Ordonanţa de modificare a legilor justiţiei va fi dată după ce toate cele trei legi intră în vigoare (surse)

Ordonanţa de urgenţă în care vor fi preluate recomandările Comisiei de la Veneţia pe legile justiţiei va fi emisă, cel mai probabil, după ce toate cele trei legi din domeniu vor intra în vigoare, potrivit unor surse parlamentare citate de Agerpres.

RomaniaTV.net
05 oct. 2018, 15:50
Ordonanţa de modificare a legilor justiţiei va fi dată după ce toate cele trei legi intră în vigoare (surse)

Sursele citate au susţinut că întâlnirea dintre ministrul Justiţiei şi preşedinţii Senatului şi Camerei Deputaţilor nu a mai avut loc vineri, deşi Tudorel Toader a venit la Parlament, în biroul preşedintelui Camerei Deputaţilor Liviu Dragnea.

Sursele citate au menţionat că ordonanţa nu poate fi dată decât după ce toate cele trei legi ale justiţiei sunt promulgate, publicate în Monitorul Oficial şi intră în vigoare.

Preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, alături de mai mulţi membri ai partidului, a avut o întâlnire, vineri, cu liderul PSD, Liviu Dragnea, şi cu ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, în cadrul căreia au discutat despre Legea offshore.

Ministrul Tudorel Toader a declarat joi, după întâlnirea avută la Parlament cu liderii coaliţiei de guvernare, că în ordonanţa de urgenţă care urmează să fie emisă pe tema legilor justiţiei vor fi preluate din recomandările Comisiei de la Veneţia „ceea ce trebuie preluat” şi „ceea ce se poate prelua”.

„Ne-am întâlnit pentru a informa, cum este şi normal, în legătură cu discuţiile pe care le-am avut la Strasbourg zilele acestea. (…) Am convenit cu cei de la Comisia de la Veneţia anumite soluţii legislative pe care să le preluăm din avizul preliminar şi am comunicat liderilor alianţei ceea ce am stabilit şi să vedem dacă, în continuare, nu putem prelua sau nuanţa sau îmbunătăţi şi alte recomandări dintre cele care sunt în aviz. Aceasta a fost discuţia cu liderii alianţei. Vă spuneam că nu vă voi spune (despre conţinutul OUG – n.r.) pentru ca membrii CSM să nu afle din presă”, a afirmat Tudorel Toader, după întâlnirea cu Liviu Dragnea şi Călin Popescu-Tăriceanu.