza unui malpraxis, iar anchetarea medicului a fost superficială şi ineficientă.

CEDO a decis că a fost încălcat în acest caz dreptul la viaţă, prevăzut în articolul 2 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului , şi i-a acordat petentei despăgubiri de 39.000 de euro, pe care trebuie să le plătească statul român, alături de cheltuielile de judecată de 76 de euro.

DailyBusiness
Facturi noi la energie. PPC schimbă regulile după eliminarea plafonării. TVA mai mare și tarife flexibile pe ore
Spynews
Hidrologii anunță prăpăd în mai multe zone din România! A fost emis cod portocaliu de inundații. Unde vor lovi puhoaiele
Bzi.ro
Diana Munteanu a impresionat în costum de baie! Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
O ”notificare de la Moscova”, cauza reală a demisiei Elenei Udrea de la Cotroceni? Dezvăluiri neașteptate la 20 de ani de la ”ruptura” de Traian Băsescu
Capital.ro
Decizie fără precedent pentru Traian Băsescu. Executivul condus de Ilie Bolojan îi dă lovitura
Playtech.ro
Piscina naturală care are şi cascada din România care atrage din ce în ce mai mulţi turişti! Este un mic paradis
Adevarul
Fotografia care a făcut senzație. O tânără mulțumită că s-a răzbunat pe fostul iubit zâmbește larg în poza din arest
wowbiz.ro
A murit! Doliu în showbiz. Detalii șocante despre tragedia momentulu
Evz.ro
Drumul Vitoriei Lipan, în imagini spectaculoase. Imagini cum n-ați mai văzut
Prosport.ro
Imaginile verii cu Diana Munteanu în costum de baie
kanald.ro
Cod roșu de ploi în județele Gorj și Mehedinți. Mai multe mașini au fost blocate de puhoaiele de apă
Cancan.ro
BREAKING NEWS. Andra și Cătălin Măruță au cerut ordin de protecție împotriva unui bărbat care îi terorizează!
iamsport.ro
'S-au făcut niște jocuri. Am fost presat să îl pun pe Hagi selecționer'. Mircea Sandu aruncă BOMBA în legătură cu numirea 'Regelui' la naționala României
MediaFlux
Noi reguli la plata facturilor la curent si gaze. Ce trebuie să știe consumatorii începând cu 21 august
stirilekanald.ro
Mihai, un român de 24 de ani, a murit sub privirile neputincioase ale prietenilor
Horoscop Cristina Demetrescu: Schimbări majore pentru 4 zodii